Femeie ce acuza dureri groaznice, ignorată de medicii din Târgu Jiu
Femeie ce acuza dureri groaznice, ignorată de medicii din Târgu Jiu
Investigatii3 iulie 2013

Mihaela Armaşu, o gorjeancă întoarsă recent din Italia, unde plecase la muncă împreună cu soţul ei, s-a prezentat ieri la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, acuzând dureri puternice de spate, dureri ce persistau de câteva zile. De aici ea a fost, însă, trimisă la ambulatoriul aceluiaşi spital. Acolo, tânăra a fost consultată de un medic cardiolog, care a trimis-o înapoi la Urgenţe. Personalul medical al UPU a refuzat, însă, şi de această dată să îi acorde îngrijiri medicale, în ciuda faptului că aceasta s-a prăbuşit pe pardoseala din holul spitalului, ţipând de durere şi implorând medicii să îi spună care este cauza durerilor.
Timp de o oră a fost lăsată în această stare, atât asistenţii, cât şi medicii trecând nepăsători pe lângă ea. „Ne-au plimbat de la un spital la altul şi nu ştim ce să mai facem. La Urgenţe spun că nu au ce să-i facă, pentru că nu o pot interna că nu sunt medicii specialişti de gardă. Le-am cerut măcar să ne spună ce să luăm, că nu mai suportă durerile de spate, a rămas blocată, nu s-a mai ţinut pe picioare şi ne-au scos de acolo. Nici măcar pe un scaun nu ne-au lăsat să stăm. Ne-au zis că nu e urgenţă şi să ieşim afară în parc, să chemăm ambulanţa de acolo. Nu puteam să o ridic. Au trecut pe lângă noi, nici măcar nu au întrebat ce are. Nici pe scaun nu ne lasau să stăm. Stăteau agenţii de pază să nu ne lăsau să intrăm”, a declarat soţul bolnavei, Ionuţ Armaşu.
Acesta s-a conformat şi a sunat la 112 pentru a chema ambulanţa, însă a fost refuzat deoarece ei se aflau deja la UPU. În cele din urma, femeia a fost primită pentru a fi investigată medical, dar asta s-a întâmplat doar după ce a ajuns acolo presa şi un echipaj de poliţie: „Am sunat la salvare cum au spus ei, dar salvarea nu vine ca să o urce pe targă şi să o ducă de la uşă în salon la Urgenţe. A venit în schimb poliţia şi ne-a ajutat. Ei au intervenit ca să o trateze. S-au speriat şi de presă”.
Conducerea spitalului a declarat că Mihaela Armaşu nu a primit îngrijiri medicale pentru că „nu era un caz de urgentă”: „Din investigaţiile efectuate a rezultat faptul că pacienta nu era un caz de urgenţă, ca atare, medicii din UPU au recomandat efectuarea unor investigaţii în regim de laborator. Pacienta nu a fost de acord cu recomandările medicilor de la UPU, a acuzat altă afecţiune, solicitând noi investigaţii. Precizăm că rolul UPU e să asigure asistenţă medicală celor care sunt în pericol vital, iar restul cauzelor pot merge în ambulatoriu sau la medicul de familie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Mariana Gridan.
Mai multe, în Pandurul.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.