”Călătorie în timp”, la Muzeul Județean
”Călătorie în timp”, la Muzeul Județean
Altele12 mai 2014


Săptămâna trecută, Muzeul Județean ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu a fost gazda unei acțiuni inedite organizate de Grădiniţa cu Program Prelungit Rovinari. Astfel, joi, 8 mai a.c., 22 de preșcolari, sub îndrumarea educatoarei lor, Mihaela Bolborea, au avut ocazia să fie ghizi pentru o zi, călăuzind mai multe cadre didactice într-o călătorie prin timp, din perioada preistorică și până în zilele noastre.
Acțiunea a avut ca scop principal testarea și îmbunătățirea cunoștințelor preșcolarilor despre istorie, într-un mod inedit, și dezvoltarea spiritului de observație și a abilitaților de învățare, prin activități menite să rupă monotonia orelor ținute în sala de clasă. Călătoria celor mici a început în sala destinată perioadei preistorice și, pentru a-și putea continua drumul prin timp, aceștia au trebuit să treacă de diverse probe, în cadrul cărora le-au fost testate cunoștințele de istorie.
“Activitatea de astăzi a fost o activitate de tip outdoor şi a constat în evaluarea cunoştinţelor de istorie ale copiilor. Copiii au fost adevăraţi călători în timp; au dus doamnele educatoare din cele mai vechi timpuri până în zilele de astăzi. Am vrut să arătăm că aceşti copii sunt într-adevăr viitorul ţării şi, în ceea că mă priveşte, să trag un semnal de alarmă pentru că trebuie să ne preocupăm mai mult de ei. Am vrut ca activitatea să se desfăşoare în afara claselor şi să arătăm că copiii se descurcă în orice împrejurare, în orice loc care nu le este neapărat familiar lor”, a declarat educatoarea Mihaela Bolborea.
Preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Rovinari au primit, la final, câte o diplomă care să îi ateste calitatea de “cel mai bun ghid”.
La sfârșitul vizitei prin timp, cei mici și-au lăsat “amprenta” asupra Muzeului Județean, realizând un “copac al viitorului”.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.