23 iulie a.c. Minorul Constantin Velcev dispare din staţiunea montană Rânca.
16 august a.c. După 25 de zile de căutări şi scotociri conduse de comandantul IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea, fragmente din cadavrul băieţelului sunt găsite nu de forţele de ordine, ci de un localnic, lângă albia unui pârâu, la circa 8 km de vila unde fusese cazat. Pentru Antena 3, şeful poliţiei gorjene declară: „se confirmă prima noastră ipoteză, că a fost răpit de un animal sălbatic„.
21 august a.c. În ediţia tipărită a Jurnalului Naţional, ziaristele Adriana Oprea Popescu şi Ionela Gavriliu publică articolul cu titlul „Băieţelul de la Rânca nu a fost ucis de animale. Poliţiştii au fost, din nou, pe lângă”. Imediat, în aceeaşi zi, din ordinul comandantului IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea, este emis şi difuzat Buletinul de presă nr. 228, pe al cărui antet scrie: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Gorj. Cităm:
„NOUTĂŢI ÎN CAZUL RESTURILOR DE CADAVRU UMAN DESCOPERITE ÎN ZONA MONTANĂ RÂNCA
O concluzie preliminară a expertizei medico-legale efectuată de către Institutul Naţional de Medicină Legală ,,Mina Minovici”, în cazul resturilor de cadavru descoperite în zona montană Rânca, la data de 16 august a.c., pe Valea Dâlbanu, arată că decesul minorului a survenit ca urmare a <<şocului hipotermic>>.
La data de 17 august a.c., resturile de cadavru uman descoperite în zona montană Rânca, în apropierea unui pârâu din valea Dâlbanului, au fost depuse la Institutul Naţional de Medicină Legală <<Mina Minovici>> în vederea efectuării expertizei medico-legale şi stabilirii cauzei exacte a decesului.
În cursul acestei zile, specialişti din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală ,,Mina Minovici” au formulat o concluzie preliminară, aceea că decesul a survenit urmare a şocului hipotermic, cadavrul fiind ulterior devorat de către animalele sălbatice. (…)„
Bazându-se pe acest document oficial, multe organe de presă locale şi centrale au mediatizat concluzia preliminară a INML, redată în comunicatul oficial de mai sus, conform căreia minorul a murit din cauza frigului.
Cele două ziariste de la Jurnalul Naţional s-au adresat INML, de unde au aflat că nici vorbă să se fi pronunţat vreo concluzie preliminară şi că, în ipoteza că ar fi fost emisă, trebuia înaintată Parchetului, nu IPJ Gorj. Ca urmare, în ediţia din 25 august a.c. a Jurnalului Naţional este publicat articolul cu titlul „Cazul copilului dispărut la Rânca. Hipotermia care trădează prostia„.
03 septembrie a.c. La 13 zile de la emiterea de către IPJ Gorj a comunicatului mincinos, unul dintre specialiştii INML, Veronica Ciobanu, mi-a declarat că, în mod cert, nu au fost emise până în prezent niciun fel de concluzii preliminare legate de cauzele decesului copilului.
Comandantul IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea, este dator să prezinte public scuze cel puţin familiei minorului, dacă nu ziariştilor dezinformaţi de domnia sa şi contribuabililor care aşteaptă profesionalism, responsabilitate şi fermitate de la şeful poliţiei judeţene, nu manipulări ieftine, de grădiniţă.
În încercarea disperată de a atenua ecourile şi urmările eşecului înregistrat la Rânca, şi-a permis – cu 12 zile în urmă – să atribuie INML concluzii strict de competenţa acestui for, ce nu au fost emise nici până în prezent.
Inutil să mai insistăm că, dacă ar fi să punem cap la cap declaraţiile şefului IPJ Gorj, ar trebui pensionat forţat şi urgent. Iată de ce: copilul a fost răpit de animalele sălbatice, dus la 8 km fără să lase nicio urmă pe traseu, acolo a murit de frig după care a fost devorat de animalele sălbatice, care, însă, nu şi-au lăsat colţii în hăinuţele lui.
Dacă un investitor şi-ar înfiinţa mâine o poliţie privată, probabil că un asemenea comandant nu ar avea loc nici ca simplu angajat.