Directorul CJAS Gorj acoperă infracțiuni grave
Directorul CJAS Gorj acoperă infracțiuni grave
Investigatii20 septembrie 2012

Bazându-se pe incontestabilele sale calități de ginere al Speranței Vînă, fost director al CJAS Gorj, și soț al Iuliei Vînă, consilier local PSD și apropiată a premierului Victor Ponta, Daniel Bondoc s-a întors la conducerea CJAS Gorj exact la timp pentru a încălca legea accesului la informații de interes public și pentru a acoperi infracțiunea de fals în declarații săvârșită de fostul ministru de Externe, Andrei Marga.

Așa cum iarna vine imediat ce se termină toamna, tot așa, independent de voința și de calitățile lui, Daniel Bondoc este parașutat la conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Gorj imediat ce PSD – ul ajunge la putere. Când pică PSD – ul, pică și Bondoc, și nu mai aude nimeni nimic de el. Este un mod foarte palpitant de a-ți consuma viața: să aștepți venirea PSD-ului la guvernare și să te rogi să nu mai pice niciodată.
Între două mandate de director la CJAS Gorj – v-ați convins toți – Bondoc dispare, el neavând nici măcar intenția de a mima că e specialist în ceva. Un director sezonier de profesie, care nu există prin nimic în spațiul public, în pauzele dintre două mandate. Singura lui calitate, unanim recunoscută, este aceea de soț al soției sale, Iulia Vînă. În acest punct, se naște întrebarea: câți ani trebuie să mai doarmă Bondoc în fotoliul de director, ca să nu mai zică nimeni c-a rămas cu onoarea lui, de famelist convins, nereperată?
Nu mai pun la socoteală un lucru cu adevărat grețos: soacra lui Bondoc a fost, până de curând, director la CJAS Gorj!  Iată, deci, că la Tg Jiu funcțiile nu se predau doar de la tată la fiu, ci și de la soacră la ginere…

Bondoc și soția câștigă cât vânzătorii de covrigi!

Site-ul CJAS Gorj concurează cu mari șanse la titlul de cea mai proastă interfață a unei instituții publice din județ. La secțiunea “Declarații de avere”, în dreptul lui Daniel Bondoc, butonul de acces e nefuncțional…

De ce? Pentru că dacă omul de rând ar vedea ce a declarat Bondoc, s-ar crăcăna de râs: niciun teren, niciun imobil, doar un salariu de 1000 lei pe lună, obținut ca angajat al unei societăți comerciale. Soția Iulia Vînă, deși trăiește în condiții de lux, într-un palat din buza cartierului Bicaz, se declară la fel de “amărâtă”: tot 1000 de lei salariu, de la același SRL. Măi – măi, cât vânzătorii de covrigi!

Ce m-a apucat cu Bondoc?

În primul rând, faptul că deși n-are nicio legătură cu poziția de director al CJAS Gorj, nici nu se străduiește să lase impresia că ar avea. Singurele lui ieșiri publice din actualul mandat au fost de-a dreptul hilare, Bondoc spunând ceva de genul: sunt întru totul de acord ca Jiul să curgă de la deal la vale! Ca și cum, dacă s-ar opune, lucrurile ar sta altfel… Ca și cum n-ar mai introduce Călinoiu manager privat la Spitalul Județean sau ca și cum nu s-ar mai deschide Spitalul de la Bumbești Jiu…
Nicio clipă nu așteptam ca Bondoc, reînscăunat director la CJAS Gorj, să ia între pectorali mafia farmaciilor din Gorj. În schimb, să mimeze că respectă legi elementare ale statului român, da, mă așteptam…

Bondoc mușamalizează infracțiuni grave

GORJNEWS a dezvăluit că Adrian Gorun, președintele Senatului UCB, va fi luat de ministrul de externe Andrei Marga într-o funcție de conducere la nivelul MAE, pentru că Gorun îi plătise ilegal, mult timp, salariu de profesor la UCB, fără ca Marga să fi ținut vreun curs. Așa cum Gigi Becali îl are pe Ionuț Luțu, la Steaua, sclav personal, tot așa îl are Gorun pe rectorul de paie Moise Bojincă la UCB. Imediat după dezvăluirea din GORJNEWS, Bojincă a semnat un comunicat cu antetul UCB, în care minte cu nerușinare că Marga a fost profesor doar un semestru și că i s-au plătit doar 1900 lei, pentru activități de cercetare. Așa cum anticipam, Gorun a fost cooptat de Marga în conducerea MAE. Mai mult, a rămas și după demiterea ministrului.
Pentru a dovedi că Marga a fost plătit ilegal, am întrebat oficial CJAS Gorj în ce perioadă a achitat UCB, ca angajator, taxe pentru angajatul Marga și care este cuantumul acestor cotizații.
Ce ne-a răspuns Bondoc? Întâi, a dat răspunsul pe care-l dă orice prost ce conduce o instituție de stat: că acelea sunt date personale și că sunt exceptate de la liberul acces al cetățenilor. Adică, Bondoc spune că legea-i interzice să ne confirme dacă UCB i-a plătit sau nu bani publici unei persoane publice, Marga, și în ce perioadă!
Apoi, într-un al doilea răspuns, Bondoc a fost de-a dreptul devastator prin “inteligența” sa: ne-a explicat, pe înțelesul nostru, că “în evidențele CASJ Gorj, persoanele fizice pot fi identificate numai în baza CNP-ului”. Adică, nu poate accesa baza de date, pentru că ar însemna să tasteze CNP-ul lui Marga, care intră în categoria datelor personale! E deștept, de – aia a ajuns ce-a ajuns, e clar!

Protectorul lui Adrian Gorun, fals în declarații

Potrivit documentelor aflate în posesia noastră, UCB a cotizat mult timp la CJAS Gorj, ca angajator, pentru angajatul Andrei Marga. Deci, Marga a luat salariu de la UCB. Situația se împute grav de tot în declarația de avere a fostului ministru de externe, unde Marga amintește doar veniturile obținute de la Universitatea Babeș Bolyai, din Cluj. Vom face publice toate aceste dovezi într-o amplă investigație, aflată în lucru în momentul de față.

4 COMENTARII
  • rona 20.09.2012 la ora 17:22 pm
    Asteptam dovezile! Sa vedem ce o sa mai mint atunci conducerea UCB si dl director CJAS. Marga a fost platit de UCB si va fi platit in continuare la Centrul de cercetare creat de Gorun pentru ca mai este nevoie de o vaca de muls bani la UCB. Profesorii nu sunt platiti pentru orele suplimentare, caci banii lor merg la centrul lui Gorun si la proiectele fantoma care doar au mancat bani de la UCB nu au si adus cum ar trebui.
  • radu 22.09.2012 la ora 18:32 pm
    Oare cand or fi stransi banditii su bagati intr-un tarc, la care sa se uite lumea ca la un adevarat zoo? Pana atunci presa, CNSAS si rectorul din Cluj tac.
  • iryna 28.09.2012 la ora 10:29 am
    acest Bondoc este deja un penal prin complicitate de trecere sub tacere a unor fapte de criminalitate organizata, nu numai ca trebuie URGENT dat afara dar introdus in lotul penalilor
  • RODICA 01.10.2012 la ora 22:13 pm
    Imi vine greata cand vad ce fac si PSD-istii. Promoveaza numai nulitati/! Nu am sa merg la vot, nu am cu cine vota!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *