Ciurel și-a trimis argatul să numere hârtia igienică de la Pandurii
Ciurel și-a trimis argatul să numere hârtia igienică de la Pandurii
FotbalSport18 decembrie 2014


Episoadele inspirate din Spitalul Bălăceanca, puse în practică de circa un an, pe la Stadionul Municipal din Târgu-Jiu, par să devină o concurență serioasă pentru longevivul serial „Tânăr și neliniștit“. Actori pincipali: Laurențiu Ciurel, Ion Călinoiu și Florin Cârciumaru, persoane ce „au reușit“ să distrugă într-un timp record ceea ce s-a clădit cu atâta migală. Nu-i bai, cei trei nu au niciun stres și continuă să joace țurca cu tupeu, și cu rânjetul la purtător, asigurând, în celași timp, suporterii, că echipa este pe drumul cel bun. Din câte se vede, acest drum duce spre eșalonul secund.
Ca și cum nu ar fi ajuns toate gafele pe care Călinoiu, Ciurel și Cârciumaru le-au făcut, aceștia continuă să dea spectacol după spectacol, penibile și umilitoare, jignind inteligența locuitorilor acestui județ.

Argatul lui Ciurel a confundat clubul de fotbal cu atelierul mecanic de la CEO

Imediat ce Mihai Prunariu „și-a dat demisia“, Ciurel l-a numit ca președinte al clubului pe Dorin Ioana, șeful Corpului de Control de la CEO. Chiar ne întrebasem public, la un moment dat, când Dumnezeu are timp Ciurel să se ocupe de CEO, de formațiile sportive pe care le susține financiar, când o fi avut timp să cutreiere lumea prin delegații, să apară pe la televizor, să încerce să sune ca disperatul pe la emisiuni și, până la urmă, să mai și trăiască, bașca să intre printre protestatari, dorind să arate că are sânge în instalație îndeajuns încât să înrobească toți salariații CEO? Uite că a avut timp și a căutat să-și formeze ajutoare după chipul și asemănarea sa.
Ioana este rudă cu președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a avut o ascensiune miraculoasă la locul de muncă, și după ce și-a dat cu firma în cap la serviciu a căutat să continue exercițiul în ale prostiei la Pandurii Târgu-Jiu. Dorin Ioana este obișnuit să apară, deja, în ziare… El este celebrul șef ce a dat ordin ca autobuzele cu mineri de la Peșteana să fie întoarse din drum pentru a efectua el, și nu mai el, contraapelul. În istețimea sa nu a gândit nicio secundă că o parte dintre lucrătorii CEO aveau posibilitatea de a pleca de la serviciu cu autoturismele personale, sau cu alte mijloace de transport, dar el nu și nu, să se întoarcă autobuzele „la bază“. Toată povestea s-a lăsat cu un scandal monstru, minerii au fost tracasați la maxim, pentru că așa a vrut marele Ioana, iar liderul de sindicat Dan Pârvulescu l-a amenințat pe acesta cu o plângere penală.
Numit tartore la echipa de fotbal de către Ciurel, Ioana a încercat imediat să se impună, și a început să bată cu pumnul în masă. Se poate spune că intenția argatului lui Ciurel s-a concretizat deja. La stadion nimeni nu vrea să vorbească despre deciziile președintelui. SUBLINIEM: DORIN IOANA ESTE OMUL CARE COORDONEAZĂ BUGETUL ȘI TOATE OPERAȚIUNILE FINANCIARE, OMUL CARE TAIE ȘI SPÂNZURĂ. Eugen Pârvulescu se ocupă doar de latura sportivă a echipei.
Ajuns în biroul de șef de la Pandurii, Ioana a tunat și a fulgerat. Vrea program ca în carieră, toată lumea să semneze condica la 7.00 dimineața, iar la ora 15.00, la plecare, să dea, din nou, cu pixul. Oamenii de fotbal au rămas stupefiați și i-au explicat că formația ce evoluează în prima ligă trebuie să facă antrenamente la ora meciurilor, că juniorii nu pot veni la 7.00 la stadion, deoarece mai merg și pe la școală. Grele treburile astea pentru omul lui Ciurel! El știe una și bună, lumea trebuie să muncească opt ore, că dacă nu face urât. Cu chiu, cu vai s-a ajuns la un compromis și, astfel, oficialii echipei sunt prezenți la serviciu între orele 9.00-17.00. Șoferii, lucrătorii de la contabilitate, responsabilul cu nocturna stadionului, spălătoresele, administratorul și șeful de la marketing și alți angajați trebuie să fie la serviciu la ora … 7.00!!!
Ioana și-a continuat isprăvile și, însoțit de doi economiști aduși de la CEO (economiștii lui Ciurel mai lipseau de la stadion), a început să facă inventarul la numărul sulurilor de hârtie igienică, numărul șampoanelor, la detergenți și multe altele. Nu au fost uitate nici sticlele de apă și de vin, venite ca sponsorizare de la Vânju Mare. Să se fi temut marele șef că jucătorii neplătiți de două luni au început să vândă hârtie igienică și șampon pentru a spraviețui?
Complet depășit, Dorin Ioana a cerut până și splălătoreselor să noteze pe caiet când spală câteva tricouri. În vreme ce Ioana „făcea ordine“ ca la CAP, în club era dezastru, situație care i-a determinat pe „eroii“ Călinoiu, Ciurel, Cârciumaru să ceară sprijinul lui Eugen Pârvulescu.
florin-carciumaru-eugen-parvulescu-edi-iordanescu-ion-calinoiu

Cum de s-a întors Pârvulescu și cum a ajuns Iordănescu jr. antrenor la Pandurii

Managementul „strălucit“ al vicepreședintelui PSD Mihai Prunariu a dus formația de fotbal în pragul dezastrului. Prins în războaiele cu Ana Maria Prodan, Prunariu nu a dat importanță faptului că 14 jucători intră în această iarnă în ultimele șase luni de contract. Conform regulamentelor în vigoare, jucătorii sunt liberi să semneze cu orice echipă, ca și fotbaliști liberi de contract. Rezultatele s-au văzut. Fotbaliștii stăteau doar cu gândul la un transfer, care să le aducă o pimă de instalare serioasă, din moment ce noul club nu plătea pentru ei niciun euro. Cine ar risca o accidentare știind că, în urma unei simple semnături, puteau obține salariul pe cel puțin doi ani de la Pandurii??? Poate ne răspunde marele manager Prunariu.
ana-maria-prodan
Știind că Eugen Pârvulescu este în relații bune cu Ana Maria Prodan și, implicit, cu jucătorii, diriguitorii de la Pandurii au căutat ca prin aducerea acestuia să se mai salveze ce se mai poate salva. Este greu de crezut că reclamațiile la adresa Anei Maria Prodan, făcute de Prunariu, o să fie duse mai departe de clubul Pandurii. Se speră ca fotbaliștii să semneze prelungirea contractelor de joc.
Edi Iordănescu a spus că înainte de a semna cu Pandurii avea o ofertă de la o altă divizionară A, cel mai probabil Concordia Chiajna. Conform surselor noastre, Iordănescu are în spate UNPR-ul, prin generalul Oprea, și o mare influență în PSD la nivel central. Cu siguranță, toate acestea l-au determint pe Ciurel să-l accepte pe „junior“ ca și antrenor, deși pretențiile lui Iordănescu sunt destul de consistente din punct de vedere financiar, în special în ceea ce privește dotarea clubului cu aparatură pentru antrenamente. De remarcat că Edi Iordănescu a cerut ca restanțele salariale ale jucătorilor să fie plătite în câteva zile.
Rămâne de văzut dacă va exista o simbioză între Pârvulescu și Iordănescu, pentru că fiecare va căuta să-și impună jucătorii săi.

Cârciumaru crede că a inventat șmecheria, iar Călinoiu și-a luat-o de la Iordănescu

Primarul Cârciumaru a ieșit în spațiul public și a declarat că noul staff de la Pandurii a fost numit pentru că suporterii și jurnaliștii sportivi au fost de acord cu cele două nume. Uite așa, primarul pare cel mai democrat om din lume, nu-și asumă nicio răspundere și vrea să creadă că el a inventat șmecheria în lumea asta. Dacă lucrurile nu vor merge bine, lui Cârciumaru nu-i va fi greu să arate cu degetul către suporteri și ziariștii sportivi. Cu siguranță, Cârciumaru nu se va sfii să iasă precum un cocoș în față, în perspectiva unor rezultate pozitive. Atunci să te ții, să vezi laude, să vezi cum omul își va aroga toată înțelepciunea din lumea asta, deși în momentul ăsta nu spune: „L-am adus pe Iordănescu la recomdarea lui Oprea“.
ion-calinoiu
Nici Ion Călinoiu nu s-a lăsat mai prejos, reușind să își reexpună condiția sa ca și individ. Deși toți cei implicați în conducerea echipei Pandurii au spus că evitarea retrogadării este obiectivul principal, Ion Călinoiu s-a trezit „de veghe în lanul cu secară“, ca în vremurile când făcea teren în agricultură, la meseria de bază. Acesta a spus că obiectivul Pandurilor este o clasare de la locul opt în sus, moment în care antrenorul Iordănescu i-a atras atenția ironic că a uitat destul de repede cele stabilite la negocieri. Iordănescu a punctat foarte clar că echipa trebuie să se depărteze de zona fierbinte a retrogadării, iar, în momentul ajungerii pe locul opt, conducerea s-a obligat să acorde și bonusuri pentru performanță.
PANDURII-SUCCES
Una peste alta, după ce a fost la un pas să lase echipa fără jucători, plecarea lui Prunariu a însemnat și despărțirea de sponsorul Succes. Deși s-a vorbit despre un contract de sponsorizare bătut în cuie, jucătorii de la Pandurii au servit masa la un alt restaurant, care nu aparține lui Nicolae Sarcină, o locație de pe Calea București, din Târgu-Jiu. Și acestă „afacere“ pare alterată, sursele noastre spunând că un oficial adus de ceva vreme la Pandurii a intermediat înțelegerea. Așa, de amorul artei?

3 COMENTARII
  • ION 18.12.2014 la ora 22:42 pm
    Cum il cheama ma pe ala, IOANA? Daca il chama Ioana si e ruda cu Costreie atunci e logic ca trebuia sa fie si prost! Ce sa caute ma ala de aprinde nocturna la serviciu de la 7 la 3 ca ala are treaba cu nocturna, ma gandesc eu asa, si aia se aprinde noaptea, nu -i asa ? Ba Ciurele zi ma lu nea Costreita IOANA asta de l-ai pus sa numere hartia igienica ca nocturna e aia de se aprinde cand echipa nu mai are lumina sa faca antrenament ori sa joace . Daca ii dadusi jucaria Pandurii sa se joace si el un pic cu ea dup[ ce se plictisi Prunariu de ea , da i ma si instructiuni de folosire ca e paralel dupa cum se vede .
  • LuoL 19.12.2014 la ora 13:03 pm
    Cum Doamne iarta-ma sa-l pui pe imbecilul ala presedinte de club de fotbal? Un "dottore" mai mic, cu doctorat facut pe la colturile sediului de la Rosia, mare economist si pielea burtii. Nu-l verificati fratilor si pe asta de plagiat? Comunist dat dreacu', daca-si pune o caciula de cioben in cap si flutura mana de 3 ori zici ca a inviat Ceausescu...baaaa
  • costica 19.12.2014 la ora 20:35 pm
    Sa il intrebe cineva pe domnul Ioana daca stie cati fotbalisti are o echipa pe teren ca sigur nu are idee de fotbal. Adica vrea ca sa aduca copii la ora 7 dimineata la antrenamente, si cum aface asta, ei nu se mai duc la scoala deloc, vin la program ca asa vrea el sa aduca antrenorii la munca de la 7 dimineata. Asta se crede pe tarla , sau o crede ca la fotbal e ca la mina sau unde a lucrat el !
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.