Bilanț incredibil: 5000 de noi locuri de muncă în Dolj, peste 11.000 de șomeri în Gorj!
Bilanț incredibil: 5000 de noi locuri de muncă în Dolj, peste 11.000 de șomeri în Gorj!
Investigatii9 octombrie 2013

 vasilescu si vana

 
În ultimul an, la nivelul județului Dolj s-au creat 5000 de noi locuri de muncă. În aceeași perioadă, în Gorj, județul premierului Ponta, au apărut doar câteva zeci de noi locuri de muncă, iar numărul șomerilor înregistrați oficial depășește, deja, 11.000.

Ponta, zero investitori pentru Gorj

Ne uităm iar peste gard, înspre Craiova, și reușim să-i vedem la adevărata lor valoare pe Călinoiu, Cârciumaru, Teodorescu, Ponta și ceilalți îngălați, preocupați doar de îmbuibarea lor personală. La un an de când a fost reales deputat de Gorj și la un an și jumătate de când conduce ca premier România, Ponta n-a adus în zonă absolut niciun investitor. Nu s-a mișcat absolut nimic în bine, în plan economic. La capitolul “bile negre”, nu putem trece cu vederea procesul clar de dezintegrare a CEO și a prestatorilor acestui colos, deloc întâmplător, având în vedere angajamentul ferm luat de Ponta în fața Fondului Monetar Internațional, privind privatizarea majoritară a CEO.
În aceeași perioadă de criză, în Dolj s-au creat 5000 de noi locuri de muncă, potrivit anunțului oficial fãcut de primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu. „În ultimul an s-au creat aproape 5.000 de locuri de muncă noi, ceea ce înseamnă că suntem în grafic, 80% dintre aceste locuri sunt numai în Craiova, sperăm să ajungem la un număr de 20.000 de locuri de muncă. (…) Suntem într-o perioadă în care crearea locurilor de muncă este dificilă și, totuși, lucrurile se mișcă”, a declarat Olguța Vasilescu.
Cum este posibil acest lucru? Simplu. În timp ce autoritățile din Gorj își salvează incompetența agățându-se de cele câteva sute de locuri de muncă ce vor fi create la finalizarea mall-ului din zona Kaufland (a cărui construire s-a amânat, deja, cu o jumătate de an), la Craiova s-au pus bazele înființării unui așa-numit “incubator de afaceri”, în cadrul căruia firmele private primesc un sprijin deosebit de consistent din partea statului.

Iulia Vână sau despre libertatea de a fi un viceprimar foarte prost

Târgu Jiul, în schimb, băltește. Nu se face absolut nimic pentru sprijinirea și atragerea investitorilor privați, interesul primordial al lui Cârciumaru fiind acela de a menține monopolul unor afaceriști locali apropiați PSD-ului.
Deși în toate orașele civilizate pentru atragerea investitorilor se alocă resurse substanțiale (și, înainte de toate, inteligență), la noi această chestiune a fost lăsată în sarcina – cui credeți? – viceprimarului Iulia Vână. Deci, să nu se mai mire nimeni de nimic. E de ajuns să vă uitați în facsimilul alăturat, care reproduce secțiunea destinată investitorilor privați, de pe site-ul Primăriei Târgu Jiu. Cu un asemenea mesaj, Vână nu va putea convinge vreodată nici măcar un copil de grădiniță să-și cheltuie banii de “eugenii” la noi în județ, cu atât mai puțin un investitor privat să creeze o făbricuță cu măcar 50 de locuri de muncă. Nicio prezentare a zonei, nicio fotografie, niciun argument care să îmbie un potențial investitor să vină în Târgu Jiu și nu în altă parte. Vână pomenește acolo că edilii oferă teren la preț mic și infrastructură. Or, o astfel de ofertă super-minimală o face oricare altă primărie din România. Totuși, Vână are o pretenție certă: “nu ezitați să mă contactați”… Printre altele, omul are libertatea de a fi prost sau, mă rog, foarte prost. Dar la el acasă, nu în conducerea Primăriei Târgu Jiu!

oferta investitori

Statisticile oficiale ale AJOFM arată că în Gorj sunt înregistrați oficial, acum, peste 11.000 de șomeri. În realitate, numărul persoanelor fără loc de muncă este de câteva ori mai mare. Din păcate, rândurile acestora se vor îngroșa în perioada următoare, deoarece Gorjul e condus de niște inși incapabili să țină pasul cu transformările pozitive care abundă în județele din jur.

someri gorj

1 COMENTARII
  • Şomer 09.10.2013 la ora 21:58 pm
    Păi deh... ce vreţi domnilor...că nici nu se compară doamnele, nici ca aspect, nici ca prestanţă, nici ca funcţie...probabil nici la altele... Şi dacă vrei un loc de muncă... de la 5000€ în sus...,depinde unde vrei... la spital, la ucb, la primărie, etc... bugetar oricum... Să vă dau neşte capete de aţă domn' Daju... vă spun io cam cât mai e scoru' pe la instituţiile de stat...
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.