Continuă masacrarea maidanezilor în Târgu Jiu
Continuă masacrarea maidanezilor în Târgu Jiu
Ultra - Scurte27 noiembrie 2013

Masacrarea câinilor maidanezi continuă în Târgu Jiu. Astfel, după ce în urmă cu aproximativ două luni, trei câini maidanezi au fost otrăviți, la începutul acestei săptămâni,  în zona Griviţei – General Tell, alți trei maidanezi au sfârșit în același fel. Deşi hingherii au fost văzuţi fugărindu-i exact pe acei câini, cei de la Ecarisaj neagă orice implicare în omorârea acestora.
În același timp, hingherii susțin că ar fi încercat să-i prindă, însă n-au reuşit, aruncând vina pe cetăţenii din zonă care, spun ei, s-ar fi împotrivit.  Totodată, conducerea Serviciului  de Ecarisaj din Târgu Jiu spune că instituţia nu este implicată în vreun fel în omorârea acestor câini.
“Luni am avut sesizare acolo, am fost nu am putut să-i luăm şi asta e. Nu ştiu cine i-a otrăvit. Nicidecum noi nu facem lucruri de genul acesta. Din punctul meu de vedere nu sunt de acord cu ce se întâmplă. Oamenii mei n-au putut să-i prindă deoarece au venit cetăţenii de la blocuri de acolo şi i-au gonit, nu ne-au dat voie să-i luăm. Am luat doar un căţel pe care l-am dus la padoc”, a spus Cristian Manole, şeful Serviciului de Ecarisaj Târgu Jiu.
Detalii, aici.
 

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.