Alioani și Prisacă, cercetate în stare de libertate
Alioani și Prisacă, cercetate în stare de libertate
Ultra - Scurte11 aprilie 2013

Magistrații Curții de Apel Craiova au decis ieri ca femeile de afaceri Elena Aida Prisacă și Carmen Alioani să rămână în libertate, chiar dacă sunt acuzate că au săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală. La începutul lunii aprilie, cele două afaceriste au fost încătușate pentru 24 de ore, iar mai apoi lăsate în libertate, cu toate că procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj au cerut ca femeile să fie arestate preventiv. Atât instanța de la Gorj, cât și cea de la Craiova le-a dat câștig de cauză, fiind lăsate în libertate.
Elena Aida Prisacă, dar și Carmen Alioani au fost încătușate la data de 1 aprilie 2013,după ce polițiștii au descoperit, în urma unor cercetări, că femeile au realizat mai multe operațiuni financiare-fantomă prin intermediul societăților pe care le dețin.
Cele două femei sunt cercetate penal într-o cauză disjunsă din dosarul în care au fost trimiși în judecată senatorul Dian Popescu, președintele Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, Telu Pîrvulescu, dar și fostul edil al comunei Peștișani, Florin Pavel. Detalii, aici.

1 COMENTARII
  • jan 11.04.2013 la ora 14:18 pm
    Spre disperarea lui caragea.care a vrut sa le aresteze sa le umileasca si sa le arate ca el este jupinul.parca astea sunt cele mai mari evazioniste dar afacerile lor s au intersectat cu ale lui caragea prin dacorex
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.