Autopsia miracolului de vineri seara
Autopsia miracolului de vineri seara
FotbalSport23 iulie 2010

Vineri, la Târgu Jiu, nu a fost doar prima etapă a Diviziei „A”. A fost aproape un miracol. Marin Condescu a stricat autobaza Pandurilor şi Ionuţ Badea a blocat marşarierul  pe pilot automat între vitezele patru şi cinci. Nu numai că noua echipă de fotbal a oraşului a jucat … fotbal, dar s-a urcat, la propriu, peste vicecampioana Unirea Urziceni, una dintre cele mai omogene şi mai puternice trupe autohtone.

Înainte de meci

Internaţional Piteşti, formaţia transferată la Târgu Jiu,  a impresionat deseori în sezonul trecut, deci era de aşteptat să nu ne mai zbatem în subsolul clasamentului. Pe de altă parte, înaintea primului fluier îi spuneam unui amic că Unirea, echipa atât de solidă şi de înfiptă în ghete creată de Dan Petrescu, va mai trăi câţiva ani din munca fostului fundaş dreapta al naţionalei, şi estimam că ne va administra un 0  – 2 sec, corespondent diferenţei de valoare.

În timpul meciului

Din primul până în ultimul minut, Pandurii s-au urcat peste nişte vicecampioni parcă hipnotizaţi şi sleiţi. Galamaz a încercat zadarnic câteva minişedinţe mobilizatoare în teren, de câte ori se acordau îngrijiri medicale. Nu a existat reacţie. Pandurii îşi ştiau foarte bine lecţia şi le dădeau mingea foarte rar. Mereu în picioare, pe margine, Ionuţ Badea urmărea impenetrabil confruntarea neaşteptat de dezechilibrată. Nicio istericală, niciun pumn arătat înspre proprii elevi. Foarte curios, nicio trompetă, niciun Alex Piţurcă la panduri, doar 11 jucători deplin armonizaţi, ca 11 tentacule ale unei singure caracatiţe. În cele din urmă, au şi înscris, gol valabil, dar arbitrii l-au invalidat. De văzut câte etape vor fi suspendaţi, după această eroare care a privat Pandurii de 3 puncte mai mult decât meritate.

După meci

Cele doar câteva mii de gorjeni obişnuiţi să vină pe Stadionul Municipal pentru a urmări oaspeţii şi a înjura gazdele au plecat spre case umflaţi în pene şi uluiţi de jocul noilor panduri. O rudă mai în vârstă rememora, recent, cum, în tinereţe, Maria Lătăreţu a nimerit la ea în comună pentru a susţine un spectacol. Puhoi de lume, amintiri de neşters. Cu mici diferenţe, cam asta s-a întâmplat vineri la Târgu Jiu.  Pe gazon, locul unor băieţi care mimau fotbalul ca pe o pedeapsă, cu ochii pe ceas, a fost luat de nişte artişti şi de un dirijor. Din fericire, ei nu sunt în turneu, în trecere prin Târgu Jiu. Rămân aici! Dar – există mai multe daruri – sunt multe de făcut, pentru ca floarea să se acomodeze în noua grădină…
Echipa lui Ionuţ Badea merită un stadion plin. Aici se poate ajunge printr-o strategie de comunicare şi de marketing optimă. De altfel, trecând peste detaliul că în Argeş s-a reuşit cu un buget mai mic decât al Pandurilor în ultimele sezoane crearea unei trupe combative, este absolut necesar ca tot ceea ce înseamnă management la Pandurii Târgu Jiu să se armonizeze cu Ionuţ Badea şi echipa, şi să nu încurce lucrurile bine făcute. A continua transferuri de trompete de la Gloria Bistriţa sau ale copiilor de suflet ai unor antrenori este inadmisibil. Apoi, este fundamental ca echipa să fie prezentată suporterilor, şi suporterii echipei. Altfel, e ca atunci când plăteşti şi la sfârşit nu te mai interesează nici măcar cum o cheamă. De acord că re-debutul în Divizia „A” nu ne-a lăsat timp pentru detalii, dar logo-ul „ELECTRA” de pe tricourile de joc pare ars cu fierul de călcat. Revenind la imagine şi marketing, puţin profesionalism nu ar strica.
La Târgu Jiu, nu ne-am priceput să construim o casă de la început, dar am mutat una, foarte bine făcută, din altă parte. Acum mai trebuie doar să-i creştem rădăcinile în gazonul pe alocuri imberb al Stadionului Municipal.
Până una – alta, mulţumim, Marin Condescu! Plecăciuni, Ionuţ Badea!

Pandurii Târgu Jiu – Unirea Urziceni 0-0 (0-0)
Stadion „Municipal”, spectatori: 3.500
Pandurii: M. Popa – G. Matei, Viera, Pintilii, Cardoso – Băcilă, Menassel (min. 87 Chiricheş), Nistor, Hidişan (min. 15 Brata) – Antohi (min. 90 Stromajer), Apostu. Antrenor: Ionuţ Badea.
Unirea: Arlauskis – Bordeanu, Maftei, Galamaz, Brandan – Semedo, Pădureţu, Paraschiv, Marinescu (min. 87 Neaga) – Onofraş (min. 46 Frunză), Bilaşco (min. 64 Dale). Antrenor: Roni Levi.
Arbitri: Radu Petrescu – Eduard Crângaşu, Dorin Mudura.
Cartonaşe galbene: Apostu (min. 78), Antohi (min. 90) / Semedo (min. 25), Marinescu (min. 70), Galamaz (min. 78)
Filmul meciului:
Min. 8: Apostu a fost aproape de deschiderea scorului profitând de o nesoncronizare în centrul defensivei ialomiţene.
Min. 21: Lovitură liberă executată de Nistor, Apostu reia cu capul din 8-9 metri, dar pe centrul porţii şi Arlauskis reţine.
Min. 28: Pătrundere periculoasă a lui Semedo încheiată cu o centrare în spate însă Onofraş şi Bilaşco au ratat întâlnirea cu balonul.
Min. 30: Centrare a lui Onofraş reluată cu capul de Semedo, mingea atinge bara şi iese în aut de poartă.
Min. 33: Şut de la 27 de metri al lui Băcilă la colţul lung, Arlauskis respinge în corner.
Min. 37: Ocazie imensă pentru Pandurii. Băcilă a executat o lovitură liberă de pe stânga, Antohi a reluat cu capul, dar Arlauskis a avut un reflex de zile mari şi a respins în corner. Defensiva Unirii a  continuat să fie în derivă şi Pintilii a avut ocazia să deschidă scorul dar a trimis mingea peste poartă de la doar 8 metri după executarea cornerului.
Min. 59: Frunză a prins o torpilă de la 28 de metri, mingea a lovit transversala şi a picat în faţa porţii fără a depăşi însă linia porţii.
Min. 62: Nistor a şutat de la distanţă, dar Arlauskis a reţinut, nu fără emoţii.
Min. 72: Antohi a insistat şi a câştigat un balon în faţa lui Galamaz, mingea a ajuns în colţul careului la Nistor care l-a culcat pe Bordeanu şi a şutat periculos, pe colţul scurt, dar Arlauskis a fost din nou providenţial.
Min. 90: Antohi a înscris dar golul a fost anulat eronat pentru un offside.
Min. 90: Apostu a trimis o torpilă de la 30 de metri, dar Arlauskis s-a dovedit a fi în zi mare şi a păstrat tabela neschimbată.
www.sportingorj.ro

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.