Fabulă. Un căcănar plângea pe malul unui râu
Fabulă. Un căcănar plângea pe malul unui râu
Opinii • Ultra - Scurte • 29 iunie 2017 •
Un căcănar stătea la marginea unui râu și plângea:
”Vai mie, vai mie, m-a trimis partidul să iau Primăria, dar e pe malul celălat, și râul e plin de crocodili. Ce să mă fac, ce să mă fac, vai mie, vai mie!”
Cum stătea el și plângea așa, se trezi cu Dănuț lângă el:
”Hai bă Marcele, ce dracu, ai zis că tu puteai să iei Primăria de anu’ trecut, hai, mișcă-te și tu mai cu talent, hai că ne ia ăștia la ochi, și ne strigă iar că – s’tem cu blatu’, hai că dacă știam îl scoteam iar pe Crăciunescu…”
În sinea lui, Dănuț abia aștepta să-l pape crocodilii pe căcănar.
Văzând că n-are-ncotro, Marcel s-a apucat s-alerge de-a lungu’ și de-a latu’ râului, din ușă-n ușă, să caute un pod. Dar, fiind BEZNĂ, n-a dibuit niciunul.
Din când în când, crocodilii săltau botu’ din râu și mârâiau: ”Marcele, să nu cumva să-ncerci să ne iei Primăria, Marceleee!”
Cum stătea Marcel și plângea așa, s-a ridicat o dată, din toată liniștea aia, o urgie, care – a luat căcănaru’ pe sus, și l-a dus pe malul ălălalt, să ia Primăria de la crocodili și s-o aducă înapoi, oamenilor.
Dar, odată ajuns acolo, căcănaru’ s-a-nțeles din priviri cu crocodilii, și – a rămas cu ei, să trăiască fericiți, până-n 2020, în Primăria lor.
Dănuț e și el fericit acum, singur – cuc, în partidul lui.
Ei pierd, însă, din vedere, un amănunt:
urgia.
În Univers nimic nu se pierde, totul se transformă.
Cu siguranță așa se va-ntâmpla și cu urgia.
Citește și:
    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.