LECŢIA LUI MARIUS MARIAN ŞOLEA* – Volumul de publicistică, intitulat „Singurătăţi şi oameni”, al scriitorului Marius Marian Şolea (n.1971) a văzut lumina tiparului la Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române în anul 2013. Fiind o lăudată împreunare de articole ale unor vremuri tulburi, lăsătoare de umbre şi urme, regăsiri de atitudini ale autorului „de la 19-20 de ani încoace, atunci când exerciţiul exigenţei îţi este foarte la îndemână, exerciţiu pe care mi-aş dori, totuşi, să nu-l pierd, odată cu maturizarea, indiferent de natura acesteia…” Cartea se dedică lui Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, luptător de nădejde, responsabil şi nu doar personaj înţeles ori de cele mai multe ori neînţeles, de ieri şi de azi. De altfel, episodul din cea de-a 47-a zi de grevă a foamei la care a purces revoluţionarul este redat în carte memorabil: „când statul român refuza obsesiv să pună în aplicare deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului, Doru Mărieş, în timp ce fusese invitat la parchetul General de Laura Codruţa Kovesi, Procuror General al României, a primit un spray paralizant în ochi chiar în sediul Parchetului. Septembrie 2009!… Acel jandarm reprezintă animalul pe care statul român îl dresează mereu mereu pentru a fi împotriva omului. Mărieş în genunchi, în sediul parchetului General, este, de fapt, imaginea românilor în propria lor ţară, în propriul lor timp istoric.” Cronicarului de faţă i s-ar părea firesc ca, odată cu aflarea adevărului despre cele întâmplate la căderea comunismului, să purcedem cu toţii la alcătuirea pe curat, în fiecare dintre noi, a câte unui atlas de evenimente fundamentale din istoria României. De altfel, chiar din primul an al mileniului trei, M.M.Ş. afirma: „Ar trebui să înţelegeţi că nu putem să ne desolidarizăm de raţionamentele care ne află trecutul. Un trecut ignorat lasă viitorul fără stăpân. Acesta devine un viitor care doar îl moşteneşte pe trecut, ca într-o genealogie a timpului. Viitorul îi este trecutului ori slugă, ori duşman. De cele mai multe ori slugăreşte. Cred că viitorul nostru ar trebui să lovească timpul precedent lui, ci nu să-l accentueze. Românii, de vreme ce au avut un trecut ignorat de istorie, incert, ar trebui să fie pe deplin interesaţi de cum au să-şi trăiască destinul naţional.” – Bă, românii mei, Gazeta de Gorj, nr.6, 9-15 martie 2001.
Aşadar, Marius Marian Şolea crede în permanenţă într-o alcătuire trainică a vieţii, vestind ceea ce îl deranjează, necunoaşterea, nesimţirea, prostia. Iată de ce chiar se poate exprima cu toată voluptatea, astfel: „Printr-o întâmplare erotic-banală aparţin acestui popor. Şi pentru că scrisul meu îşi găseşte locuire în limba lui, consider ca o datorie faţă de această aparteneţă, cel puţin o formă de respect, vorbirea adevărului. Un adevăr pe care îl ştiu sau pe care îl cred eu. Nu trebuie să fie acceptat, nici însuşit, nici măcar înţeles.(….) Din colţul acesta am să vă acuz de multe lucruri, poate că voi meritaţi cel mai puţin (spus direct), dar şi cel mai mult (într-o judecată mai profundă). O să vă arăt laşităţile voastre, laşităţile mele, prostia tuturor. M-am săturat să tot trec înalt printre voi, cu pomeţii plini de sclipici poetic. Să vă aud mereu plângându-vă de netrebnicia altora, dar necăutând la raţionamentul acela – ei sunt doar reprezentanţi. Lipsa voastră de atitudine se converteşte rău în iresponsabilitatea lor. Iar în România, partidele şi-au făcut în sedii crescătorii de papagali coloraţi şi frumuseţra ţării nu se vede acum de frumuseşea crestelor acestora.”– Gazeta de Gorj, nr.1, 2-8 februarie 2001.
Şi findcă Marius Marian Şolea se mişcă într-adevăr liber, voi da cititorului alte semne cuprinzând alcătuiri publicistice şi eseistice, ca să poată găsi la o viitoare şi necesară lectură el însuşi răspunsuri. Cu privire la „Cărţi de luat în seamă” – „Timpul asasinilor”, de Cezar Ivănescu şi Stela Covaci; „Întrebări asupra omului”, de Oliver Clement; Albumul „România, pe o gură de rai înşiră-te mărgărite” – „Mamaia 1999 – între găinărie şi mafie”, „Desvrăjirea românilor”, „Scriitor la Primărie”, „Modelul European”, „Scriitor în Târgu-Jiu la instituţii de cultură”, „Bă, românii mei”, „Cinstirea icoanelor” şi altele, până la 73 de texte şi 267 pagini de carte. Într-o situare în spaţiu şi timp, sunt de remarcat extremele, respectiv, „Radio Iaşi – unul dintre turnurile de control ale societăţii”, din „Casa glasurilor noastre – Radio Iaşi 55 ani”, Editura „Cronica”, Iaşi, 1996, şi „Prezentare”, din volumul „Inscripţii pentru oamenii mei”, de Ion Lucian Murnu, Editura Societăţii Culturale Aromâne, Bucureşti 2013.
Apoi, ataşat cel puţin prin copilărie şi adolescenţă Gorjului, autorul cărţii atenţionează: „Practic, împotriva vreunui merit obiectiv, identitatea acelui spaţiu de la Târgu-Jiu a devenit identitatea lui Brâncuşi. În rest, oraşul nu se deosebeşte cu nimic de oricare alt târg medieval, ridicat ulterior, dintre mugete şi adălmaşuri, pe straturile de cărbune din apropiere. Deşi oraşul Târgu-Jiu este acum o citadelă stelară, noi mergem prin ea târându-ne. La noi, Brâncuşi este pretextul hoţiilor de tot felul şi prilejul de a le permite nebunilor să fie utili societăţii. Eu nu cred că românii, acest popor de descurcăreţi, vor putea sta vreodată la masa lui Brâncuşi…” – Prefaţă. Album Autistul, Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi, Florin Chilian.
În definitiv, titlul însemnărilor mele de aici, la cartea lui Marius Marian Şolea, numeşte o stare, aceeaşi stare însingurată, de la adolescenţă încoace, difuzată în permaneţă prin capilarele textelor. Revelaţie unei certitudini scriitoriceşti adevărate!
*Marius Marian Şolea: „Singurătăţi şi oameni”, publicistică, volumul întâi, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2013.
