Decana Babucea de la UCB a furat de la Princeton University
Decana Babucea de la UCB a furat de la Princeton University
Investigatii20 iunie 2012

Gabriela Babucea, decana agreată de Adrian Gorun pentru conducerea Facultății de Științe Economice, a plagiat notele de curs ale unui profesor american de la Princeton University. GORJNEWS vă prezintă dovezile și confirmarea furtului, venită chiar din gura victimei lui Babucea, profesorul Scott Lynch.

După ce și-a impus un rector de paie, Adrian Gorun i-a băgat pe gât acestuia și patru decane, toate având în comun multiple ”calități” nenecesare lumii universitare, dintre care cea mai ilegală pare a fi plagiatul. În cele ce urmează, dovezi ale faptului că Facultatea de Științe Economice e condusă de o plagiatoare. Știind că Adrian Gorun susține decanele muncitoare și care nu fură, am luat legătura cu Princeton University, cea care a avut ”onoarea” să fie luată în seamă de “colosalul” cercetător științific Gabriela Babucea, una dintre decanele ”garantate Adrian Gorun”. Răspunsul este unul ce nu lasă loc de îndoieli. Ca atare, Doamna decan trebuie să-și prezinte demisia.
Nu mai departe de săptămâna trecută, GORJNEWS a demonstrat public că Adrian Gorun și-a aprobat sieși câteva miliarde, bani publici, pentru două granturi de “cercetare” al căror rezultat a fost tot … plagiatul.
UCB începe să nu mai existe ca universitate, ci ca o adunătură de impostori. Anunțăm de pe acum că următoarea plagiatoare ce va fi deconspirată zilele viitoare de GORJNEWS este Monica Bâcă, altă decană favorită a lui Adrian Gorun.

Babucea și-a construit un CV de cadru universitar prin furt intelectual

De ceva timp, deja, sesizăm public impostura de la nivelul conducerii UCB. Să facem un exercițiu aberant de imaginație și să medităm, de exemplu, la eventuala revoltă a decanei Babucea împotriva unui șef plagiator, precum Gorun… Cum să spună ea că Adrian Gorun este responsabil pentru producerea unui plagiat, dacă ea însăși s-a comportat ca o hoață de joasă speță, când a furat notițele de curs ale profesorului Scott Lynch de la Princeton University? Noi am comparat articolul publicat de această penibilă decană în 2004, în ”Analele” Universității din Petroșani, cu notițele de curs (Advanced Social Statistics; Generalizations of the Regression Model (Soc 504)) ale profesorului american, făcute publice pe site-ul www.princeton.edu în 2003, și am fost uluiți de originalitatea româncei noastre făloase. Într-o cronologie specifică doar UCB, doamna noastră l-a precedat pe Lynch.

…………………………………………………………..

Ca să nu fie vreun dubiu, și pentru a evita ca această decană plagiatoare să încerce să justifice că nu a pus note de subsol, din greșeală de editare, vă dăm și bibliografia invocată de Domnia – sa la sfârșitul lucrării, unde nu veți descoperi numele lui Lynch.

Dovezi clare ale plagiatului

Cum se știe că majoritatea celor din conducerea UCB sunt handicapați lingvistic, am fost surprinși de nivelul de limbă engleză probat în acest articol de doamna Babucea.
Iată ce bine l-a ”ghicit” Decana de la Științe Economice pe confratele ei de la Princeton – în stânga vă redăm furtul, iar în dreapta originalul.

În mod penibil, se observă clar că Decana a păstrat și majoritatea intertitlurilor din textul profesorului Lynch. Fără vreo îndoială, Babucea l-a plagiat pe profesorul american. Oare cum replică Scott Lynch?
Scott Lynch: ”without a doubt … plagiarism”

Nu cred că lasă vreo urmă de îndoială ce spune victima hoției marca UCB: cu inteligență de șmenar ordinar, decana de la Științe Economice a furat ca-n codru. Profesorul de la Princeton o confirmă.

Demisia în bloc, singura soluție

În curând vom dovedi că și decana de la Facultatea de Sport, D-na Monica Bîcă este plagiatoare. Aceasta a ”scris”, la comun cu purtătoarea de cuvânt a UCB, Mirabela Tufan, un studiu de 100 de pagini în volumul coordonat de Adrian Gorun – ”Comunități rurale din Gorj. Repere monografice și identitare”. Noi am găsit cartea după care s-a plagiat și vom prezenta public furtul. Este al doilea caz de plagiat din acest volum coordonat pe bani publici de fostul rector UCB.
Solicităm, de pe acum, ca Senatul UCB să se autosesizeze, prin Comisia de Etică, în cazul celor patru plagiatori: Adrian Gorun, Gabriela Babucea, Monica Bîcă, Mirabela Tufan.
Cel mai decent ar fi, în condițiile în care sigur toată conducerea UCB va ajunge la Comisia de Etică, pe motiv de plagiat, să-și dea demisia. Noi le solicităm public să facă acest gest minim de decență, pentru a proteja ceea ce a mai rămas din imaginea acestei Universități.
Despre potențialul intelectualo – oratoric al doamnei decan Babucea, cel mai bine e să o lăsăm chiar pe domnia sa să vorbească…

[youtube]Wcf0qgzLIzM[/youtube]

Deci, acesta este nivelul unui decan de la UCB. Piticii aceștia hidoși, fără pregătire, fără morală, fără scupule, fără rușine și fără prințip nu se sfiesc să se elogieze public unii pe alții.

[youtube]2FTOcssXuK0[/youtube]

16 COMENTARII
  • student 20.06.2012 la ora 19:53 pm
    Nu e bine sa te bucuri de raul altuia dar asa ceva nu este posibil intr-o universitate. Ma intreb cum coordoneaza acesta profesoara lucrarile plagiate ale studentilor care de multe ori sunt direct cumparate de la ei, de la profesori, 1000 lei, cam asa e anul acesta pretul. Eu as zice ca toata generatia asta sa demisioneze si sa dea sansa tinerei generatii care poate e mai curata, mai responsabila, mai educata, mai cu frica lui Dzeu.
  • C. CUTEANU 20.06.2012 la ora 20:27 pm
    @ student NImeni nu se bucura de raul nimanui. Aceasta doamna penibila trebuie sa dispara din prim-planul FSEGA! Daca acest lucru nu se va intampla URGENT, voi sta la intrarea in facultate cu o pancarda pe care va scrie "in atentia posibililor studenti ai FSEGA, pericol de infractori. FSEGA e condusa de o persoana acuzata de furt". Credeti-ma, am indeajuns de mult umor, incat sa port pancarde agatate de gat:).
  • SPIRU HARET 20.06.2012 la ora 22:39 pm
    Gorun, Holt, Babucea, Baca, Tufan......si inteleg ca urmeaza si celelalte decane... cam multi plagiatori pe metru patrat in Universitate. Se pare ca e la moda sa plagiezi....si cand te gandesti ce se mai lauda Gorun ca numai el e mare cercetator, uite ca mai are destui plagiatori ca el, ca stiti cum e, cine se aseamana se aduna. Plagiatorii ocupa toate functiile importante. Oamenii care muncesc cinstit sunt marginalizati si li se inchide permanent gura, pentru a nu deranja onorata conducere plagiatoare.
  • anonim 21.06.2012 la ora 9:52 am
    si parca mai este unul,tot cu titlul pe toate hartiile cetatenilor care fac anticamera de ani buni,fara rezolvare,parca-si zice,doctor inginer...oare cine-o fi ala?
  • oli 21.06.2012 la ora 13:34 pm
    bravo, Cerasel, ai stofa de persoana justitiara, esti un rafinat critic, un intelectual cu staif. Iti inteleg trairile, scarba, greata de acesti profi. Acum mai ramane sa vezi ce-i cu scririle Luminitei Popescu, despre care stim toti pe unde a terminat, si mai ales cum a terminat si prin ce mijloace a ajuns la UCB. Ea e o plagiatoare nemiloasa, poate chiar pe primul loc la acest capitol. Asteptam demisiile tuturor, pt ca e drept sa-si piarda titulaturile, pt chestia asta. Sau ne-om trezi ca... se sinucid si ei, in aceasta voga nationala a demonstrarii ...opresiunilor lui bietul Basescu, care, fie vorba-ntre noi, nu i-a pus nici sa fure si nici sa copieze. Se stie ca si Gorun si Luminita sunt fff intransigenti la examene, nu accepta sa fie copiati de studenti iar daca se intampla, atunci ii exmatriculeaza. Asteptam sa-si aplice aceeasi sanctiune pt plagiat. Afara cu hotii astia din UCB, ca de-aia am ajuns printre ultimii in clasamante, ca astia nu se mai satura sa fure, sa copieze, p-t ca apoi pe banii nostri sa-si mai dea si bonusuri. Daca nu-i determini sa demisioneze, te voi reclama eu pe tine, pt complicitate cu ei. Fara suparare......Pana atunci, felicitari!!!!!!!!
  • C. CUTEANU 22.06.2012 la ora 5:32 am
    @ oli In cazurile plagiatorilor de pana acum am sesizat Comisia de Etica a UCB. Din nefericire aceasta il are presedinte pe ferocele barbat Cristinel Popescu, cel acuzat public de faptul ca, in calitate de vicelider de sindicat, a acceptat sa persecute membrii de sindicat, la ordinul conducerii, doar pentru a primi o gradatie de merit. Acum trebuie sa-l judece pe Adrian Gorun, pe decana Babucea... ma astept sa intre in concediu medical....:) Evident, UCB fiind o institutie a Romaniei care este stat de drept , voi astepta , rabdator, raspunsul oficial al Comisiei, pentrua avea semnatura membrilor acesteia pe un document oficial, dupa care voi continua. Toti ucebistii trebuie sa inteleaga ca nu ma voi opri pana nu vor aplica legea, fara sa favorizeze pe nimeni, astfel impiedicandu-i sa actioneze impotriva intereselor institutiei, doar pt ca ii mituiesc Luminita Popescu sau Adrian Gorun cu gradatii de merit samd. In concluzie, nu am nicio indoiala ca toata conducerea UCB - ce-i seamana lei d-lui Gorun - va ajunge in Comisia de Etica a UCB si apoi la Consiliul National de Etica. Totusi, eu sunt convins ca vor demisiona in bloc in curand, doar pentru a proteja imginea institutiei. Altfel, rog cititorii sa propage investigatiile prezentate de GorjNEWS - urmeaza admiterile, este bine ca parintii si elevii de liceu ce ar lua in considerare UCB pt studii unversitare sa fie constienti ca in conducere este plin de impostori.
  • neacademic 22.06.2012 la ora 16:09 pm
    Doamna asta nu transmite din fata wc-urilor? Poate are o presimtire ca va ***** ******* in urmatorii doi ani "care urmeaza".
  • Aly 23.06.2012 la ora 18:07 pm
    Nu l-ati auzit pe Liviu Andrei ca, cartile din carti se fac? Cel putin aici frazele sunt prelucrate si nu exista ca in cazul lui Liviu Andrei identitate intre texte! Cum Andrei a fost apreciat de primul ministru, e posibil sa ajunga si doamna ...pe la comisia de statistica sau prognoza, ca tot a ramas postul liber!
  • C. CUTEANU 23.06.2012 la ora 21:23 pm
    @ Aly Va contrazic - Liviu Andrei a fost diagnosticat de Consiliul National de Etica, http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2012/03/Hotarare-220-si-raport137.pdf asa cum, intuiesc, vor fi si toti membrii conducerii UCB. . De asemenea, ma indoiesc ca Liviu Andrei este decan la UAV, precum G. Babucea la UCB. In cazul decanei ucebiste palgiatul este mai grav dat fiind ca este, la nivel de imagine, dar si administrativ, principalul reprezentant al, probabil, celei mai importante facultati din Universitate - FSEGA. Penrru Domnia-sa, nu a ramas decat o solutie - demisia urgenta din functia de decan, urmand sa astepte si verdictul Comisiei de Etica din UCB ca si a Cons National al ANCS, dar si eventualele actiuni juridice ale Princeton University. Oricum noi vom cere si rectorului Bojinca sa o demita urgent! Speram ca saptamana viitoare sa se reia procedurile de numire a unui nou decan la FSEGA, pentru a evita eventuale repercusiuni neplacute asupra procesului de admitere.
  • sandea 24.06.2012 la ora 22:57 pm
    Pai daca Premierul sufera de aceeasi boala, nici cacademicii de la ucb nu o sa pateasca nimic! Asta e scoala...doctorala a lui Gorun! SPECIALISTI IN FURTURI INTELECTUALE! UNIVERSITARII LUI PESTE PRAJIT DE BUDUHALA!
  • C. CUTEANU 25.06.2012 la ora 8:17 am
    @ sandea http://www.evz.ro/detalii/stiri/comunitatea-stiintifica-cere-demisia-imediata-a-lui-ponta-988505.html
  • Adevar&Dreptate 25.06.2012 la ora 19:50 pm
    @cuteanu http://pandurul.ro/Actualitate/2012-06-21/Andrei+despre+plagiatul+lui+Ponta%3A+Nu+ai+cum+sa+faci+ceva+nou! Liviu Andrei îl sfătuieşte pe Ponta să se ghideze, în acest caz, după zicerea ”Câinii latră, ursul merge”. „V-am mai spus și vă repet că peste 90% dintre cei care au scris de-a lungul timpului au elemente de plagiat în interiorul lor pentru că nu ai cum să faci tu ceva nou. Trebuie să pleci de la ceva vechi ca să îi dai o nuanță de nou. Eu mi-aș vedea de drumul meu înainte și ”Câinii latră, ursul merge”. Funcția de premier nu incubă calitatea de doctor în științe. Dânsul poate să aibă o discuție pe tema asta în condițiile în care este profesor universitar la Facultatea de Drept. Acolo incubă o discuție și se verifică ceva. Dar ca și premier nu are nicio treabă cu această calitate. Eu dacă aș fi în locul premierului Victor Ponta mi-aș vedea de treburile pe care le am în continuare, de guvernarea României și aș lăsa instituțiile statului să își spună punctul de vedere“, a declarat Andrei. Prefectul a profitat de ocazie şi a amintit şi de acuzaţiile ce au planat asupra lui, despre care spune că a scăpat. „Eu sunt scos în afara acestei sfere pentru că mi-am făcut plângerea respectivă și raportul a fost atacat total de corpul de control al ministrului și de ministru și de juriștii din minister. L-au atacat și l-au făcut praf raportul acela pentru că nu avea niciun fel de sâmbure de adevăr în el. Și mi-a venit să și râd. Eu sunt absolvit și știu ce trebuie să fac. Eu am fost acuzat de un act administrativ, în niciun caz de cărți sau de ăstea. S-a creat o fobie cu plagiatul acesta, dar dacă vor să facă treabă să ia pe toți profii și garantat 90% trebuie întorși înapoi, la grade inferioare pentru că este o vorbă ”Cărțile din cărți se fac” pentru că nu ai cum altfel.“, a mărturisit Andrei. Dupa cum vedeti, nu o sa acuze de plagiat un ministru gen Mang care si el...a plagiat! Ca sa nu mai vorbim ca au schimbat membri comisiei CNE chiar atunci cand trebuiau sa-l audieze pe Mang. Iar Ponta nici macar atat nu va fi deranjat!
  • C. CUTEANU 25.06.2012 la ora 22:46 pm
    @Adevar&Dreptate Aici sunt de acord - schimbarea componentei CNE este una complet sfidatoare. Mai ales ca, iata, nu putea fi acuzata a fi pedelista, in conditiile in care a "executat" un prefect pedelist, dupa cum ziceti Dvs - pe Liviu Andrei. Oricum, cea mai importanta discutie ar fi cea din jurul depolitizarii ultra-necesare. Ce treaba are politica cu cercetarea stiintifica? De ce sunt atati politicieni doctori? Daca Ponta nu va fi "deranjat" isi face singur rau, pentru ca neeliberandu-se de aceasta suspiciune a plagiatului se compromite la nivel de imagine in plan international, unde - ati vazut si in interviul cu Prof. Lynch - oamenii nu au opinii ambigue.
  • Scrisoare deschisa adresata echipei Euro 15.05.2013 la ora 19:57 pm
    [...] University, of direct plagiarism after his copyrighted course notes. We exposed the plagiarism here  as well as Dr. Lynch’s confirmation in English that, what Babucea did was, undoubtedly, a [...]
  • Audio: Gorun ordonă ca studenții să � 23.05.2013 la ora 6:31 am
    [...] au răspuns. Demers inutil. Gorun a încercat să-și facă curaj, inconștient că o gângavă ca plagiatoarea Babucea n-ar îndrăzni nici moartă să-i spună adevărul. De aceea îi povestește mereu varianta [...]
  • Doctoratele la control! Primul pe listă 05.06.2013 la ora 5:46 am
    [...] - Gabriela Babucea; [...]
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.