Document. Sorinel Boza, DEMIS, împreună cu ceilalți membri ai DIRECTORATULUI Complexului Energetic Oltenia, la solicitarea Ministrului Energiei
Document. Sorinel Boza, DEMIS, împreună cu ceilalți membri ai DIRECTORATULUI Complexului Energetic Oltenia, la solicitarea Ministrului Energiei
Ultra - Scurte4 iunie 2019

Surse oficiale din conducerea Ministerului Energiei dau ca sigură revocarea din funcție a întregului Directorat al Complexului Energetic Oltenia, în cadrul Adunării Generale a Acționarilor care a fost deja convocată pentru data de 01 iulie a.c.

Printr-un document oficial remis azi lui Sorinel Boza, ministrul Energiei, Anton Anton, solicită suplimentarea ordinii de zi a A.G.A. cu un punct care va consta în ”informarea acționarilor societății cu privire la Raportul Corpului de Control al Ministrului Energiei nr. 270.210/CCM/17.09.2018 privind verificarea unor aspecte din activitatea Societății Complexul Energetic Oltenia S.A.”. Este arhicunoscut faptul că prin respectivul raport s-a propus atragerea răspunderii membrilor Directoratului, măsura fiind aprobată de conducerea Ministerului Energiei. Raportul în cauză vorbește de prejudicii de zeci de milioane de euro, aduse societății de  Boza și de alți membri ai Directoratului.

Ca urmare, în data de 01 iulie a.c. vor fi revocați din funcție toți membrii Directoratului, care au dus societatea într-o situație fără ieșire. De altfel, atât Sorinel Boza cât și alți membri ai Directoratului își doresc să fie demiși, întrucât nu au niciun fel de soluție pentru salvarea societății de la insolvență și faliment.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.