Crețan: ”Liderii FNME mint! Abia au strâns puţin peste 3000 de semnături!”
Crețan: ”Liderii FNME mint! Abia au strâns puţin peste 3000 de semnături!”
Ultra - Scurte11 octombrie 2013

Liderii FNME nu au reușit să strângă semnaturi de la 70 la sută din membrii, pentru plata cotizațiilor, așa cum au declarat, susține Constantin Crețan, vicepreședintele Federației Univers.
„Eu vă spun că FNME nu a reuşit, din cei peste 15 mii de salariaţi, să adune mai mult de 3000 şi ceva de angajamente de plată. Majoritatea oamenilor nu mai vor să plătească aceste cotizaţii”, a declarat Crețan, care a catalogat drept “minciuni” afirmaţiile liderilor FNME.
Totodată, Creţan susţine că cei mai mulţi dintre membrii FNME nici măcar n-au semnat vreodată vreo adeziune la această organizaţie sindicală, și că administraţiile trecute din minerit şi energie au reţinut, pur şi simplu, banii pentru FNME, pe ştatul de plată. Crețan  nu crede nici faptul că FNME nu mai are bani, așa cum au declarat diverși lideri sindicali, pentru că, de-a lungul timpului, le-au intrat în conturi milioane de euro de la administrația CEO.
„Liderii de sindicat, din punct de vedere financiar, nu sunt la pământ, pentru că au avut milioane de euro care le-au intrat în conturi, au avut salarii de câte 230 de milioane de lei. Ei trebuie să se obișnuiască cu ideea că un lider de sindicat trebuie plătit de oameni și nu de către administrație”, a mai adăugat Crețan.
Detalii, aici.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.