G.A.I.P. a dovedit că U.C.B. funcționează ilegal!
G.A.I.P. a dovedit că U.C.B. funcționează ilegal!
Investigatii7 martie 2013

Redăm, în continuare, petiția adresată de Grupul de Acțiune în Interes Public, la 28 ianuarie a.c., ministrului pentru Învățământ Superior, Mihnea Costoiu, prin care am solicitat a se dispune verificări în direcția constatării nulității de drept a  Cartei Universității ”Constantin Brâncuși”(UCB), din Tg-Jiu.
„Domnule Ministru Delegat pentru Învățământ Superior,

Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică

Prin prezenta petiție, vă solicităm cu bună credință, în interes public, să dispuneți verificări în direcția constatării, conform articolului 128, pct. 4, din Legea Educației Naționale  nr. 1/2011, a nulității de drept a Cartei Universității ”Constantin Brâncuși”(UCB), din Tg-Jiu.

Deși Carta UCB beneficiază de un aviz juridic (acordat de către MECTS, probabil în urma unei analize superficiale și, deci, neglijente), abundă în prevederi abuzive și ilegalități, în raport cu Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Cel mai frecvent procedeu folosit în direcția încălcării LEN, de către Carta concepută de Senatul UCB, este acela al adăugirii de atribuții, în mod abuziv, și de precizări, dincolo de ceea ce a dorit să specifice legiuitorul.

Întru exemplificare, spicuim câteva dintre neregulile flagrante din această Cartă, după cum urmează:

I.Art 31 din Carta UCB (Anexa 1)

face adăugiri, in mod ilegal, la art 207 (pct. 2) din LEN 1/2011.

II.Art 36 (pct. 1-4) din Carta UCB

contrazice art. 213 (pct. 6) din LEN 1/2011, mutând, practic, actul de management universitar, de la Rector la Senat.

III.Art. 40, pct.3 din Carta UCB vine în contradicție flagrantă cu Codul Muncii, limitând dreptul la muncă al persoanelor care au încetat raporturile de muncă cu institutia, prin demisie, prin acordul părtilor.

IV.Art 48, pct. 4


si Art. 60. Pct 1, din Carta UCB

fac adăugiri la LEN 1/2011, în ceea ce privește atribuțiile Președintelui Senatului, atribuții ce nu au fost intenționate de legiuitor,

dar care sunt abuziv impuse în cazul UCB, prin Cartă.

Domnule Ministru,

Presa din Tg-Jiu a reflectat abaterea acestei Carte de la legalitate, încă din faza de dezbatere publică – a se vedea articolul publicat în cotidianul ”Pandurul”, în 28 martie 2011, sub titlul ”Carta Universitară a U.C.B. din Târgu-Jiu încearcă să eludeze aspecte importante din Legea educaţiei naţionale”. Cu toate acestea, Senatul UCB nu a operat schimbările pentru adaptarea la lege a acestui document esențial pentru buna-funcționare a unei universități.

Modul în care a fost concepută această Cartă, cu prevederi ilegal-abuzive, a servit, ulterior, unor practici anti-democratice (de exemplu, validarea de către Senatul UCB, condus de președintele Adrian Gorun, a candidaturii acestuia din urmă pentru al treilea mandat de rector). La momentul respectiv, ziarul de investigații GORJNEWS a sesizat pe Ministrul Cătălin Baba, fără ca acesta să ia măsuri, din acest punct de vedere.

Menținerea în vigoare a acestei Carte ce contravine Legii Educației Naționale 1/2011, va perpetua oportunitatea unor abuzuri continue ale unor persoane ce fac tot ce este posibil pentru a sabota aplicarea Legii Educației Naționale, chiar dacă instituția ajunge culpabilă de iresponsabilitate publică.

Pe cale de consecintă, Vă rugăm să dispuneti constituirea unei comisii care să constate natura ilegală si abuzivă a Cartei UCB și nulitatea de drept a acesteia, conform articolului 128, pct. 4, din LEN 1/2011.

Vă înaintăm, în anexă, Carta UCB.

Vă rugăm să ne comunicați numărul de înregistrare atribuit acestei petiții, la adresa de e-mail [email protected]

Așteptăm răspunsul dumneavoastră în termenul legal.

Vicepreședinte G.A.I.P., Cerasel CUTEANU”

4 COMENTARII
  • Scrisoare deschisa adresata echipei Euro 15.05.2013 la ora 19:53 pm
    [...] fact that this university makes addings/changes to the Law in its Charter, which is illegal. The text of the petition addressed to the Minister of Education, was published by Gorjnews as well.  I will point only some [...]
  • Raport devastator asupra situației real 16.05.2013 la ora 12:55 pm
    [...] of the fact that this university makes addings/changes to the Law in its Charter, which is illegal. The text of the petition addressed to the Minister of Education, was published by Gorjnews as well.  I will point only some of the irregularities: for example, [...]
  • Domnule Președinte Ion Călinoiu, cine 17.05.2013 la ora 9:42 am
    [...] că UCB a produs o Cartă universitară care deturnează sensul Legii Educației 1/2011 ? Credeti că e bine sau rău a face adăugiri la o lege a statului roman, desi nu ai calitatea de [...]
  • Audio: senatorii UCB, solidari în nebun 24.05.2013 la ora 6:57 am
    [...] pentru invatamant superior Mihnea Costoiu, Grupul de Actiune în Interes Public a demonstrat că este ilegală Carta UCB. Răspunsul lui Costoiu întârzie. Mai mult, ministrul evită să mai calce pe la Târgu Jiu, [...]
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.