Atenție: la Kaufland, pâine expirată!
Atenție: la Kaufland, pâine expirată!
Investigatii29 iunie 2012

“Pentru Kaufland clientul este mereu pe primul loc, iar satisfacția acestuia este preocuparea noastră.” Cam așa sună mesajele prin care se auto – prezintă singurul hyper – market din Tg Jiu. Neavând altă opțiune, amatorii de comerț civilizat trec destul de des pragul Kaufland-ului. Ce găsesc acolo, aflăm în continuare…
Faptul că sunt singuri pe piața din Tg Jiu constituie mai degrabă un handicap, lipsa concurenței generând autosuficiență și tot ceea ce decurge din acest sindrom.
Marți, 19 iunie a.c., la sfârșitul unei “sesiuni” de cumpărături făcute la Kaufland, am constatat că mă pricopsisem cu niște pâine expirată. Mai exact, conform inscripției de pe acel produs – “Pâinea copiilor”, de la Savoria – trebuia consumată înainte de 19 iunie, data achiziționării.

Am sunat imediat la așa-numitul “telefon al clientului”. Angajata Carmen Olingher a încercat să mă convingă, telefonic, întâi că produsul respectiv nu exista în raft în acea zi și, apoi, că l-am achiziționat eu la preț redus din același magazin, ca și cum comercializarea produselor expirate la preț redus ar fi o practică (legală) pentru Kaufland  (!).
Următorul pas: am înaintat o petiție companiei KAUFLAND, din partea Ziarului de Investigații GORJNEWS. La scurt timp, o altă duduie m-a sunat și m-a întrebat dacă accept să port o discuție cu unul dintre directori, pentru identificarea unor măsuri reparatorii. Am replicat că doresc doar un răspuns scris la petiția respectivă. A venit și răspunsul. Înăuntru, ce să vezi? Exact cum vă spuneam: “pentru Kaufland clientul este mereu pe primul loc, iar satisfacția acestuia este preocuparea noastră.” Apoi, povești de adormit copiii și mulțumiri pentru că “i-am ajutat să fie mai buni”. În final, o recunoaștere tardivă, ascunsă printre multe vorbe goale: “În cazul descris de dvs. este clar vorba de o eroare umană pe care o regretăm”. Adică produsul expirat se afla la vânzare!

Sesizat de GORJNEWS, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor  a constatat, în urma controlului efectuat la Kaufland, că “operatorul economic reclamat a comercializat produse de panificație cu data limită de consum depășită” , drept pentru care “a fost sancționat cu amendă contravențională” (vezi facsimil). În ce cuantum, nici nu mai contează, având în vedere profitul uriaș realizat de Kaufland la Tg Jiu, în condiții de monopol al pieței.

3 COMENTARII
  • aglanetasu 30.06.2012 la ora 22:49 pm
    Cred ca in acest caz competente are DSVSA GJ,care monitorizeaza KAUFLAND,avand medic veterinar care este platit la CSVSA sa efectueze controale,dar cine sa faca aceste controale?Baietii se ocupa de afaceri,autorizari de "magazine" si mai nou se neutralizeaza deseuri de origine animala ce nu sunt destinate consumului uman de catre medicii igienisti ai DSVSA GJ.Aveti carne "expirata"?Se rezolva pe loc printr-un proces verbal.Cate tone?
  • Gorjul 10.07.2012 la ora 0:34 am
    Gata cu munca de investigatii? Nicio dezvaluire din Jandarmerie, Politie sau Pompieri? S-au cumintit toti sefii? Sau v-au dat "dreptul"? Acum avem "paine expirata" la Kauffland... Eu credeam ca avem sefi de partide prin arest (aka Dian Popescu sau Mantoc). Sefi de la jandarmerie care isi fac de cap cu subordonatii, zicandu-le ca ei nu au dreptul la apa minerala! De Caragea ce sa mai zic!
  • gabi 10.07.2012 la ora 16:47 pm
    Faputul ca ati gasit voi paine expirata nu e atat de important, desi nu trebuie diminuata importanta acestui lucru dar ca au soareci care se perinda printre rafturi cred ca e cu mult mai grav si mai scabros.Spun acest lucru nu din dorinta de a denigra Kaufland ci chiar e o realitate, eu am ramas ingrozita.Ar trebui sa mergeti si in Lidl, acolo anumite produse sunt exprate de cel putin o zi!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.