Am scăpat de poza lui Ceaușescu, din biserici, și-am dat peste icoane electorale cu Ponta!
Am scăpat de poza lui Ceaușescu, din biserici, și-am dat peste icoane electorale cu Ponta!
OpiniiUltra - Scurte16 noiembrie 2014


Geme pământul ăsta de atâta durere, pietrele plâng, munții urlă, pădurile nu vor să mai stea locului… S-au săturat de România! Și pământul, și munții cu pădurile lor vor să plece de – aici! Nu mai pot! Nu mai pot răbda atâta durere ce vine de jos, din adâncuri, încât, din freamătul gogoloiului de țărână, din galaxia asta, mai pot fi auzite încă țipetele de durere ale oaselor lui Horia, umilințele lui Maniu, Țuțea și ale atâtor duși. Lacrimile lor se preling și astăzi pe pereții pușcăriilor comuniste. În beciurile în care au fost torturați ei a murit și o parte din spiritul națiunii române.
Bocetul unei Românii întregi adunată pe un șantier al groazei, la Canal, se aude și azi, înfundat în lacrimi. Sărmanii care vociferaseră împotriva ”regimului”, în epoca „liberală“ a comunismului din România, trimiteau acasă pachete cu haine sfâșiate de câini și bilețele scrise cu tăciunele chibritului stins. Mesajele erau cutremurătoare și scurte: „Trimite-ți-mi slănină! Vreau să nu mor aici! Ea mă ține în viață!“
În toată România bântuia teroarea, disimulată oarecum prin progresele reale pe care țara le cunoștea sub Ceaușescu. Niciodată nu o să am dram de înțelegere pentru călăii spiritualității acestui neam, dar ”cizmarul” Ceaușescu a dezvoltat un sistem de învățământ extraordinar, un sistem și o școală medicală fantastică, și, de ce să nu o spunem pe a dreaptă, la un moment dat economia ajunsese să duduie, la propriu. Ceaușescu, așa cum a fost el, avea limite. Succesorii lui de azi, nu.
Toate acestea au ajutat românul să poată să își trimită copilul la școală, să învețe carte, nu ca acum. Mare lucru! Mare lucru și cu sistemul sanitar, care a reușit, cum – necum, să atingă performanțe neaccesibile altora, prin occident, cu toată aparatura și banii pe care îi alocau.
AU FOST VREMURI ÎN CARE OAMENII FĂCEAU DIFERENȚA!
Persoanele de care vorbim primiseră educația decenței, a onoarei și a bunului simț. Simțul onoarei… Mare lucru! Totul părea a merge către o grădină a Maicii Domnului, paradoxal pentru o țară în care Dumnezeu era interzis, iar popii îl vânduseră, încă o dată, lipind în altar, alături de picturile sfinților, poza tovarășului… Asta e realitatea, poza lui Ceaușescu era obligatorie în biserici!
Regimul ăsta a încurajat, însă, descurcăreții, perverșii, indivizii care, fără pic de decență, fără pic de mustrare au știut să profite de suferința poporului. Cu carnetul de partid în buzunar făceau afaceri cu locuințe, cu alimente, cu locuri de muncă și, într-un târziu, au spart și baricada învățăturii, reușind să introducă în școli mizeria.
Oamenii ăștia, cu carnetul roșu la purtător, ei, tocmai ei, care își batjocoriseră propriul popor au fost primii în tribună atunci când Ceaușescu a fost alungat. Nu, dragii mei, nimic nu era întâmplător! De ani de zile lighioanele ce se târau pe pământul ăsta sfânt conduceau totul… Școală, sistem sanitar, economie, totul era deja în mâinile celor ce așteptau ordinul pe unitate, pentru a-l da jos pe Ceaușescu.
Ei au fost primii în balcoane, în Decembrie 1989, și nimeni nu trăgea un glonț către ei, chiar dacă, pe străzi, adevărații români mureau pe capete. Deja vorbim de specia creată de tovarășul Iliescu și acoliții săi. Iliescu și-a lăsat moștenitori, deși nu are copii. El a fost la conducere din umbră, chiar dacă, luni de zile, nu îi vedeai rânjetul criminal la televizor. Învățat să dea ordin pe unitate, Iliescu nu a ezitat să o facă în iunie 1990, la mineriada din 1999 și cu alte ocazii. Da, ei, cei care spuneau să nu ne vindem țara, și-au tras partea leului și au plătit birul către stăpânii ce i-au ajutat mai tot timpul. Stăpânii ăștia, bine instruiți, au doborât guverne ori de câte ori simțeau că România se întoarce către români. Asta fac și acum, profitând de negura în care au știut să ne bage.
De doi ani și jumătate, Ponta își bate joc de țara asta, iar acum găsește bani pentru a arunca în stânga și în dreapta. Știe joaca, este și el antrenat în laboratoarele ce au îngenuchiat această națiune, și spiritul ei. Ponta ne vede hămesiți, ne vede mintea pierdută și ne aruncă o bucățică de pâine, știind că va fi adulat. Ca și înaintașii săi, mitomanul a spălat creiere, de altminteri curate. Aud toată ziua vorbindu-se despre Băsescu… Unde dracu mai e ăsta? Ce puteri mai are? Ponta, acest mincinos notoriu pe care trecutul îl va ajunge din urmă chiar și la Cotroceni, s-a lăudat zilele trecute că el a numit-o pe Codruța Kovesi acolo unde este…
Ponta minte, sare la gât precum un cocalar, iar un om civilizat rămâne perplex în fața unui astfel de comportament. Nu, sunt convins că Iohannis nu știe atât de multă politică precum Ponta. Politica înseamnă minciună, înseamă parșivenie, iar neamțul știe că, dacă trebuie să facă un șurub, merge în atelier și nu se lasă până nu reușește să fabrice unul perfect. Mineritul din Gorj a fost pus pe picioare de nemți, asta uită Ponta să spună, asta ascund naționațiștii lui pește, ce se fac că nu știu că economia României a făcut primii pași sub îndrumarea nemților.
Asta este singura soluție salvatoare a acestui neam. Întoarcerea la muncă, la onestitate și la perseverență. Vorbele goale și pomenile electorale nu ne mai țin de foame. Întreb… Cât costa un litru de benzină când Boc lua 25% din salarii și pensii? Cât costă acum? Faceți un calcul și o să vă cutremurați! Câte taxe noi a impus Ponta și guvernul său? Și astea atârnă greu la buzunar! Dacă economia duduie, de ce nu găsim un loc de muncă plătit cu minimul pe economie? Minciuni peste minciuni, aruncate unor oameni nefericiți, în disperarea lor, care, de atâta durere, de atâtea chinuri, cer cerului și o clipă de îndestulare.
Ponta nu își vrea tovarășii de au furat țara asta în pușcării, și servește porții de otravă unei națiuni ce așteaptă o picătură de miere. Nu are de unde să ne dea locuri de muncă, nimeni nu va intra în parteneriat cu noi, atâta vreme cât șpaga și corupția conduc România. Ei sunt trădătorii de neam și de țară, ei cei care ne văd murind și profită de delirul fizic și mental în care ne zbatem.
Popii de pe vremuri l-au vândut pe Dumnezeu, punându-l pe Ceaușescu lângă sfinți. Acum Ponta îl vinde pe Dumnezeu în pătrățele, bucățele, icoane cu ștampila partidului comunist descurcăreț pe verso. Frica de pușcărie i-a determinat să vă spună multe, dar urmează vremuri crâncene… Locuri de muncă nu o să cadă din cer!
Închei încercând să vă arăt poporul român de care profită Ponta… Poate o să simțiți o furnicătură în suflet și o să-i cereți iertare Domnului, în ceasul al dousprezecelea. Copilăria mea a fost marcată de oameni educați după credința lui Dumnezeu, nu a partidului. Bunicii, ce munceau zi lumină pe tarlaua CAP-ului, supraviețuiau cu te miri ce, pentru că, se știe, partidul îți număra și ultimul ou din cuibar. De multe ori, copil fiind, mă întrebam din ce trăiau. De ce? Pentru că, atunci când ajugeam la ei, „umblau la garnița cu bucăți“, pentru a-și hrăni nepotul cât mai bine… De-ar fi murit de dorul unei bucăți de carne, răbdau pentru a-și vedea nepotul sătul. Știau că dacă eu o să fiu bine, o să pot să le întorc binele…
Situația de astăzi mă cutremură, aud și eu freamătul pământului, înțeleg de ce și munții și apele vor să plece din România. Bunicilor nu le mai pasă de nepoți, e bine că Ponta le mai pune 15-20 de lei la pensie, ăi mici ducă-se în lumea largă și-or trăi.
Ce a fost această nație? Ce a ajuns? Unde este gândirea de altădată, unde este onestitatea, demnitatea și înțelepciunea acestui neam?
Ne-a fost furată de mult! De „bunicii“ lui Ponta!
Nepotul trebuie să aibă grijă de ei, chiar dacă omoară o țară! Definitiv!

1 COMENTARII
  • gigel 16.11.2014 la ora 14:33 pm
    De ce Gorj Excluisv face campanie electorala dand pe Ponta castigator cu 61 % in ziar pe ,, ultima ora ,,? DNA ul doarme ?
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.