Dan Nistor, jucătorul lui CFR Cluj
Dan Nistor, jucătorul lui CFR Cluj
Fotbal17 iunie 2013

Cel mai important jucător al celor de la Pandurii Târgu Jiu în sezonul trecut, Dan Nistor, a fost cedat de către formaţia gorjeană la CFR Cluj. Cu toate că sperau să obţină, în schimbul mijlocaşului, măcar 800.000 de euro, conducerea pandurilor a fost nevoită să se mulţumească şi cu 500.000 de euro, 25% dintr-un viitor transfer, plus doi jucători (Nicoară şi unul dintre Hora şi Batin).
„Ne-am înţeles pentru 500 de mii de euro plus TVA şi 25 la sută dintr-un viitor transfer, dar nu mai puţin de 500 de mii de euro. Acum să vedem dacă jucătorii pe care îi dorim de acolo vor să vină sub o formă sau alta la Târgu Jiu. E vorba de Nicoară şi de unul dintre Hora şi Batin, care va dori şi ne vom înţelege. Batin a mai fost la noi şi ne-a plăcut foarte mult. Ideea e că ne-am înţeles cu CFR, iar de multe ori mâna bătută e mai sfântă decât scrisul”, a declarat Marin Condescu.
Nistor spera să prindă un transfer în străinătate, însă cum oferta celor de la Malaga nu a mai venit, acesta a decis să accepte propunerea ardelenilor: „M-aş duce la CFR dacă totul e ok, contractul e ok. Pandurii a terminat pe 2, dar până nu demult se bătea la retrogradare, CFR a luat 3 campionate, a jucat în Liga Campionilor, a făcut puncte acolo, deci e un pas înainte. (…) Mi-aş fi dorit să joc afară, dar dacă nu se poate, asta e viaţa. Mergem unde se poate. CFR-ul o să arate destul de bine, cred că o să fie anul lor”, a mărturisit Nistor.
Dan Nistor a mai fost curtat şi de Steaua, dar singura ofertă concretă a fost cea venită din partea clujenilor. 9 goluri şi 15 pase decisive a izbutit mijlocaşul în prima ligă, pentru Pandurii, în perioada 2010 – 2013.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.