Conflict între Nistor şi conducerea CS Pandurii
Conflict între Nistor şi conducerea CS Pandurii
Fotbal5 iulie 2013


„Nu e nimic adevărat, nu mi-am prelungit contractul. Sunt niste aberaţii, eu mai am doar un an de contract cu ei. Credeam că sunt oameni corecţi, dar se pare că m-am cam înşelat în privinţa lor!”, a declarat Dan Nistor pentru Gazeta Sporturilor, la puţin timp după ce pe site-ul oficial al CS Pandurii a apărut informaţia conform căreia mijlocaşul de 25 de ani şi-a prelungit contractul cu gruparea gorjeană pe încă 3 ani. Jucătorul şi-a manifestat, apoi, încă o dată, dorinţa de a se transfera la o altă echipă în această vară: „Acum vreau să plec mai mult ca oricând! Cel mai mult îmi doresc să plec în străinătate, dar iau în calcul şi o ofertă bună de la vreun club din Liga 1!”
Pe de altă parte, preşedintele CS Pandurii, Marin Condescu, nu crede că Nistor a făcut aceste declaraţii în care critică atât de tranşant conducerea clubului. „Refuz să cred că Nistor a spus că nu suntem oameni corecţi. Nu cred că el a spus aşa ceva. La CFR, nu mai există nicio şansă să ajungă. Nu am pus niciodată niciun fel de condiţii jucătorilor. Continuă, nu continuă, e problema lui, noi îl vom folosi până în ultima clipă a contractului”, a precizat Condescu.
Un an de contract mai are, în acest moment, Dan Nistor cu clubul gorjean.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.