Coloana de la Peştişani, ultima sulă în coasta lui Brâncuşi. Huooooooo!
Coloana de la Peştişani, ultima sulă în coasta lui Brâncuşi. Huooooooo!
InvestigatiiPovara Brâncuşi17 octombrie 2010

Dacă clona kitschioasă – iertaţi pleonasmul! – din imagine ar fi fost pusă în curtea unui spital de nebuni, să aibă pacienţii la ce se holba şi mintea ocupată, nu ar fi aproape nicio problemă.

În realitate, urâţenia din fotografie a fost montată zilele trecute la intrarea în Peştişani, comuna natală a lui Constantin Brâncuşi. Nici nu s-a încheiat bine scandalul clonelor de la Uricani ale sculpturilor brâncuşiene şi, iată, avem o nouă clonă, montată ca nuca în perete, la câţiva metri de drumul judeţean ce leagă Târgu Jiul de Tismana, ca o nouă ofensă adusă unicităţii şi originalităţii Coloanei Infinite.

Potrivit surselor GORJNEWS, clona a fost montată fără aprobarea Consiliului Local Peştişani şi fără avizul Direcţiei Pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional.

Locurile natale ale lui Brâncuşi sunt îndeajuns de îmbibate de urmele sculptorului şi de spiritualitatea ancestrală care a generat începutul artei moderne. Peştişaniul avea nevoie de o clonă a Coloanei Infinite aşa cum o vază tânjeşte după un buchet de flori de plastic.

GORJNEWS va iniţia toate demersurile necesare pentru demontarea hidoşeniei în cel mai scurt timp.

Notă: 1. Nu dezvăluim numele edilului din Peştişani care a avut iniţiativa montării clonei, din respect faţă de alte demersuri pozitive ale sale.

2. World Monuments Fund şi Fundaţia Infinitul din SUA sunt liberi acum să construiască, lângă această Coloană, ce Centru de vizitare şi interpretare vrea muşchii lor, cu condiţia ca staff-ul managerial al instituţiei să fie alcătuit din Sorin Lory Buliga, Teodora Ciobanu şi Ovidiu Popescu.

11 COMENTARII
  • urmasul lui Brancus 17.10.2010 la ora 21:07 pm
    Felicitari d le Daju, am observat si eu hidosenia primarului de la Pestisani ,confectionata din beton armat. In timp ce adevarata casa a lui Brancus zace demontata intr o magazie , desi cred ca sa furat grinda cu grinda, in timp ce acelasi primar a platit 1,5 miliarde lei lui Dian Popescu pentru constructia stadionului ce urma sa fie construit la acelasi,,,,domiciliu cu coloana , acest asa zis profesor inginer primar ţepar il parodiaza pe marele Brancus. Nu era suficient ca berbecul de la Uricani clonase Masa Tacerii,,,,Comuna condusa de nebuni si netrebnici. HUUUUOOOOOOO , scuze pentru plagiat.
  • Narcis DAJU 17.10.2010 la ora 21:31 pm
    @)urmasul lui Brancus Din informatiile mele, nu primarul Pavel e vinovat pentru plantarea acelei uratenii. În schimb, fiecare zi care trece fără ca Pavel să facă demersurile necesare demontării clonei îl culpabilizează iremediabil. În legătură cu stadionul din Peştişani, vă aştept cu amănunte pentru demararea unei investigaţii.
  • urmasul lui Brancus 17.10.2010 la ora 22:41 pm
    Primarul este cel care a avut ideea tampita de a asocia trei bolovani cu o clona din beton , a dat dispozitie firmei de salubritate a CL sa construiasca fundatia din beton armat avand dimensiunile de 2m x2m x2m cu o degajare la interior in care a fost montata zilele trecute clona. Fundatia este construita de circa trei luni. ulterior a dat dispozitie sa fie adusa coloana insa intre timp sa certat cu vicele si pentru a nu puncta vicele in fata cetatenilor sa opus de forma insa in Gazeta de sud primarul si a arogat meritele montarii clonei. Culmea e ca daca o baba i si construieste un cotet pentru porci fara autorizatie , primarul o amendeaza ,,,,,insa lui insusi nu si a dat amenda pentru amplasarea bolovanilor si a fundatiei clonei.
  • urmasul lui Brancus 17.10.2010 la ora 22:51 pm
    Cu privire la alt proiect faraonic al primarului , respectiv stadionul din spatele clonei primarul a platit in avans lui Dian Popescu 1,5 miliarde in urma cu peste un an , Dian nu a lucrat absolut nimic insa in urma cu o saptamana sa facut o receptie fictiva , antedatata care chipurile a constatat ca dian a cumparat materiale de constructii insa acestea s ar afla in custodie la ,,,diverse firme prin Tg Jiu. Inspectorii de la Curtea de Conturi nu s au lasat pacaliti si au mers personal dupa cai verzi pe pereti prin depozitele din Tg Jiu. Ar trebui verificate documentele de cumparare daca datele si cantitatile corespund cu realitatea insa totul nu este decat o noua ţeapa data primariei Pestisani de catre sau cu acordul aceluias prof ing prim tepar. Din nou , cu scuzele de rigoare pentru plagiat,,,HUUUUUOOOOO.
  • UN OARECARE 18.10.2010 la ora 9:20 am
    ba boule ,ca urmasul lui BRANCUSI oricum nu te poti numi ,daca nu sti de ce te bagi ma,initiativa cu bolovanii a fost a domnului vice nicolcioiu,ca si saparea gropii,ca si ridicarea fantinii pe care n-a terminat-o,ca si multe alte prostii si pentru ca ,consiliul local nu i-a aprobat 100 de milioane pentru montarea acestei porcarii,a crezut ca face vreo bravura c-o monteaza singur,dar probabil a vrut sa ridice un monument in memoria unei tigancii care a fost violata in urma cu cativa ani acolo. BRAVO DOMNULE NICOLCIOIU LA MAI MULTE" FAPTE BUNE"
  • urmasul lui Brancus 18.10.2010 la ora 9:53 am
    bou e cel care te a procreat pe tine, mai idiotule. Nici nu ai intrat bine pe usa , de, te scoli tarziu si te ai apucat de postari. Esti disperat rau ca pe zi ce trece i ti ies la iveala matrapazlacurile cu banii primariei. Sa fii sanatos si sa apuci sfarsitul ultimului tau mandat , dar nu cred. Nu i mi vine sa cred ce fel de indivizi conduc comuna in care sa nascut marele Brancus. Acesta probabil nici nu stia cat adevar se afla in expresia sa ,,,,v am lasat saraci si prosti , v am gasit si mai saraci si mai prosti .Aceasta expresie,acum, e mai adevarata ca niciodata.
  • UN OARECARE 18.10.2010 la ora 12:03 pm
    bou esti tu ba si cine te-a procreat pe tine,incultule nici macar nu sti cum se scrie BRANCUSI,TE MAI SI NUMESTI URMASUL LUI,JAVRA ORDINARA
  • Narcis DAJU 18.10.2010 la ora 12:08 pm
    GORJNEWS.ro nu este stadion. Din momentul de faţă vor fi blocate toate comentariile similare celor de mai sus.
  • urmasul lui Brancus 18.10.2010 la ora 12:34 pm
    mult stimate si iubite ,sic , conducator ,,,oarecare . Depinde de care Brancus vorbim , nu e obligatoriu sa fiu urmasul marelui sculptor , care e adevarat se scrie cu ,,i ,,. Dar si tu in amandoua comentariile sa scrii ,, sti ,, in loc de ,, stii,, , rusinica, rusinica mai ales ca zici ca esti prof ,,,la baza.
  • DRACULA 19.10.2010 la ora 8:51 am
    Aştia doi sunt chiar........însa nu știu dacă sa rad sau sa plâng
  • justitiarul 20.10.2010 la ora 8:56 am
    unu si cu unu fac doi:orice reproducere,este interzisa de lege.folosirea unei marci ,prin insemne si inscrisuri ,fara a detine o licenta este un fapt penal.ca sa faci o reproducere dupa o opera de arta,ai nevoie de o autorizatie speciala,care nu cred ca ar obtine-o cineva ,in acest context.deci,toti cei care sunt in functii la institutii ale statului ,cu drept de decizie ptr asemenea lucruri,se pare ca nu cunosc legea si sunt slab,pregatiti profesional.de urgenta,contactati miniterul culturii ,opc-ul,care se ocupa cu constatarea falsurilor.toti vinovatii,trebuie sa raspunda penal.nu se mai poate cu asemenea faradelegi.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.