BOX/ Cupa României la cadeţi, ediţia Târgu Jiu 2013
BOX/ Cupa României la cadeţi, ediţia Târgu Jiu 2013
Alte sporturi14 mai 2013

Astăzi va debuta la Târgu Jiu Cupa României la box, competiţie rezervată cadeţilor, eveniment ce va fi găzduit de oraşul lui Brâncuşi timp de o săptămână. Preşedintele Clubului Sportiv Pandurii Târgu Jiu, Mihai Prunariu, şi-a manifestat încântarea înainte de începerea turneului, precizând că atragerea şi organizarea unui astfel de eveniment este o mare realizare pentru sportul gorjean. „Ne simţim cu toţii onoraţi de această competiţie, de faptul că Federaţia Română de Box ne-a acordat această competiţie la Târgu Jiu. În ultimul timp n-am avut multe astfel de întreceri sportive. Încerc împreună cu colegul meu, Horaţiu Gorun, şi anul acesta şi anul viitor, să aduc cât mai multe competiţii la Târgu Jiu, pentru că e important să promovăm imaginea sportului şi, de ce nu, a municipiului şi a judeţului”, a declarat Prunariu.

Acesta a specificat şi detaliile tehnice ale întrecerii. „Vor fi 13 categorii de greutate. Estimăm o prezenţă de 150 de sportivi, aproximativ 30 de cluburi participante. Clubul Pandurii Târgu Jiu va participa cu 7 sportivi. Se va boxa cu cască, încă nu s-a scos casca din box, dar urmează să se elimine acest acesoriu din echipamentul pugiliştilor în viitorul apropiat.”

Competiţia va începe marţi, 14 mai,  se va desfăşura în Sala Sporturilor, şi se va încheia sâmbătă, 18 mai. Intrarea va fi gratuită.

Iată programul competiţiei:
Marţi, 14 mai, ora 15.00 – preliminarii
Miercuri, 15 mai, ora 15.00 – preliminarii
Joi, 16 mai, ora 15.00 – sferturi de finală
Vineri, 17 mai, ora 15.00 – semifinale
Sâmbătă, 18 mai, ora 11.00 – finale

Organizatorii sunt Federaţia Română de Box, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu şi Asociaţia Judeţeană de Box Gorj. Printre invitaţi se vor număra preşedintele şi vicepreşedintele FR box, Leonard Doroftei, respectiv Vasile Câtea.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.