De multe ori am impresia că Târgu-Jiul chiar pare lovit de un glonţ al ignoranţei celor ce ar trebui să-l gospodărească bine. Aş crede şi că traiectoria plumbului pocnit este marcată prompt de câte-un fârţăngău de edil cu câte-o jordea arcuită ce poate scăpa, proasta, să lovească în nişte jupuieli de alături. Iată de ce strig, ca să fiu auzit de primarii, viceprimarii, consilierii oraşului, şi întreb pentru a doua oară: Domnilor şi doamnelor, iertaţi-mă, dar nu cumva pe umeri aveţi doar semnele unor păsări ce s-au dus de mult de pe-aici?
Onoarea sculptorului de renume mondial – maximă!
Zilele trecute s-a întâmplat să-mi arunc privirea în zona intersecţiei de la Piaţa Centrală a municipiului, peste un volum albastru de plexiglas montat cine ştie când, cu siguranţă de lucrătorii primăriei, ca să afle tot omul – şi străin şi cu căciulă – unde se află, respectiv, STAŢIA BRÂNCUŞI. De troleibuz, desigur! Iată de ce chiar am exclamat: Bravos!
Iar ca onoarea sculptorului de renume mondial să devină maximă, indicaţiunea ultimă de pe volumul cu pricina, din partea de jos – la stânga, către Grădina Publică a oraşului cum este corect, istoriceşte – a devenit PARCUL „CONSTANTIN BRÂNCUŞI”.
De unde întrebarea, firească, de aici: Oare, peste a cui minte au fost uitate bandajele cu felii de cartof, tocmai ca să pocească în asemenea hal toponimia Târgu-Jiului? Când, de atâta vreme, Grădina Publică a fost doar Grădina Publică (Le Jardin Publique, The Public Garden), pe aleile căreia marele artist înstrăinat de locul naşterii sale, Constantin Brâncuşi, a pus Masa Tăcerii, Poarta Sărutului, parte din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, întins(ă) până, hăt!, la deal, la Târgul Fânului, unde s-a ridicat Coloana fără Sfârşit. Aş mai zice şi că în ritmul acesta, în curând, multe-multe şi atât de mărunte vor purta doar numele sculptorului, prea furios pe gorjenii lui, atât de înnodaţi la minte…
Meritele fotbalistice ale lui Tudor Vladimirescu nu sunt, chiar nu sunt!
Iar cârcotaşul clipei şi doar observatorul vieţii cotidiene încearcă să înţeleagă, prea târziu, de ce alţii au pus, mai devreme, numele lui Tudor Vladimirescu, revoluţionarul de la 1821, actualei arene sportive din Târgu-Jiu (în anii ‘50 – Stadionul Ilie Pintilie), de peste drum de Primărie.
Desigur, îmi dau seama cum cine ştie ce isprăviţi cu fruntea lată s-au gândit, cândva, la o asociere a jucătorilor echipei de fotbal C.S. Pandurii Lignitul cu luptătorii (în timpul liber practicând… poarca!) din oastea conducătorului mişcării maselor revoluţionare pentru libertate. Ceea ce n-a fost chiar aşa de rău.
Dar, ca să se ajungă la forţarea din urmă, respectiv, la acordarea denumirii de Stadionul Municipal Tudor Vladimirescu, nu pare să fie în regulă. Din cunoştinţele mele, nefericitul căpitan de panduri n-a jucat fotbal nici la înaintare şi nici… la becie (în apărare). Iar meritele lui fotbalistice în cartea de şcoală nu sunt, chiar nu sunt! Devreme ce legile jocului de fotbal au fost scrise în Anglia pe la 1863 şi primul meci de fotbal în România s-a jucat pe la 1899, prin Banat.
Recunosc, cu limpezime în suflet, că aş vrea să mă învârtesc până să ameţesc, ca să-mi dau seama de ce numele marelui revoluţionar gorjean a fost luat din istorie şi lipit în kitsch, la intrarea într-un stadion de fotbal. Şi o fi bine? N-o fi bine?
Ce alte denumiri propune Narcis Daju edililor, pentru alte instituții, locuri și întâmplări din Gorj
Biroul Teritorial al DNA Tg Jiu – Nicolae Mischie
Fabrica de Confecții – Iulia Vână
Magazinul cu mărimi mari – Dorel Chirițescu
Biroul procurorului Moța – sediul PNL Gorj
Sala de Ședințe a Consiliului Local – Masa Tăcerii
Mașinile de pe Bulevardul Victoria – Coloana Infinitului
Giratoriul „La Țâțe”, la ora 8, dimineața – Bătălia de la Călugăreni
Protoeria – Nicolae Sarcină
Grădinița cu program prelungit – Radu Teodorescu
Casa de Cultură – Viorel Caragea
Curățătoria Chimică – oricare dintre televiziunile locale
Penitenciarul – Universitatea „Constantin Brâncuși”
Sufleorul de la Teatrul Elvira Godeanu – Ionuț Răitaru
