Lapte și miere a curs pentru Grigoraș de la venirea sa la Târgu Jiu și până acum în relația sa cu suporterii echipei, unii care au fost vrăjiți de la bun început de stilul ofensiv imprimat echipei.
Pandurii a câștigat entuziasmant unele meciuri, a jucat frumos în majoritatea partidelor disputate și a și pierdut destule meciuri, fără ca supărarea să pună stăpânire pe vestiar sau pe tribună. Toate bune și frumoase până la jocul cu Sportul, unul la care tribuna a început a fremăta și asta nu numai din cauza jocului neconvingător din partea a doua sau din cauza ratărilor imense ale lui Maxim, suporterul gorjean fiind deja obișnuit să-și pună mâinile-n cap la șapte din opt acțiuni ale atacanților lui Grigoraș.

Fluierăturile tribunei au fost auzite de tehnician, însă Grigoraș spune că ele vin dintr-o nefondată dorință a suporterului gorjean de mai mult. Grigoraș spune că o pasă înapoi dată de un jucător al său poate stârni un val de nemulțumire, însă tind să cred că nu are dreptate. Îl respect pe Grigoraș, atât ca antrenor cât și ca om, dar nu cred că nu și-a dat seama că fluierăturile au apărut odată cu intrarea lui Alexandru pe teren, un jucător, în opinia multora, forțat prea mult în raport cu ceea ce a realizat el pe teren în minutele jucate în Liga I. De acolo au început fluierăturile la meciul cu Sportul, de la ideea că fiul joacă pe numele tatălui, nu de la nerăbdarea de a-i vedea pe panduri în cupele europene. Nici nu știe Grigoraș câte poate să îndure suporterul gorjean, poate cel mai masochist dintre suporteri, dovadă fiind miile de spectatori din tribune veniți meci de meci la Târgu Jiu într-un retur în care echipa lor a marcat doar de cinci ori, acasă văzând doar două goluri, unul din penalti…
Știu că tribuna este pestriță. Știu că acolo-și au loc și cei care strigă „schimbă-l, bă, pe X”, chiar și după ce antrenorul și-a făcut suma schimbărilor, dar și cel care a văzut câteva zeci de mii de meciuri și a mai și înțeles ceva din ele. Sunt sigur că există și eternul nemulțumit, că tribuna-i e casă bună și celui venit la stadion să-și refuleze toate cele adunate de la o viață de doi lei dată de un guvern prost, de un servici la care șeful îi e mai mult stăpân sau de la o nevastă, să-i zicem doar cicălitoare. Grigoraș, însă, trebuie să știe, și sunt sigur că știe, pentru că mizez în continuare pe el, că sunt și suficient de mulți oameni care disting limitele.