Balamucul, mutat de finanțatori la echipa de baschet
Balamucul, mutat de finanțatori la echipa de baschet
Alte sporturi20 iunie 2014

energia si finantatorii

Echipa de baschet Energia Rovinari este ruptă de normalitate în acest moment. Formația câștigătoare a Cupei României  pare un adevărat spital de nebuni. Antrenorul macedonean, Aleksadar Todorov, președintele clubului, Laurențiu Răuț, și președintele secției de baschet, Radu Stroescu, și-au dat demisia. Circul a fost început de macedonean, care și-a dat demisia la doar câteva ore după prezentare, solidari cu el fiind și cei doi președinți.
Todorov intenționa să renunțe la câțiva sportivi, dar finanțatorii i-au tăiat acestuia orice plan de viitor la Tg Jiu, devenind, de-facto, antrenori fără licență. Finanțatorii au fost umiliți și de cei doi președinți, care prin gestul făcut au vrut să arate că nu sunt preșuri pe care unii se pot șterge când doresc.
Este inadmisibil ca, la un asemenea nivel, să se procedeze într-o astfel de manieră, un antrenor să conștientizeze că nu poate lucra acolo unde își așezase, oarecum, apele’. Finanțatorii nu au nicio scuză… Dacă ideile macedoneanului nu erau agreate, nu se încheia înțelegerea. SIMPLU!!!
Oamenii din umbra echipei au reușit să strice imaginea frumoasă pe care ”Energia” și-o crease după câștigarea cupei. Finanțatorii si-au impus punctul de vedere, însă, în lumea sportului, antrenorii și managerii se feresc de conducători gen ”Gigi Becali”.

2 COMENTARII
  • paganel 28.06.2014 la ora 12:00 pm
    iesi laa poza nea ioane repede cu ei . bravo ion baron esti bun de poze ca pt noi nimic nu faci
  • paganel 28.06.2014 la ora 12:01 pm
    ion baron si florin jupan doar la poze sunt buni. ala florin a mai facut pt sport multe dar ion nimic e bun de gropar la sport.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.