Concursul emisiunii! Premiu: rubrică permanentă în GorjNEWS.ro
Concursul emisiunii! Premiu: rubrică permanentă în GorjNEWS.ro
Altele24 ianuarie 2010

smile3Trăim vremuri tulburi, din ce în ce mai tulburi. Viile au rodit mai mult ca oricând, s-a făcut şi comina. Suntem din ce în ce mai dezorientaţi. În acest ocean de incertitudine, o mostră de responsabilitate civică, de cheltuire judicioasă a fondurilor bugetare, exclusiv în interes public, întâlnită  într-o comună gorjeană, mi-a redat speranţa: uite că se poate, încă nu suntem pierduţi, avem repere!
Cu acest fericit prilej, inaugurez rubrica intitulată, nu-i aşa, “CONCURSUL EMISIUNII”, autorul celor mai deştepte răspunsuri la întrebările de mai jos urmând a deveni – vorbesc serios – colaborator permanent GorjNEWS.ro.

indicatoare1

Aşadar, iată întrebările:
1.Din ce comună provine imaginea?
2.Câte indicatoare sunt în fotografie?
3.Deşi nu contează, doar răuvoitorii cramponându-se de asta, cât credeţi că a costat un indicator rutier?
4.Este oportună implementarea acestui model la nivelul întregii ţări, pentru început, şi, ulterior, în întreaga Uniune Europeană? Dacă da, cât apreciaţi că va dura?
5.Ar fi necesară coalizarea parlamentarilor gorjeni pentru modificarea normelor de amplasare a indicatoarelor rutiere, în acord cu modelul din fotografie?
6.De ce credeţi că presa şi-a făcut un obicei din a mediatiza doar aspectele negative, trecând prea uşor cu vederea asemenea realizări notabile?
Vă aştept cu răspunsurile sub forma unor comentarii.

6 COMENTARII
  • silviu sh 19.01.2010 la ora 19:37 pm
    :)) Asta-i ironie 1. Com. Vladimir. (se putea?) 2. 13 la numar (ghinion) 3. 300 ron/buc 4. Nu-i oportuna, nici indicata... deci nu va dura. 5. :)) Si uite-asa am fi un Gorj Pastel. Ajungem sa desenam semafoarele pe bucati de tabla si sa le punem in intersectii si poate chiar si indicatoare pentru animale, pe intelesul lor. Deci NU. 6. Pentru ca e prea de tot. Dincolo de oferta, la final, asteptam raspunsurile corecte. :) Asta da orientare. P.S. M-am amuzat.
  • fiul gorjui 19.01.2010 la ora 19:38 pm
    1. Da 2. 13 3. 2 X pretu' real 4. Circula un mail cu balcanizarea Europei 5. Ar fi interesanta o coalitie PDL + PSD + PL ca sa sustina acest demers 6. Notabil. :) Bafta
  • Mitrut Stanoiu 19.01.2010 la ora 19:38 pm
    1. comuna primitiva 2. treispe 3. de trei ori indicatoru' ? 2000 Ron ? 4. pana cand se vede si Scoarta foarte bine pe Google Earth ! 5. da, la un uischi mic ! 6. aservire economica / politica domne !
  • Mihai 19.01.2010 la ora 19:39 pm
    1. Somalia 2. Multe 3. Fara numar de la primarie 4. Europo! hă hă hă, nici nu`ţ dai seama cat de mica o sa fii! 5. Taci mah, ca sunt si eu bagat! 6. Ai facut scandal la un magazin cand ai luat paine proaspata ? a a a ? nu? pai vezi! d`aia!
  • durerea romaniei 19.01.2010 la ora 19:39 pm
    1. comuna "Dezorientatilor de România"... 2. atatea de cât ghinion au putut acei contribuaili să aibă parte de o astfel de "conducere"...(ca doar ei au fost la alegeri si au ales)... 3. atatia bani cati au nevoie unii sa bage in buzunarele lor şi nu le gaseau justificarea necesara... 4. oportuna sau nu o astfel de "implementare" va fi folosita si aplicata ori de cate ori bani publici nejustificati vor trebui justificati in vreun fel sau altul... 5. parlamentari fie ei gorjeni sau de alta "natie" se coalizeaza at cand nu mai stiu cum sa cheltuie banul public...daca nu ei se coalizeaza pt aceasta "implementare si justificare" a banului o vor face at rudele lor care sunt angajate in institutiile statului (transformate incetul cu incetul in "institutii de familie")... 6. pentru ca in Romania totul se plateste (cu mai mult sau mai putin)...chiar si timpul si cuvintele... p.s. va rog sa imi scuzati acest umor negru la adresa banului...nimic din ce am scris nu este adevarat...daca constatati altceva si coincide cu ce am scris, va rog sa nu dati atentie...va multumesc si succes la concurs...felicitari dajule pt ca incerci sa iei intr-o oarecare masura "atitudine"...curaj si pe mai departe...
  • Ina 19.01.2010 la ora 19:40 pm
    ba, ziaristule, te dusesi la Vladimir si montasi toate indicatoarele alea ca sa dea bine in poza, sa discreditezi Autoritatile Locale! Bine va fac aia, ba, de va pun voua, ziaristilor, pumnu'n gura, ca prea sinteti obraznici! Adica, nu putusi tu, ziaristule, sa pozezi ceva frumos- un riu, un ram, un brinza-varza-viezure?! Tocmai indicatoarele te grabisi sa le pozezi! Rusiiineeee, baaaaaa!!! :))))
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.