Copiii lui Greblă, afaceri cu ”băieții deștepți” din energie
Copiii lui Greblă, afaceri cu ”băieții deștepți” din energie
Ultra - Scurte7 noiembrie 2013

Despre cei doi copii ai senatorului PSD Toni Mihail Greblă se poate spune că au avut un drum ușor în viață. Ajutați mereu de tatăl lor, care a deținut tot timpul funcții influente și bănoase, cei doi tineri au intrat foarte devreme în lumea afacerilor, devenind asociaţi, în urmă cu câţiva ani,  cu „băieţii deştepţi” din sistemul energetic. Între timp, unul dintre fii lui Greblă a ales să părăsească lumea afacerilor, pentru o cariera diplomatică.
Octavian Alin Greblă este, în prezent, viceconsul la Secţia Consulară a Ambasadei României în Franţa, după ce a fost angajat la Ministerul Fondurilor Europene în subordinea lui Eugen Teodorovici, senator PSD, coleg de partid cu Toni Greblă. La sfârşitul anului trecut, Octavian Greblă a fost detaşat la Ministerul Afacerilor Externe, luându-şi în primire postul de la Paris.
Însă lucrurile nu au stat tot timpul așa. În 2009, cei doi copii ai lui Greblă au ajuns asociați cu unul dintre „băieţi deştepti din energie, Mihai Prundianu, la firma SC Electra Balistic SRL. Înființată cu doar un an înainte, firma era deținută în proporție de 95% de afaceristul Mihai Prudianu, restul de procente aparținând lui Carmen Aurelia Radu. Ulterior, Prundianu i-a cedat lui Octav George Cobzăreanu 15% din acțiuni, lui Adrian Stoian 5%, 10% către Tecon SRL, 7 % Ruxpro SRL şi 1%  pentru Maria Ionescu. Celălalt acţionar, Carmen Maria Radu, face la fel, împărţind frăţeste câte 2% din acțiuni pentru Alin şi Octavian Greblă.
Modul în care firma la care erau asociați fii lui Greblă era unul simplu: societatea cumpăra energie ieftină de la stat şi o vindea cu preţuri mult mai mari tot statului. Mai mult, Prundianu îşi manifestase intenţia de a investi şi în Gorj, în nişte proiecte hidrotehnice, obţinând, în 2010, acordurile de mediu pentru construirea unor microhidrocentrale pe râurile Şuşiţa, la Schela, Tismana și la Godineşti. Acest lucru ar fi fost cu siguranţă de bun augur şi pentru proaspeţii săi asociaţi, Silviu şi Alin Greblă, dar, cum rar se întâmplă unor oameni de afaceri de asemenea calibru, afacerea a eşuat.
După ce firma a fost pe pierdere în ultimii doi, din cauză că afacerile cu statul nu au mai mers, Alin şi Silviu Greblă au ales să se retragă din societate.
Detalii, aici.
 

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.