Gore Popescu: „Trecem la măsuri drastice
Gore Popescu: „Trecem la măsuri drastice
Alte sporturiSport2 martie 2012

Ultimatum pentru handbaliștii Energiei

Egalul pe care Energia l-a obținut la Satu Mare nu a fost unul care sp fie pe placul conducerii echipei gorjene, președintele secției de handbal considerând acest rezultat ca pe un eșec.
Gore Popescu este de părere că Energia trebuie să obțină victorii în următoarele două runde, cu CSM Ploiești și CSM București, pentru a șterge rușinea acestui egal, dar și pentru a evita sancțiuni pecuniare: „A fost extrem de deranjantă abordarea meciului de la Satu Mare. Am înţeles că au fost obosiţi, că avem un lot de 8-9 jucători, însă Satu Mare mizează pe 5-6. Trebuia să câştigăm acolo. Sunt foarte supărat că nu am făcut-o. Satu Mare nu are nu ştiu ce valori în echipă, egalul este ca o înfrângere. Am stabilit: două victorii
consecutive. Este obligatoriu. Este un obiectiv pe termen scurt, dacă pierdem un punct din cele patru puse în joc trecem la măsuri drastice. Nu ştiu ce fel de măsuri, poate umblăm la bani. Sper că băieţii sunt conştienţi acum de mesaj, e un obicetiv realizabil nu fantasmagoric. E datoria lor morală şi faţă de public să câştige aceste două meciuri”, a declarat Gore Popescu despre ultimatumul dat de conducere jucătorilor și obiectivul imediat trasat echipei gorjene.
Energia va juca în următoarele două meciuri pe teren propriu, în fața unor echipe modeste precum CSM Ploiești și CSM București, echipe care însă au obținut victorii importante în ultimele etape.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.