Favoriţi în faţa clujenilor
Favoriţi în faţa clujenilor
Alte sporturi14 octombrie 2011

Energia vrea să confirme startul bun luat în Liga Naţională

Energia n-a pierdut vremea în Liga Naţională şi şi-a trecut în cont două victorii consecutive în deplasare. După ce a învins pe CSM Ploieşti, în ultima etapă a trecut şi de CSM Bucureşti.
Fără prea mari emoţii, Energia s-a impus în faţa celor de la CSM Bucureşti şi continuă să confirme faptul că reprezintă o echipă, dacă nu foarte valoroasă, măcar una muncitoare în Liga Naţională. După doar şase etape, în care a jucat de patru ori în deplasare, Energia ocupă locul 5 în Liga Naţională, cu patru victorii adunate, şi speră să-şi îmbunătăţească linia de clasament cu un nou succes în etapa următoare, atunci când la Târgu Jiu va primi vizita celor de la Universitatea Cluj.

Duelul echipelor rănite

“Va fi un meci dificil, în faţa unei echipe care a început mai greu acest sezon şi care se gândeşte să repare ceva din acest start ratat. Ca şi noi, cei de la Universitatea Cluj au pierdut mai mulţi jucători importanţi în această vară şi, se pare, se regăsesc mai greu decât noi. Plecăm cu prima şansă la victorie, dar nu pot spune că suntem favoriţi cerţi la acest meci”, a declarat Liviu Andrieş despre adversarul în faţa căruia Energia speră să se impună în meciul de vineri.

Dau marfă pentru naţionale

După această etapă, Liga Naţională de handbal masculin va lua o pauză de o lună, perioadă dedicată echipei naţionale. Energia va avea doi jucători chemaţi la lotul naţional de seniori de către fostul antrenor al echipei gorjene, selecţionerul Vasile Stângă: “Paul Giotoiu şi Alexandru Asoltanei au fost convocaţi la lotul naţional de seniori. Echipa de seniori a României participă la Trofeul Carpaţi. Au fost luaţi doi şi cred că putea să mai fie unul, Andrei Păiuş, dar pentru el nu a venit nicio convocare. Ştiam că se face o convocare mai largă, pentru a-i urmări şi a fi pregătită viitoarea campanie de calificare. Ne şi afectează lipsa lor, dar ne şi bucură în acelaşi timp. Este meritul băieţilor, rezultatele bune l-au determinat pe selecţioner să se uite la echipa noastră”, a declarat Liviu Andrieş. Nu doar cei doi îi vor lipsi lui Andrieş la antrenamentele din această perioadă, ci şi doi jucători tineri pe care-i are în lotul Energiei: “La tineret sunt chemaţi Mledenciu si Geică pentru un stagiu de pregătire cu noul antrenor Leonard Bibirig, care vrea să-i cunoască pe jucători şi să pregătească ceea ce urmează”, a completat tehnicianul echipei târgujiene.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.