Caragea se crede mai presus de lege și ignoră cererile judecătorilor
Caragea se crede mai presus de lege și ignoră cererile judecătorilor
Ultra - Scurte25 octombrie 2013

Șeful IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea, dovedește, încă o dată, că este mai presus de lege, sfidând magistrații de la Tribunalul Caraş-Severin. Astfel, cu toate că aceștia i-au cerut lui Caragea să asigure prezența celor doi polițiști criminali Bogdan Eugen Papuzu şi Cosmin Constantin la procesul în care cei doi agenţi sunt judecaţi pentru omor deosebit de grav, Caragea a ignorat complet cerinţa judecătorilor.
„Dispune amânarea judecării cauzei la data de 5 noiembrie 2013, ora 12:00, pentru când vor fi recitaţi martorii Cojocaru Marius şi Florica Vieniţa, cărora li se aplica sancţiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei. Totodată, vor fi recitaţi şi inculpaţii Militaru Constantin Cosmin şi Papuzu Bogdan Eugen”, informează magistraţii Tribunalului Caraş-Severin.
Interesant este că, dacă ceilalți martori care nu s-au prezentat în fața instanței au fost sancționați, Caragea a scăpat, de această dată, fără amendă. În aceste condiții, Tribunalul Caraş-Severin a întocmit o nouă adresă către IPJ Gorj.
„Dispune efectuarea unei noi adrese către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, în atenţia comisarului şef, căruia i se va solicita să asigure prezenţa inculpaţilor în faţa instanţei, iar în cazul în care acesta nu respectă dispoziţiile instanţei va fi sancţionat cu amendă”, se mai arată în decizia magistraţilor.
Trebuie reamintit faptul că Bogdan Eugen Papuzu şi Cosmin Constantin Militaru, au fost trimişi în judecată, fiind acuzaţi că l-au ucis în bătaie pe Nicolae Druţu, localnic din Stoina, pentru că acesta nu voia să recunoască o faptă de care nu se făcea vinovat.
Detalii, aici.

1 COMENTARII
  • tambu 25.10.2013 la ora 12:13 pm
    politistii au fost la proces de fiecare data. nu se prezinta martorii, asta fiind motivul pt care se tot amana
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.