Duel pentru locul doi
Duel pentru locul doi
FotbalSport23 noiembrie 2012

Fără concordie cu Chiajna, injecție de moral pentru Giurgiu

Pandurii continuă să se țină țanțoșă în Liga 1, acolo unde se menține pe locul secund în pofida atacului permanent la care este supusă în ultima vreme de Astra și FC Vaslui, ultima făcând însă un pas greșit în ultima etapă.

Așa cum era de așteptat, duelul cu Concordia Chiajna lui Ilie Stan s-a dovedit a fi unul aspru, în care a fost nevoie de multă alergătură, un strop de inspirație și încă unul de noroc pentru ca Pandurii să se impună. Stropul de noroc a fost necesar pentru a contrabalansa puțin carul de ghinion avut de panduri în fața porții adverse. Să-i spunem doar ghinion și nu neputință, deși e clar pentru toată lumea, mijlocașii Pandurilor ar merita niște atacanți mai percutanți care să le pună în valoare munca și țesătura frumoasă de pase cu care încântă fotbalul românesc la momentul actual. Eficiența în fața porții rămâne marea problemă a trupei lui Grigoraș, iar acest lucru putea să coste Pandurii alte câteva puncte, mai ales că defensiva și-a dat și ea puțin în petec în debutul meciului. Golul rapid înscris de Wellington și noianul de ratări, una mai mare ca alta, ne-au făcut să ne întrebăm dacă, nu cumva, e una din acele zile în care nu intră nimic, orice ai face. Din fericire, n-a fost așa, iar semnalul l-a dat Voiculeț, care a fost suficient de inspirat cât să-și încerce șutul de la distanță, iar unul dintre acestea a adus egalarea și speranța că victoria va fi a Pandurilor. Dopat cu încrederea dată de golul superb dat la națională, Maxim a găsit, într-un careu supraaglomerat al oaspeților, cărarea spre golul victoriei.

Arbitraj dublu contestat

Finalul partidei l-a găsit pe antrenorul oaspeților, Ilie Stan, departe de banca tehnică, eliminat fiind după ce fiul său văzuse roșu direct pentru o intrare dură la Maxim. Fostul antrenor al Stelei a găsit țap ispășitor pe arbitrul Dragoș Istrate, căruia i-a reproșat că ar fi urmărit tot meciul să-i lase echipa în inferioritate. Ce să joci cu arbitrii ăştia? Îşi bat joc de noi! Am jucat 7 etape în 10 oameni! Pe noi ne arbitrează doar d-ăştia care ba se lasă, ba vin după suspendare, ba debutează…”, s-a plâns Ilie Stan. De cealaltă parte, gazdele, chiar dacă s-au obișnuit să nu protesteze și să nu conteste deciziile arbitrilor, își pot pune semne de întrebare la mai multe faze judecate contra lor. Pandurilor li s-a refuzat un cartonaș roșu pe care Banbara trebuia să-l primească în prima repriză pentru un al doilea galben, ce nu i-a mai fost acordat, dar mai ales scoaterea unui fault din suprafața de pedeapsă în afara ei. Astfel, Pandurilor li s-a refuzat și un penalti clar ca lumina zilei, așa că, pe undeva, greșelile au fost de ambele părți, arbitrul Istrate fiind, dacă nu un arbitru foarte slab, atunci, cel puțin, unul într-o zi foarte proastă.

Cel puțin egal la Giurgiu

Înaintea ultimei etape a turului, Pandurii se află în fața unei performanțe istorice pentru clubul care a împlinit 50 de ani de existență. Locul doi la jumătatea întrecerii le este la îndemână, un rezultat de egalitate la Giurgiu, cu Astra, plasând trupa lui Grigoraș în coasta Stelei după 17 etape. Performanța, chiar dacă este doar una ce ține de o statistică intermediară, ce nu aduce trofee, este una notabilă pentru un club care până nu demult făcea acest număr de puncte, cu greu, chiar la finalul campionatului.

„Vrem să terminăm pe 2 și nu trebuie să pierdem la Astra Giurgiu. Întâlnim o echipă foarte bună, cu un joc solid. Totuşi, paradoxal, lupta asta pentru locul 2, între Astra şi Pandurii, în etapa a 17-a nimeni nu o putea anticipa”, spune Grigoraș înaintea partidei de la Giurgiu. Antrenorul Pandurilor știe că va avea parte de un meci extrem de dificil, în fața unei echipe la care s-a investit foarte mult și care are obiective îndrăznețe declarate: „Astra e o echipă bună, nu întâmplător au apărut rezultatele. Se investeşte de foarte mult timp, au un joc solid, trebuie respectaţi pentru ce au făcut acolo. Obiectivele sunt măreţe, au spus că fac 3-4 transferuri să se lupte pentru titlu. Vă daţi seama că în ultima etapă din acest tur va fi o luptă foarte puternică. Sperăm să ieşim cu fruntea sus”, a comentat tehnicianul Pandurilor.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.