Caragea, mai prost decât prevede legea
Caragea, mai prost decât prevede legea
Investigatii2 septembrie 2011

“Bă, dacă scriu pe prima pagină, mare, <<Caragea e mai prost decât prevede legea>>, dă rău?”, întrebam, ieri, un prieten. “Frate, nu prea merge, zic ăştia că ai ceva cu el şi atunci dezvăluirile pe care le faci se atenuează, ca efect. Plus că toţi ştiu cât e de prost Caragea. N-are rost. Dar de ce zici aşa, ce, prevede legea ceva, în sensul ăsta?” “Fireşte că nu, ideea e că pentru a intra în poliţie şi în alte părţi te testează de primăvara până toamna să se convingă ei că eşti un tip mediocru, docil şi uşor manipulabil, din care ei să poată face orice, şi care să nu pună probleme.”


Mare dreptate are prietenul meu. Presa trebuie să aducă noutăţi. A scrie că Caragea e prost e un lucru ştiut de toţi cei cu care intră în contact calamitatea de la vârful IPJ Gorj. Nu ştiu, însă, să fi făcut cineva, până astăzi, o demonstrare fără cusur a prostiei comandantului IPJ Gorj. De aceea mă înham eu la această foarte facilă sarcină.

Cum se prepară un concurs pentru comisarul slugoi Scrădeanu

Pe scurt, lucrurile stau aşa: Caragea a vrut să-şi răsplătească una din slugile care dezonorează statutul şi meseria de poliţist. E vorba de comisarul Scrădeanu Gheorghe care, în 2010, a muşamalizat şi prăfuit un dosar penal deschis forţat, în urma unor dezvăluiri făcute de GORJNEWS, lui Matei Caragea, tatăl lui Viorel Caragea. Mai întâi, la începutul acestui an, l-a împuternicit pe Scrădeanu la comanda Serviciului Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă. Apoi, prin luna iunie, Caragea a dat, verbal, două ordine: 1. să se organizeze concurs pentru desemnarea şefului Serviciului cu pricina; 2. ca să se ştie clar “care-i mersul”, concursul să fie preparat astfel încât să fie câştigat de Scrădeanu; ca să fie siguri că postul e ocupat de comisarul slugoi, să nu se mai accepte alţi candidaţi.

Poliţiştii comunică cu Caragea prin oameni de afaceri agreaţi

Zis şi făcut. Împreună cu cadrele foarte “competente” de la Serviciul Resurse Umane, Caragea s-a apucat să prepare documentele de organizare a concursului aranjat. Odată finalizate hârtiile, au fost postate pe site-ul IPJ Gorj şi la avizierele din IPJ Gorj. Apoi, s-a întâmplat un lucru foarte greţos. Câţiva oameni de afaceri, patroni de firme agreate de Caragea, probabil bun-platnici de taxe de protecţie şi credite nerambursabile, au intervenit la comandantul IPJ Gorj, rugându-l să lase şi alţi poliţişti să candideze. Deci, repet: Caragea a adus poliţia din Gorj într-un asemenea hal încât poliţiştii nu au voie să candideze la concursuri interne şi, mai mult, nu îndrăznesc să raporteze, ierarhic sau direct lui Caragea, o astfel de intenţie. De aceea comunică cu şeful lor cu mantă, ca la biliard, prin diverşi oameni de afaceri! Bineînţeles că, simţind ameninţat postul promis şi dator lui Scrădeanu, lui Caragea i s-a urcat sângele în cap şi a interzis din faşă orice altă candidatură!

Motiv ilegal de amânat concurs trucat la IPJ Gorj: “pusărăţi condiţie studii juridice, şi io n-am, dom’ comandant!…”

Partea incredibil de senzaţională abia de acum încolo începe. Într-o dimineaţă, înainte de concurs, Caragea a început să se deştepte, realizând cât e de prost. Comisarul Scrădeanu a ieşit la raport foarte cătrănit. Negru. Mort. “Domn comandant, sunteţi supărat pe mine, ce-am făcut?” „De ce mă, Scrădene?” “Domn comandant păi, ştiţi, cu concursul… Aveţi pe altcineva?” “Nu, mă, Scrădene, ce vorbă-i aia?” “Păi, domn comandant, pusărăţi condiţie studii juridice, şi io n-am, dom’ comandant…” Aicea ar trebui o pauză de  câteva paragrafe, în care autorul şi cititorii să se râdă de prostălăi.

Caragea e un gentleman: poliţistele se pişă pe ele în şedinţe, de frică

Ce a făcut Caragea, apoi, e uşor de anticipat, pentru că la fel ar fi procedat orice prost: simţind din ce în ce mai ameninţat scaunul promis lui Scrădeanu, a întărit măsurile de pază, ordine şi disciplină şi şi-a reînnoit ordinul dat anterior: “nimeni să nu se înscrie la concurs! Organizăm altul!!!” Deci, oameni buni, deşi zeci şi chiar sute de poliţişti îndeplineau condiţiile de participare la concurs, având inclusiv studii juridice, şi pe deasupra îşi mai şi doreau foarte tare postul de şef al Serviciului Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, niciunul nu şi-a depus candidatura. Asta pentru că Caragea conduce într-o manieră discreţionară, încălcând majoritatea ordinelor şi regulamentelor interne, instituind teroare în rândurile subordonaţilor, promovând incompetenţi, slugoi şi lingăi şi, una peste alta, deprofesionalizând, punând pe butuci poliţia gorjeană.
Acum câteva luni, unul dintre şefii de servicii din IPJ Gorj mi-a spus că Caragea conduce în aşa hal şedinţele de comandă încât una dintre poliţiste tocmai se pişase pe ea, de frică. Atunci nu am crezut. Acum cred.

Închideţi poarta, să nu-şi mai dea autogol Caragea!


Bineînţeles că nu s-a înscris nimeni la primul concurs, motiv pentru care Caragea a organizat un al doilea concurs. Ca să fie sigur că nu mai greşeşte şi a doua oară, că nu-şi mai dă autogol scăpat singur cu poarta adversă goală, Caragea a ordonat să fie puse trei rânduri de plasă între buturile proprii, iar poarta adversă să fie cât stadionul de mare J Adică a pus o condiţie foarte generală, pentru participarea la al doilea concurs: candidatul unic Scrădeanu, cel care câştigase postul înainte de a se da examenul, să aibă studii de masterat sau postuniversitare, cam de orice fel. Bineînţeles că nici a doua oară nu s-a mai înscris niciun alt candidat, în afară de Scrădeanu, fireşte. Bineînţeles că comisarul slugoi a câştigat concursul şi a fost definitivat în funcţie de Caragea.

Cine a dat ordinul ilegal de modificare a condiţiilor de concurs? Caragea, fireşte!

Întrebările care decurg, natural, sunt următoarele: de ce au fost modificate condiţiile de participare la concurs şi din ordinul cui. Am mai demonstrat şi cu alte ocazii: în acest judeţ nenorocit, când se ocupă un post, nu se caută omul cel mai potrivit pentru funcţia respectivă, ci se caută să se potrivească cât mai bine scaunul pe curul şi pe mintea candidatului agreat. Un exemplu: nu m-ar fi mirat dacă Marius Vlaicu, preşedintele UNPR Gorj, ar fi aranjat la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor să bage condiţie ca candidatul pentru postul de comisar şef să aibă vreo 200 de kilograme. V-aţi prins de ce: ca să fie sigur că va câştiga Mădălin Giurcău!
Pe 22 august, la ora 10.37, i-am adresat lui Caragea mai multe solicitări de informaţii publice, întrebând inclusiv cine şi de ce a dispus modificarea condiţiilor de participare la concurs. Nu a răspuns niciuneia, deşi termenul legal a expirat. Mai e ceva de comentat? Poate doar faptul că a sperat din tot sufletul lui de miliţian prost că voi “uita” de acele cereri. Eventual, “sensibilizat” de ameninţările pe care mi le transmite aproape zilnic, că mă arestează, că mă bagă la beci ş.a.m.d. El ştie foarte bine, din surse specializate, că în afară de delictul de a spune şi a scrie adevărul, în unul din cele mai corupte judeţe ale României, nu are ce să-mi impute. Cu prima ocazia când îl voi vedea faţă în faţă îi voi şopti pe cine să aresteze întâi, o persoană foarte dragă lui, aşa, de antrenament, că cu mine e mai greu…

Caragea a ajuns comandant tot prin “metoda Scrădeanu”

În 2005, când a ajuns adjunct al inspectorului şef, pentru Caragea s-au scos ilegal studiile juridice din fişa postului. Apoi, ani în şir, fără a avea studii juridice, prostălăul a pus rezoluţii pe dosare penale!
Doi ani mai târziu, în 2007, Caragea obţine diplomă de licenţă în studii juridice. În 2009, deşi postul de inspector şef impunea o vechime de minim 5 ani în studii juridice, pentru Caragea s-a obţinut derogare. Nu se putea rata un aşa comandant, pe lângă care până şi omologul Şoric, deja demis, de la Piatra Neamţ, e minciună.

Pentru ce l-a iertat Scrădeanu pe Matei Caragea

Comisarul Scrădeanu l-a iertat, în 2010, pe Matei Caragea pentru că are un fiu, Viorel Caragea, atât de prost încât nu pricepe că nu poate fi, în acelaşi timp, şi comandant la IPJ Gorj şi administrator de facto al mai multor societăţi comerciale. Că nu poate înregistra 1,5 miliarde lei vechi datorii la stat şi 400 milioane lei vechi stopaj la sursă pe S.C. ETALON PROD COM S.R.L., fără să i se întâmple nimic, că e el Caragea. Matei Caragea, administrator (fictiv) al firmei cu pricina, a fost cercetat la mişto de Scrădeanu, pentru stopaj la sursă, în urma unor dezvăluiri făcute de GORJNEWS anul trecut. De aceea mă iubeşte atât de mult Caragea. De aceea i-a fost profund îndatorat şi recunoscător lui Scrădeanu, mergând până la a săvârşi mai multe abuzuri în serviciu de dragul de a-l vedea definitivat în funcţia de şef al Serviciului Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă.
P.S. Realizarea acestei investigaţii şi publicarea acestui articol au fost sponsorizate de hoţii de găini din Gorj, singurii care au fost deranjaţi de Caragea de la instalarea în postul de inspector şef, până în prezent.

10 COMENTARII
  • e prost de pute 02.09.2011 la ora 10:22 am
    E perfect adevarat tot ce ati scris. Caragea a spalat pe jos cu adjunctul Voinescu, care e presedintele comisiei de personal, si cu Negrea, seful Seviciului Personal, cand a vazut ca Scradeanu nu are studiile juridice cerute la concurs. Urla la ei de se auzea din prefectura, ca-l saboteaza, ca-si bat joc de el si cate si mai cate, d eparca trebuia aia sa-l fi dus la facultate de mana. Si pe noi ne ameninta frecvent ca ne termina, ne aresteaza, pune tiganii pe noi. S-a ajuns prea departe. Suntem cativa politisti care vom inmana memorii despre tot ce face Caragea premierului Boc, luna asta, cand va veni la Turceni. Ne e rusine cu asa comandant. Speram sa nu fie date spre verificare cateilor Trotea si Copaci
  • ca ca ragea 02.09.2011 la ora 21:02 pm
    Dajule, frumos titlu! Felicitări! Daca te mai amenință, amenință-l și tu ca schimbi titlu' : Cota de prostie, pe vecie! Amin!
  • Doftoroaia - reluare | Blogul lui Nea Co 04.09.2011 la ora 7:38 am
    [...] Stropii de suflet ai Aurorei Georgescu, Teo Negura, theodora0303, Un blog… gustos!,  Vania, GorjNews, GorjExclusiv, [...]
  • Interpreți români de muzică ușoara a 06.09.2011 la ora 16:14 pm
    [...] Stropii de suflet ai Aurorei Georgescu, Teo Negura, theodora0303, Un blog… gustos!,  Vania, GorjNews, GorjExclusiv, Gorjanul, ca de altfel si vizitatorilor blogului [...]
  • Miercurea (cică-i) fără cuvinte - doa 07.09.2011 la ora 0:26 am
    [...] Stropii de suflet ai Aurorei Georgescu, Teo Negura, theodora0303, Un blog… gustos!,  Vania, GorjNews, GorjExclusiv, Gorjanul, ca de altfel si pe vizitatorii blogului [...]
  • mucalit 09.09.2011 la ora 23:32 pm
    acest caragea este cu siguranta cel mai cangrenat membru al gorjului , eu unul l-am cunoscut cand era un simplu boacter de noapte si imi cerea cauciucuri ptr caruta , acum a avansat dobitocul si deh s-au marit sigur si pretentiile . asta eu personal nu l-as pune nici sa- mi ude gazonul atat de idiot il cred . aresteaza-ma ma ptr comentariu ca doar la asta te pricepi, mantog isi merita soarta macar ptr faptul ca te -a lasat pe tine mare sef (idiot) la IPJ GORJ
  • brigadieru 14.09.2011 la ora 18:40 pm
    Caragea asta e un incult si prostcrescut.
  • Alexandru 27.09.2011 la ora 4:36 am
    Atata poate... Ce are in plus Voinescu? Academai de Politie! D-aia sterge cu el si cu ceilalti ofiteri cu Academie pe jos ...
  • Arond 22.10.2011 la ora 9:54 am
    Lasa ca sunt sigur ca nu o sa depună niciun polițist niciun memoriu. Si dacă ar fi sa depună, Boc o sa se stearga cu ele undeva. Știți ce le lipseste polițiștilor? Curajul de a îl lua de gât pe GUNOIUL de SALVADOR! Ar trebui sa moara cu el de gât in biroul lui! Dar din păcate toți pleacă capul. De ce oare?
  • ionut 13.11.2011 la ora 20:37 pm
    felicitari,ai dreptate ca ar trebuii sa moara cu impostorul de git dar majoritatea sunt niste umili si servili sclavi care nu ridica ochii la jignirile si umilintele lui caragea.cind a venit corpul de control sa i intrebe toti au tacut ca niste lasi ba mai mult unul ca filip a si scris numai minciuni si prostii ca asa l apus caragea.isi merita soarta de a fi umilit in ultimul hal de acest caragea caci nu au curaj deloc,sunt niste pupincuristi
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.