Au spart gheața!
Au spart gheața!
FotbalSport11 octombrie 2012

Pandurii s-a impus, în sfârșit, și la Bistrița

Ani buni, Pandurii n-a fost în stare să pună probleme Gloriei Bistrița în deplasare, ba chiar și în meciurile de la Târgu Jiu echipa ardeleană a fost o adevărată sperietoare pentru gorjeni, până acum, când sub comanda lui Grig se scrie istorie.
Șase duble întâlniri între Pandurii și echipa lui Tata Jean n-au adus gorjenilor decât două victorii, însă Grigoraș a fost și este omul premierelor la Târgu Jiu. Gloria îi crease și lui probleme în returul de acum două sezoane, unul în care, la Severin, Pandurii a remizat alb cu Gloria, o echipă care însă avea să ia drumul ligii secunde din motive administrative. Acum, după un sezon petrecut de Gloria la matineu și unul în care Pandurii s-a consolidat, Grigoraș a simțit că este momentul să mai bată un record și reduta bistrițeană a căzut. E drept, cu un avantaj dat de neatenția arbitrilor la o minge scăpată în aut, dar întoarsă în joc de Matulevicius.
În ciuda seriei negre a Pandurilor în fața echipei ardelene, Gloria Bistrița a fost primul adversar învins de echipa gorjeană în Liga 1. Se întâmpla în urmă cu șapte ani, și Pandurii, după șase etape și tot atâtea înfrângeri, cu Viorel Hizo pe bancă, primea vizita Gloriei, care a și deschis scorul în prima repriză. Pe final de meci, Armel Disney a adus egalarea pentru ca Sorin Vintilescu să înscrie golul victoriei Pandurilor în minutul 88.

Program greu

Chiar dacă Pandurii a trecut de o serie de jocuri dificile, câștigând cu CFR-ul și Rapidul, remizând la Vaslui, dar și pierzând usturător la Ploiești și pe Național Arena, cu Dinamo, pentru trupa lui Grigoraș seria meciurilor grele continuă la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie. Pandurii au de disputat derby-ul cu Steaua, la Târgu Jiu, pe 21 octombrie, pentru ca apoi să se deplaseze la malul mării pentru partida cu surprinzătoarea echipă a lui Gică Hagi. În prima zi de noiembrie, cupa le scoate în cale Pandurilor „bestia dinamovistă”, elevii lui Grigoraș având ocazia la Târgu Jiu să răzbune acel sec 3-0 din meciul de campionat.

Cantonament la Sibiu

Meciul Pandurilor cu Steaua este acum un adevărat derby pentru Liga 1, cele două formații ocupând primele două poziții ale clasamentului înaintea confruntării directe, între acestea fiind o distanță de doar trei puncte. Speranțele celorlalte echipe care și-au fixat ca obiectiv titlul se leagă de o victorie a Pandurilor, în situația în care Steaua ar învinge la Târgu Jiu, campionatul fiind în mare proporție un subiect închis, echipa bucureșteană reușind să-și asigure deja un mare avans față de adversarele directe tradiționale, Dinamo, Rapid, CFR sau Vaslui. Fără a se gândi la titlu, încă, și cu atât mai puțin la doleanțele celorlalte echipe, Pandurii își dorește pentru ea victoria în meciul cu Steaua și se va pregăti în mod special pentru acest meci. În plus, Pandurii profită de pauza dedicată echipelor naționale și se cantonează pentru șapte zile la Sibiu. Ca de obicei, casa pandurilor la Sibiu va fi Hotelul Hilton, antrenamentele urmând a fi făcute fie la Cisnădie, fie chiar la Sibiu, pe stadionul Voinței, iar în această perioadă fiind posibilă și perfectarea unui joc amical cu una din cele două echipe, FC Cisnădie sau Voința Sibiu.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.