Ciurel, bun pentru interlopi, bun de arestat! – ep. 4
Ciurel, bun pentru interlopi, bun de arestat! – ep. 4
Investigatii23 februarie 2015

Motto:
”(…) inculpatii Valentin Slepac si Nicolae Mirsu, instigati de Bahaian, l-au ucis pe Lucian Cernat aruncandu-l in Dunare de pe podul rutier care traverseaza bratul Dunarea Veche, dupa ce l-au obligat sa bea alcool, ajungand astfel in imposibilitate de a se apara (…)”
Avem dovezi clare că Laurențiu Ciurel, ”omul lui Ponta” din fruntea Complexului Energetic Oltenia, nu doar că a refuzat să exporte direct cărbune în Serbia, la un preț avantajos, dar a emis scrisoare de recomandare unui SRL nou-nouț, înființat de doi interlopi ai grupării criminale a lui Sergiu Băhăian, ajungând ulterior să le vândă  cărbune sub costul de producție. Băhăian are de ispășit mai multe condamnări, cea mai mare de 26 de ani, pentru crime cu cruzime deosebită și pentru infracțiuni economico – financiare, săvârșite cu complicitatea unor interpuși.
Dovedim în cele ce urmează că managerul ”privat” și ”apolitic” a ajuns la ”performanța”, neanticipată nici de cei mai vehemenți critici ai săi, de a folosi ca intermediari pentru exportul de cărbune în Serbia, la un preț dezavantajos pentru CEO, chiar doi dintre interpușii criminalului Băhăian. 
bahaian
Complexul Energetic Oltenia, o companie cu 19.000 de angajați, se află în pragul insolvenței. De trei săptămâni, circa 5000 de salariați protestează în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, cerând ”Jos Guvernul”, ”Jos Ponta” și ”Jos Ciurel”. Deși s-a angajat la nivel internațional că CEO va fi condus de un manager apolitic și privat, Ponta l-a impus pe vicepreședintele PSD Gorj Laurențiu Ciurel în fruntea companiei.
protest ceo
O nesperată gură de oxigen pentru CEO a apărut în toamna anului trecut, când guvernul sârb a invitat compania să exporte o cantitate foarte mare de cărbune în Serbia. Inexplicabil, Ciurel a refuzat să participe la licitația organizată în Serbia, și a emis scrisoare de recomandare pentru S.C. BVA COAL S.R.L., o firmă din Constanța, tocmai înființată de doi interpuși din gruparea criminală a lui Sergiu Băhăian!  Acest SRL, în asociere cu alte două firme sârbești controlate de grupări mafiote din țara vecină, și-a adjudecat un contract de vânzare a 1.200.000 tone cărbune în Serbia, la 35,7 euro/tonă. Ulterior, Ciurel a semnat un acord de vânzare de cărbune către S.C. BVA COAL S.R.L. la prețul de 13 euro/tonă, sub prețul de producție. Dacă ar fi exportat direct în Serbia, Ciurel ar fi avut bani de salarii, și angajații CEO n-ar mai striga acum ”Jos Guvernul”, ”Jos Ponta” și ”Jos Ciurel”.
În episodul de față al anchetei noastre, vom demonstra legăturile indubitabile dintre acționarii S.C. BVA COAL S.R.L. și gruparea criminală a lui Sergiu Băhăian.

Ce l-a convins pe Ciurel să emită scrisoare de recomandare pentru firma interlopilor?

BVA COAL SRL a fost înființată cu câteva zile înainte să se organizeze licitația din Serbia, mai exact în data de 23.10.2014. Laurențiu Ciurel va trebui să răspundă în fața procurorilor DNA la două întrebări cheie: de ce n-a exportat cărbune direct în Serbia și ce l-a convins să emită scrisoare de recomandare pentru acest SRL proaspăt înființat, cu capital social de 200 lei și cu acționari cu experiență zero în exportul de cărbune.
BVA COAL SRL are doi acționari: Asan Ilknur și Ilie Mălin George. Pentru a înființa această firmă, cei doi i-au închiriat un spațiu într-un imobil deținut de o altă firmă a lor, respectiv B.V.A. STRUCTURE TRADING SRL., specializată în comerțul cu deșeuri.

193 miliarde, cifră de afaceri, cu doi angajați!

Un prim argument pentru vechimea celor doi în activități de criminalitate economico – financiară: în perioada 2011 – 2013, B.V.A. STRUCTURE TRADING SRL a avut o cifră de afaceri totală de peste 193 miliarde lei vechi, din comerțul cu deșeuri, activând fie cu zero angajați, fie cu un angajat, fie cu cel mult doi angajați!!!
bva structure trading 2011
bva structure trading 2012
bva structure 2013
Ziua de Constanța îi asociază cât se poate de clar cu gruparea criminală a lui Sergiu Băhăian. Iată și argumentele noastre…
asan ilknur
În 2002, Asan Ilknur înființează S.C. SHINNING STEEL S.R.L., profilată pe comerț cu deșeuri, în asociere cu un anume Căldăraru Sorin. Acesta moare, subit, în 2007. În rechizitoriile întocmite de procurori împotriva lui Sergiu Băhăian, care are de ispășit o condamnare de 26 de ani de detenție,  scrie că își ucidea interpușii în legătură cu care avea suspiciuni că l-ar putea trăda. În locul mortului, intră în firma lui Ilknur doi dintre apropiații lui Băhăian: Mirsu Nicolae și Burcus Marcel.  În zona Constanța, gruparea criminală a lui Băhăian era condusă de locotenentul său Valentin Slepac. Ca să înțelegeți cât de apropiat era Slepac de Mirsu Nicolae, cităm tot dintr-un rechizitoriu:
”(…) inculpatii Valentin Slepac si Nicolae Mirsu, instigati de Bahaian, l-au ucis pe Lucian Cernat aruncandu-l in Dunare de pe podul rutier care traverseaza bratul Dunarea Veche, dupa ce l-au obligat sa bea alcool, ajungand astfel in imposibilitate de a se apara.(…)”
valentin slepac
Pe deasupra, Slepac si Mirsu erau asociati in foarte multe firme. Legăturile dintre cei doi sunt detaliate aici.
Cât despre Burcus Marcel, si el era folosit de Băhăian ca interpus în nenumărate firme. La un moment dat, si Burcus a dispărut fără urmă, avansându-se suspiciunea că și el ar fi fost executat.
În 2006, Asan Ilknur înființează S.C. ESTROM CARGO S.R.L., împreună cu un alt interpus, Geambec Nadir. Această firmă era axată pe recuperare de deșeuri și resturi metalice reciclabile. În 2010, pe când înregistrau datorii de peste 18 miliarde lei vechi, Ilknur și Nadir fug din firmă, în locul lor intrând Nicolae Claudiu și Stoian Iulian. Inutil, pentru că Tribunalul Constanța îi condamnă ulterior la plata a peste 21 miliarde lei vechi.
proces asan
Geambec Nadir, asociatul lui Asan Ilknur, se predă la poliție la 24 de ore după ce Audi-ul Q7 al unui avocat din Constanța provoacă un accident și șoferul fuge de la locul faptei. Forumurile unor ziare din Constanța conțin comentarii plauzibile conform cărora Nadir nu fusese la volan, și că luase fapta asupra lui în urma unor constrângeri.  Deși nevinovat, Nadir a făcut pușcărie…
Pe Asan Ilknur l-am găsit acționar și în alte firme, precum S.C. STR82U CLUB S.R.L., S.C. E-MEDIA ENROLLED S.R.L. și S.C CARGOTRANS EXPEDIȚII S.R.L.
Și pe Ilie Mălin George, celălat acționar al firmei care exportă cărbune în Serbia, în locul CEO, îl găsim cât se poate de apropiat de Valentin Slepac, locotenentul lui Sergiu Băhăian din zona Constanța. Astfel, în 2007, Ilie Mălin George cesionează S.C. VECTRA STEEL S.R.L. lui Valentin Slepac și soției acestuia, Mihaela Slepac.
transfer
De reținut că Șlepac a murit, în condiții misterioase, în Penitenciarul Jilava, în 2011.
Ca și Asan Ilknur, Ilie Mălin George s-a asociat în afaceri numai cu penali. Astfel, el a fondat împreună cu Capbun Niculae și Moise Gabriel în 2002  S.C. EURODOM INDUSTRY S.R.L., S.C. VECTRA GROUP S.R.L. și S.C. VECTRA TRADING S.R.L. Capbun Niculae a fost arestat în 2012, prin sentință a Tribunalului Constanța. În ceea ce-l privește, Gabriel Moise a fost acuzat de procurorii anticorupţie că a înşelat 189 de persoane cu peste 5 milioane de euro, prin intermediul grupului de firme Vectra, fondat, ați ghicit, de Ilie Mălin George! În prezent, Moise Gabriel este judecat pentru înșelăciune, la Tribunalul Constanța, în dosarul 15074/118/2012.

Ce caută, domnule Ponta, interlopii la guvern?

Deci, ne aflăm într-o situație incredibilă, cu 19.000 de locuri de muncă în pericol, cu 5000 de oameni protestând și cu CEO în pragul insolvenței ca urmare a unui management iresponsabil. Cel mai simplu ar fi fost să se spună că Ciurel este nebun și că nebunia sa este singura cauză care a făcut ca CEO să exporte cărbune, la preț dezavantajos, prin interlopi din gruparea lui Băhăian. Odată scos nebun, Ciurel nici n-ar mai fi făcut pușcărie… Lucrurile s-au complicat, însă, neașteptat, pentru că Ciurel a dezvăluit, recent, că acești interlopi l-au așteptat la guvern!!! Ce caută, domnule prim-ministru Victor Ponta, interlopii la guvern? Și de când au ei puterea să-l convoace pe managerul CEO acolo?
[youtube]spgSgN4B20s[/youtube]

3 COMENTARII
  • gorjanul 23.02.2015 la ora 7:11 am
    Nenea procurorii ,,,,,veniti de luati Lumina de la Daju .
  • Nasul TV » Băi Coldea, 25.02.2015 la ora 23:52 pm
    […] făcut și eu o anchetă serial despre cum vinde Ciurel 1.200.000 de tone de cărbune la sârbi, sub costul de producție, […]
  • PRINCIPELE VLAD 26.02.2015 la ora 19:16 pm
    Domnule Daju ,puteti verifica cum ca CIURDEL a incalcat o hotarare tot de-a lor ,cum ca :Orice tert care vrea sa cumpere carbune de la CEO si care nu este producator de energie trebuie sa plateasca un pret ce trebuie sa contina T.V.A.+ACCIZA si care face cam cum spun unii =101,41 lei /tona Cei la care le-a vadut el carbune din ce categorie fac parte????ciorditori,inerlopi, spaguitori ???!!!!!!,
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.