Băcilă și Pleașcă, din nou pe teren
Băcilă și Pleașcă, din nou pe teren
FotbalSport14 septembrie 2012

Băcilă și Pleașcă au revenit într-un joc oficial, însă prestațiile lor nu au ajutat prea mult echipa a doua a Pandurilor, care a ratat calificarea în 16-imile Cupei României.
Într-o echipă formată din nouă rezerve ale echipei mari și doar doi jucători de la cea secundă, Băcilă și Pleașcă au avut evoluții timide, însă cel mai important este faptul că ambii au dus cu bine din punct de vedere fizic minutele date de antrenori. Băcilă a părăsit primul terenul, la capătul a 56 de minute de joc, în vreme ce Pleașcă a fost ținut ceva mai mult pe terenul de joc, fundașul accidentat la debutul la națională acum circa zece luni jucând la bine de 75 de minute în partida cu CS Mioveni.
Băcilă simte că mai are de muncit pentru a ajunge din nou în punctul în care se afla la momentul accidentării horror suferită acum un an la intrarea criminală a lui Gardoș, dar spune că este gata să răspundă unei provocări din partea antrenorului chiar și la primele partide pe care Pandurii le va disputa în Liga 1: „Aşteptam de mult timp acest meci. Mă bucur că a venit. Mai am puţin şi fac un an de zile de când nu am mai jucat. Sunt luni bune… Mă bucur că am revenit, dar se pare că e destul de greu, mai am puţin de muncă. sunt ok acum şi asta e bine. Nu îmi mai este teamă. E vorba şi de puţină neputinţă, nu ai ritm de joc dar astea se reglează pe parcurs. Trebuie să joc încet – încet, să cresc de la meci la meci. Nea Grig ştie ce a mai bine pentru mine. Aş fi gata să joc şi la Ploieşti, dar depinde şi de nea Grig”, spune jucătorul Pandurilor. Coleg de suferință, Marian Pleașcă a spus că emoțiile sale au fost comparabile cu cele din momentul debutului în Liga 1:  Am avut emoţii ca la debut. Asta până am atins mingea. E primul meci după 10 luni. Sper să cresc de la meci la meci şi să fiu bine. Se vede lipsa jocurilor pentru noi. Sper să joc cât mai curând şi la Liga 1, dar depinde de domn profesor”.
„Domn profesor” nu este încă sigur de faptul că Băcilă sau Pleașcă sunt pregătiți pentru duelurile mult mai dure din Liga 1, așa că pentru cei doi vor mai urma zile de pregătire și, probabil, partide jucate la echipa a doua, până la jocurile de Liga 1.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.