GORJNEWS revine la un material publicat acum mai bine de un an, privind Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu, rătăcită, se spunea atunci, ca o oaie în calea lupilor. Declarată în faliment, fiind la un pas de a fi licitată şi vândută aproape pe nimic. Între timp, să nu îşi închipuie cineva că s-a răsturnat vreun munte. Nu, Căile Domnului au rămas la fel de încurcate pentru acest aşezământ cultural dat în folosinţă în anul 1974.
Înainte de 1989, Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu făcea parte din patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), însă după Revoluţie a fost preluată de Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România (CNSLR), iar mai apoi prin „fuziune organizatorică” de CNSLR-Frăţia, tranziţie confirmată printr-o hotărâre judecătorească. Toate în regulă, până când, înainte de anul 2000, a fost «săltată» de-o fundaţie ad-hoc a câtorva angajaţi. În urma confuziei create, curată… fatalitate, nu s-au mai plătit taxele şi impozitele către stat, iar când s-a tras linie, s-au adunat mai bine de 8 miliarde de lei vechi. Consecinţă: s-a declarat falimentul Casei de Cultură a Sindicatelor pentru recuperarea datoriilor către stat, iar o firmă specializată în insolvenţă a urmat cursul firesc pentru definitivarea falimentului şi recuperarea banilor de care a fost prejudiciat bugetul de stat.
Unele procese merg, altele se pitesc
Am realizat în rândurile de mai sus o recapitulare a ceea ce a pornit caruselul încărcat până la refuz(ul) de implicare al puternicilor din judeţul Gorj. Pe rolul instanţelor de judecată se află câteva procese, unele merg, altele stau ori se pitesc. Între timp, edificiul cu cea mai mare sală de spectacole din judeţ se degradează în ritm accelerat. Până când justiţia noastră cu frână la căruţă va descâlci urzelile rele, cu siguranţă vor mai rămâne doar nişte ziduri de sarmisegetuză.
Folclorul plăteşte
În documentarea noastră am stat de vorbă cu Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Profesionist «Doina Gorjului». E clar, de la începutul… începutului, în spaţiul de-acolo artiştii s-au pregătit şi tot în sala cu peste 500 de locuri – cândva frumoasă ca o catifea blues velvet – au dat spectacole. Instituţia de folclor plăteşte către sindicate o chirie lunară, nu are restanţe, însă nu poate investi nici măcar pentru acul din carul cu fân. E adevărat, plouă, pe scenă, precum şi celelalte săli, în vestiare, iar scaunele din sala de spectacole arată jalnic. Când se organizează ceva, pe scenă se umblă cu grijă, sfânta scândură a artistului fiind în suferinţă.
Şi chiar mă aprind în obraji şi îmi e ruşine!
În data de 3 aprilie a.c. la Târgu-Jiu soseşte să ne bucure iar domnul Tudor Gheorghe. Din sacii de vreme ce-i port am avut ocazia să-l urmăresc pe marele artist în anii de dinainte de Revoluţie concertând dintr-o remorcă. Se întâmpla pe platoul Inteprinderii de Avioane din Craiova, pe când nişte minţi luminate introduseseră, peste noapte, autofinanţarea instituţiilor culturale. Ca să aducă bani în visteria Teatrului Naţional, bardul oltean o luase cu chitara, camionul şi remorca prin uzine şi fabrici. Iar eu ce concluzie să trag, acum şi aici, dată fiind situaţia sălii de spectacole a Casei de Cultură: că s-au întors acele vremi neghioabe? Şi chiar mă aprind în obraji şi îmi e ruşine! De domnul Tudor Gheorghe, care vine să concerteze într-un spaţiu arătând… ca dracu!
