GORJNEWS solicită anchetă ministerială în UCB
GORJNEWS solicită anchetă ministerială în UCB
Investigatii2 martie 2012

Excelenței Sale, Domnului Ministru al Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Cătălin Ovidiu BABA
Domnule Ministru,

Vă scriem pentru a Vă sesiza un caz de iresponsabilitate publică, de o gravitate extremă, în derulare la Universitatea ”Constantin Brâncuși”(UCB), din Tg-Jiu: încălcarea premeditată a Legii Educației Naționale, nr.1/2011, ca și a eticii și deontologiei universitare, cu scopul de a favoriza un cetățean român (numitul Gorun Adrian, fost rector al UCB), în demersul acestuia de a obține un al treilea mandat de rector, cu ignorarea prevederilor legale (în special art. 213 din LEN).
Ziarul de investigații GORJNEWS a urmărit, îndeaproape, procesul de alegeri din UCB Tg-Jiu și a semnalat public nenumăratele nereguli săvârșite de ”echipa” Rectorului Gorun în ultimele trei luni. Se poate vorbi de o succesiune de secvențe, care au asigurat premisele fraudei, ce încununează demersurile acestor indivizi cu obținerea a încă unui mandat ilegal de rector de către numitul Gorun Adrian. Suntem siguri că ați observat aceeași evoluție, pe etape, și la alte universități care au avut rectori cu aceleași manifestări ”mogulice”.

Mai întâi, au apărut acuzele că numitul Gorun Adrian și ”echipa” sa au viciat rezultatul alegerilor pentru Senat. Contracandidaților ”echipei” Gorun nu li s-a permis să-și facă în vreun fel campanie pentru alegerile la Senat: la întâlnirea publică din 18.XI.2011, organizată cu toate cadrele didactice, contracandidații ”echipei” Gorun au semnalat faptul că nu li s-a permis să ia cuvântul, pe motiv că reprezintă un grup de ”puciști”. Din acest motiv, Prorectorul Liviu Neamțu, candidat la alegerile pentru Senat, a înregistrat cererile cu numărul 12648 și 12604, din 25.11.2011, prin care solicita ieșirea din cursa electorală, tocmai pentru a protesta față de neregulile de la acest proces electoral. Împotriva dorinței sale, a fost menținut pe listele de vot.
Ulterior, printr-un comunicat de presă (26.XI.2011), fostul Rector, numitul Gorun Adrian, și-a asumat public fapta, clamând obținerea unei ”unanimități” și, astfel, asumându-și statutul de principal beneficiar al actelor împotriva LEN ale complicilor săi, deținători ai funcțiilor de decani, prodecani sau șefi de departament în UCB – Luminița Popescu, Monica Bîcă, Moise Bojincă, Cornelia Tomescu, Gabriela Babucea.

Ce a urmat, în etapa a doua a proiectului ”Realegerea ilegală a numitului Gorun A. pentru al treilea mandat”, a fost un dezmăț în public al acestuia, care, într-o conferință de presă, i-a anatemizat pe toți cei de pe ”listele negre” drept componenți ai unui ”grup infracțional”.
Urmare a acestor instigări la violență împotriva colegilor (drastic sancționabile de către Carta UCB), orchestrate de Rectorul Gorun Adrian, un săptămânal din Tg-Jiu a început să publice texte de un nivel intelectual dubitabil, în care ”grupul infracțional” și susținătorii lor erau amenințați și jigniți, ba chiar se cerea ajutorul șefului UCB pentru a-i elimina.
Un amănunt interesant este acela că, în paginile unde au fost publicate aceste texte, este folosită, de trei luni, sigla UCB, fără ca Universitatea să facă vreun demers pentru a opri acest uz neautorizat de însemne oficiale.
Dl. Rector Gorun și-a continuat ”opera democratică” cu acuze publice nefondate de corupție la adresa contracandidaților și cu înființarea de comisii de cercetare disciplinară (a se vedea Hotărârile de Senat nr. 101, 102, 103 din decembrie 2011 și ianuarie 2012, toate secretizate, de când Gorun a obținut unanimitatea în Senat), dar și cu plângeri penale la adresa ”inamicilor” săi instituționali (cea mai recentă este împotriva prof. univ. dr. Dorel Chirițescu, 982/P/2011 din data de 27.12.2012). Nici pe Prefectul județului Gorj, Dl. Liviu Andrei, nu l-a iertat; rezultatul: includerea, într-o hotărâre de Senat, a deciziei de a transmite Primului – ministru, Dl. Emil Boc, o reclamație, prin care Rectorul Gorun îl acuză pe prefect că uneltește cu contracandidații săi.
O altă strategie stranie este implicarea liderilor studenților în campania electorală a ”echipei” Gorun; aceștia au transmis presei o scrisoare deschisă prin care îi cereau să candideze pentru un nou mandat de rector, împotriva prevederilor legale.

În semn de mulțumire, i-a mituit electoral, mărindu-le bursa de excelență până la cuantumul de 1500 lei/lună.
Ilegalitățile și abuzurile la nivelul UCB au continuat: numitul Gorun Adrian a rămas și Rector și Președinte al Senatului, deci incompatibil, timp de 80 de zile, fiind pasibil de sancțiuni drastice, conform art. 43 (2), din Carta UCB: ”persoanele care se află în una dintre situațiile de incompatibilitate (…) au la dispoziție 30 de zile calendaristice pentru a ieși din această situație juridică, sub sancțiunea desfacerii contractului individual de muncă”.
Din postura de Președinte al Senatului și Rector al UCB (până în 24.02.2012), acesta și-a depus candidatura pentru al treilea mandat de Rector, împotriva prevederilor Legii Educației Naționale (art. 213), dar și împotriva ”precizărilor” (nr. 389 din 13.XII.2011), emise de MECTS în decembrie 2011

Ultima fază, cea care urma să-i aducă numitului Gorun Adrian foloase instituționale necuvenite, este și cea mai previzibilă, dar și cea mai spectaculoasă. Cum pentru numitul Gorun A. legea este o glumă, și-a forțat Senatul (în care avea unanimitate) și comisia de alegeri (din care făcea parte și o persoană înrudită cu Domnia-Sa, Lect. Univ. Dr. Cristinel Rujan) să-i valideze candidatura, sub pretextul că între 2006-2008 nu recunoaște că a avut un mandat. Această candidatură a fost contestată, însă organismele colegiale din UCB sunt nefuncționale. Comisia de alegeri, prezidată de numitul Ecobici Nicolae, a răspuns contestațiilor, susținând că  numitul Gorun Adrian, între 2006-2008, nu a avut un mandat de rector, ci doar a exercitat atribuții de acest tip.

Acest răspuns este unul care ignoră faptul că există o Hotărâre de Senat (nr. 199, din 28 decembrie 2005), care stipulează alegerea numitului Gorun Adrian în funcția de rector (pentru mandatul 2006-2008), cu 29 de voturi ”pentru” și 1 ”împotrivă”.
În ciuda evidentei încălcări a Legii Educației, Dl. Gorun Adrian a candidat și a câștigat scrutinul din 13.02.2012, după care și-a retras dosarul de la invalidare. Practic, acest domn a sabotat, cu intenție, un proces electoral, ca și activitatea organismelor colegiale din UCB Tg-Jiu. În acest sens, V-am ruga, D-le Ministru, să continuați procedura de invalidare a numitului Gorun Adrian, câștigător al funcției de Rector al UCB, prin scrutinul de alegeri din 13.02.2012, pe motiv că a încălcat intenționat legea. Din cunoștințele noastre, nu există procedura juridică de retragere a candidaturii, după ce un candidat a câștigat alegerile, sau de demisie dintr-o funcție în care un individ nu a fost validat oficial. Dacă nu veți duce procedura până la capăt, există riscul ca acest domn să candideze din nou și să-și retragă din nou dosarul de la validare, fiind o continuă amenințare la adresa bunei funcționări instituționale a Universității.
De asemenea, retragerea – înaintea invalidării – nu dovedește decât că numitul Gorun Adrian a încălcat cu bună – știință legea, când și-a depus candidatura, ceea ce, coroborat cu acțiunile publice denigratoare, exercitate la adresa colegilor Domniei-Sale, Vă dau dreptul de a-l considera pe acest domn intrat sub incidența art. 42, alin. 3. din Carta UCB: desfacerea contractului individual de muncă a cadrului didactic ce desfășoară activități neconforme cu etica și deontologia profesională, aduc prejudicii de imagine universității, fac propagandă de destructurare instituțională, sau duc campanii de dezinformare în mass-media și pun în pericol misiunea universității.
În același mod V-am ruga să tratați și membrii comisiei de alegeri care i-au validat candidatura, transformându-se, alături de șeful lor, în factori de destabilizare instituțională a Universității. Cum Senatul este rezultatul unor alegeri fraudate, este ultra-necesar să interveniți pentru restabilirea legalității în Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Tg-Jiu.
Declarațiile publice ale numitului Gorun Adrian sunt, în continuare, iresponsabile – acesta susține public că ”echipa” sa luptă să impună, ceea ce, după toate descrierile, pare a fi un ”rector de paie”.

Prin urmare, având în vedere obligațiile dumneavoastră legale, vă rugăm să dispuneți verificarea și aprofundarea aspectelor pe care vi le aducem la cunoștință prin această scrisoare deschisă, și adoptarea măsurilor legale de rigoare.
Domnule ministru, solicităm răspuns scris, în termenul legal.

24 COMENTARII
  • jurist 02.03.2012 la ora 14:54 pm
    Felicitari pentru articol! Suntem curiosi care vor fi efectele acestei solicitari. Pentru Gorun nu exista lege si cum se lauda ca dl ministru Baba ii este amic si nu-i face nimic, cu siguranta va scapa bazma curata si de aceasta data. Ne intrebam oare ce urmareste Gorun: sa distruga UCB? sa mai treaca inca 5 ani si sa se prescrie toate faptele penale pe care le-a comis la UCB?
  • C. CUTEANU 02.03.2012 la ora 16:41 pm
    http://www.democratieubb.ro/?p=1828 Similitudini cu UCB...Rectori, neveste, a-normalitate...
  • Student 02.03.2012 la ora 17:28 pm
    Ce burse mari au studentii astia. Nu le-o fi rusine oare? Dar ceea ce nu stiti dvs., dl Cuteanu, este ca bursa sociala nu trebuie sa scada sub cunatumul de 566 ron, iar bursa de performanta, conform legii educatiei, trebuie sa fie cel putin de doua ori mai mare fata de bursa cea mai mica (se raporteaza la bursa sociala). Prin concluzie, bursa de performanta este 1132 ron. Din moment ce bursa de performanta este 1132 ron, cea de excelenta nu trebuie sa fie mai mare avand in vedere ca ministerul le clasifica in urmatoare ordine: excelenta, performanta, merit si sociala ??? Asa ca la UCB, studenti primesc urmatoarele burse: 1) Excelenta (doar 5 studenti) - 1500 ron 2) Performanta (doar un student. Mentionez ca cei care au primit bursa de excelenta au renuntat la cea de performanta) - 1132 ron 3) Merit (peste 150 de studenti) - 800 ron 5) Sociala - 566 ron 6) Ocazionala (180 de studenti) - 566 ron Dupa cum se observa bursa de excelenta nu este exagerata! Va salut!
  • glomnicu 03.03.2012 la ora 13:33 pm
    orice cercetare impartiala si obiectva la ucb ar trebui sa se lase cu SANCTIUNI de luat aminte, o s o vedem si pe asta oricum padurea de goruni este deja in proces inaintat de uscare pleasca mai mare cu acestia pe capul gorjului nu s a mai pomenit de aceea sanctiunile ar trebui sa fie, domnule ministru, pilduitoare, altfel aceeasi murdarie se va mentine in aceasta cooperativa de diplome care jigneste statutul de universitate de stat
  • C. CUTEANU 03.03.2012 la ora 20:52 pm
    @ Student Asa este! Ziarul GorjNEWS doreste raul studentilor din UCB!!:)) Subsemnatul, un iresponsabil ce scrie aici si aduce dovezi MECTS ce demonstreaza public iresponsabilitatea conducerii UCB si a complicilor care o sustin in savarsirea de ilegalitati, nu are liniste pentru ca 5 studenti au burse de excelenta de 1500 RON! Trebuie spus "cu toata convingerea", ca sa ma folosesc de exprimarea emfatica a unei alte relicve universitare, recent pensionate in alta parte, ca e complet hilar! Gasesc interesant ca fostul rector Gorun este atat de atent la castigurile financiare din burse ale studentilor (mai ales acei studenti care au trimis scrisori deschise de sustinere a candidaturii sale ilegale), insa nu are nicio remuscare ca exista cadre didactice care tin cursuri in plata cu ora si, in ultimii ani, fie nu au fost platiti deloc (pe motiv ca nu au ajuns banii), fie cu maxim 10% din cat meritau. Asta sa-i preocupe pe demagogii care posteaza aici, prefacandu-se a fi studenti. Mesajul meu public pentru studentii UCB a fost mereu nedemagogic: prin educatie se construieste si caracterul. Prin manipulari marunte, de genul cresterii bursei, in interesul politic al unui cetatean, precum A. Gorun, nu se face decat ca studentii sa fie calcati in picioare. Studentii trebuie sa inteleaga faptul ca viitorul lor va pastra erori, cum ar fi scrisoarea deschisa a Mihaelei Ciorei. La astfel de sacrificii ii expune un om ca si Adrian Gorun pe acesti bieti studenti. De aceea ii sfatuiesc sa se detaseze de actele cel putin neortodoxe pentru mediul universitar ale fostului Rector Gorun. Acum, in ceea ce proveste bursele... Initial s-a convenit ca bursa de excelenta sa fie 1000 RON, in perioada in care hotararile de Senat mai erau publice. Ulterior nu a mai razbatut decat informatia ca au fost marite la 1500 RON, oarecum concomitent cu emiterea scrisorii publice a LSUCB pentru a sustine candidatura Rectorului Gorun. Daca exista mai multa transparenta si nu se ascundeau toate actele UCB (secretomania e o manie rurala a lui Gorun de altfel), si daca in paragraful din HS, unde se specifica aceste crestere a cuantumului byrsei de excelenta, se specifica si regulamentul in baza caruia se produce aceasta schimbare, studentii care beneficiau de acest avantaj nu mai erau expusi in acest fel. Insa acesta este stilul managerial al lui Adrian Gorun: sa ascunda cat mai multe, ceea ce inseamna ca sunt lucruri ilegale ce trebuie ascunse, ca sa nu stie nimeni ce face in institutia statului roman, numita UCB. Rezultatul? Imaginea unor oameni, in cazul de fata studentii, are de suferit. Gorun este cunoscut ca a favorizat, mai ales financiar, mai mereu, mica oligarhie ce a intretinut-o in jurul sau, pentru a-si consolida autoritatea obsesiva in Universitate. In momentul de fata, o parte a studentilor, precum cei avantajati financiar de conducerea UCB cu burse de excelenta, par sa aiba o intelegere ascunsa cu numitul Gorun. Un fapt despre acest domn Gorun, in atentia studentilor: imediat cum Gorun iti ofera ceva, iti cere inapoi cel putin triplu, asa ca nu as vrea sa fiu vreodata in locul celor care accepta sa fie avantajati de DOmnia - Sa. Altfel, de curand mi-au parvenit copii dupa veniturile incasate de oligarhia din jurul lui Gorun in luna ianuarie, o luna slaba totusi, Domniile lor pot mai mult. Sorinel Ghimisi, in jur de 170 milioane vechi, Adrian Gorun si Luminita Popescu, undeva in jurul a 140 milioane vechi, Cornelia Tomescu, aproape 50 miliaone lei vechi numai din proiectul cu profesorii de chimie. Rog asistentii si preparatorii din UCB sa lase in comment-uri ce salariu au incasat in luna ianuarie, ca sa comparam cu oamenii care urla, in mod justificat, peste tot, ce minunat este Adrian Gorun.
  • student catre student 03.03.2012 la ora 22:14 pm
    E bine ca avem opinii doamna/domnisoara/domnule ”student(a)” dar mult mai bine ar fi sa avem principii. Nu credeti ca 600 de lei/luna este o suma acceptabila pentru o bursa studenteasca fie ea sociala sau de merit. Iar aprecierea performantei/excelentei cu 12.000 lei/an este mai mult decat suficienta intr-o societate care nu este chiar foarte bogata iar cei mai multi nu au nici macar aceste posibilitati materiale. Fara a mai lua in calcul ca marea majoritate a celor care primesc aceste beneficii mai primesc si 3000 lei bursa din partea statului roman pentru taxa de studiu. In conditiile in care salariul mediu in invatamant, inclusiv in UCB, nu depaseste 1.200 lei/luna. Cum va explicati aceste sume supradimensionate intr-o societate normala. Nu cumva reprezinta o ”mita” mascata. O vindere a sufletului pentru cei ” 40 de arginti”. Si acum sa va prezint, mai pe intelesul dumneavoastra, cum se rezuma la nivel de principiu aceasta problema. Legea educatiei prevede ca exista burse sociale pe de o parte și burse de merit pe de alta parte. Aceste doua categorii de burse impart acelasi buget (se dau din ”acelasi sac de bani”). 15% burse sociale si 85% burse de merit. Dar ambele categorii de burse se acorda daca indeplinesti unele criterii de performanta. Ca atare nu credeti ca diferenta dintre cele doua categorii este cam mare. Si nu credeti ca daca valoarea celei de merit era de 600 lei (peste salariul minim din Romania) existau mai multe burse de merit pentru studenti. Adica inca 40 de studenti care poate au si probleme sociale (caci la Brancusi nu vin copii foarte bogati) ar mai fi avut astazi burse. Iar bursele de performanta si excelenta (detinute si de catre studentii care au pozitii de conducere in organizatiile studentesti), nu credeti ca ar fi putut fi plafonate la ”maxim 2 ori mai mari decat bursele sociale”, adica maxim 1000 lei/luna. Ar mai fi putut fi acordate inca 10 burse pentru studenti care chiar o duc greu cu viata asta (fara principii). Ca doar nu suntem unii supraoameni sau zei si altii plebei! Din cate stiu asa a fost initial regulamentul de burse si principiile de la care s-a plecat. Dar dintr-o pornire a noastra si a celebrului Gorun, brusc, principiile s-au schimbat in pline alegeri pentru functii. Si uite asa ne-am pierdut sufletul si i l-am dat pe tava. Si diavolul strange in gheare tot suflete nu trupuri. Pacat ca am ramas doar trupuri cu cap (ca de, noi suntem inteligenti si facem performanta) dar fara suflet. Ca l-am vandut!
  • ioana 03.03.2012 la ora 22:43 pm
    Care sunt criteriile de acordare a bursei de performanta la UCB, ptr. ca la master, la media de 9,85 nu am prins bursa!?
  • student catre ioana 03.03.2012 la ora 23:11 pm
    sa fii sustinatorul lui gorun, orice ar face si impotriva oricui ar face
  • Idiotes 04.03.2012 la ora 0:42 am
    Rau este sa fi cu capul mare! Am dreptate? Poti sa ai si media 10 si tot nu primesti bursa de performanta din moment ce nu-ti depui dosarul! Acesta se depune in primele 10 zile de la inceperea anului scolar! Criteriile le gasesti pe site-ul universitatii! Se calculeaza la punctaj media (care sa fie de minim 9), activitatea stiintifica, artistica (in cazul in care doresti o bursa de performanta artisitca) sau sportiva (pt bursa de performanta sportiva)! Conteaza activitatile organizate in favoarea studentilor (conferinte, sesiuni, etc.), lucrarile publicate in volume (colective, etc.). @Cerasel Cuteanu Draga domnul Cuteanu, bursa de excelenta a fost stabilita la cuantumul de 1000 ron/luna inainte ca ordinul ministrul sa fie dat (ordin care sa vizeze bursele) ! Odata ce Ministerul a stabilit ca bursa sociala sa fie de 566 ron/luna, automat bursa de performanta a devenit de doua ori mai mare, iar bursa de excelenta a ramas mai mica. Cei care obtinusera bursa de performanta au renuntat la ea in favoarea celei de excelenta cu conditia ca aceasta sa fie rectificata pe parcurs in cazul in care bursa sociala nu se micsoreaza sau macar ministerul sa dea voie ca acel cunatum sa aiba rol de recomandare! Era oare normal ca cei care primisera bursa de performanta de ~1200 ron/luna sa renunte pentru una de 1000 ron/luna? Sa nu fim demagogi acum! Sa-i fie rusine celui care a comentat ca trebuie sa fi sluga lui Gorun ca sa iei bursa! Pot garanta ca oricare dintre cei 5 care au obtinut aceasta bursa sunt cu mult peste nivelul celui care a comentat aici!
  • Idiotes 04.03.2012 la ora 0:46 am
    Si la uma urmei toti studenti aveau dreptul la a-si depune dosar pentru bursa de performanta sau de excelenta! De ce nu au facut acest lucru? As fi fost curios cum s-ar fi simtit cand ar fi fost respinsi pe motiv ca nu ating punctajul minim. Nimeni nu putea fi mintit in legatura cu punctajul pentru ca tot isi puteau face un calcul inainte de as fi depus dosarele (criteriile se gasesc in regulamentul de burse care se regaseste pe siteul universitatii)! Sper ca la anul sa fie mai multi studenti care sa concureze pentru aceste burse! Si dragilor, puneti mana si publicati daca doriti burse de excelenta/performanta! Puteti participa la sesiunile de comunicari organizate de Liga! Bafta
  • C. CUTEANU 04.03.2012 la ora 10:13 am
    @ Idiotes Cata incrancenare("Pot garanta ca oricare dintre cei 5 care au obtinut aceasta bursa sunt cu mult peste nivelul celui care a comentat aici!") ! Daca cel care a comentat pe site e profesor universitar...? Tot este sub nivelul unui student cu bursa de excelenta?? Nimeni nu contesta studentii aici, ci doar faptul ca sunt folositi politic, in stil comunistoid, de ... stie toata lumea de cine:). Dincolo de asta, slugarnicia este o trasatura impresionanta in UCB, simbol al unui oras inapoiat, la nivelul civilizatiei, dar nedorindu-si totusi sa progreseze. Doar aici (in Mecca Gorjului) am auzit vorbindu-se de colegi care se spioneaza si tradeaza unii pe altii, de metode securiste in campania electorala, de filaje, de oameni stresati ca le sunt ascultate telefoanele, decani care impun unor subordonati sa nu se prezinte la vot (existand riscul sa nu-l voteze pe Gorun), sau ducandu-i de manuta pe unii la "domnu' Rector" ca sa le spuna cum e Cuteanu un nenorocit pe care l-a avantajat nepotrivit la examenul pe post (a propos, Dl. fost Rector, pe cand autodenuntul???:))) , hai sa radem de cat de lucid sunteti acum inainte de pensie...). Cum e duminica si sper ca toata lumea e relaxata, mi-a venit in minte o similitudine, legat de dusul de manuta al cadrelor didactice la Dl. fost rector, ca sa le explice de ce trebuie luptat impotriva dusmanilor de neam si de tara, care spun doar adevarul... In unul dintre cele mai bune filme produse vreodata - Avocatul Diavolului (unde Al Pacino face un rol deasupra de genial), exista un personaj care ii ducea femeile intru "intalnire cu divinul rasturnat", dar, in final "cand se devoaleaza reteaua:))", si pe fiul ce era sa fie Antichrist. La fel se exprimau personajele respective: "Mergi la EL":). Desigur comparatia e fortata; farmecul genial al lui Al Pacino nu poate fi egalat in povestea cu transpirati din Tg-Jiu, insa filmul merita vazut. "Mergi la EL".... "Vorbeste cu EL":)) Tovarasii Decani, se aude...? PS: Daca tot va inregistrati unii pe altii si va spionati si tradati, mai ceva ca in Roma antica...:), nu-mi da nimeni o inregistrare cu unul dintre vectorii electorali? Vreau sa fac unul dintre decani celebru. Va rog frumos!
  • alt student 04.03.2012 la ora 20:32 pm
    Domnule student....nu amesteca bursele date de stat cu cele..date de universitate..Asta a fost doar o modalitate de ai vraji tu pe cei din Senat ..lasa ne....Bursa de excelenta este suportata de Universitate...daca bursele, sociale, de merit si cele de performanta au un cuantum stabilit...asta nu inseamna ca trebuie sa maresti tu bursa de excelenta la 1500 de lei....care acesti bani care ii primesti tu ii primesti din banii Universitatii...din banii platiti de colegii tai ..care sunt la cu taxa......Daca Universitatea a hotarat sa acorde bursa de excelenta...pentru cercetare..putea sa fie o suma normala..pt ca asta e exagerata...Exista lectori care nu au salariul cat bursa voastra..sa va fie rusine...nu va ajungeau 1000 lei?ati vrut 1500....nesimtitilor...
  • alt student 04.03.2012 la ora 20:38 pm
    tot pt student - Si vezi ca bursa ocazionala e tot 195 cat a fost pana acum..pe asta dc nu ai marit o? spun eu dc..pentru ca nu te a interesat de studentii care sunt nevoiasi...esti acolo in Senat doar pt tine.. Bursa ocazionala..se da din fondul fiecarei fac....deci nu din banii de la stat......si a ramas tot 195 lei..dar tu de unde sa stii?daca te intereseaza decat excelenta?
  • Idiotes 04.03.2012 la ora 22:05 pm
    @alt student Bursa ocazionala a ramas asa mica din cauza ca Universitatea ar fi trebuit sa plteasca in jur de 1,7 miliarde! O suma foarte mare! Cei nevoiasi au la dispozitie bursa sociala! Bursa de excelenta a fost fixata de la inceput 1500 ron dar dupa cum s-a mai spus in postul de mai sus a fost modificata datorita ordinului ministrului! App de lectorii care nu au nici macar 1500 ron/luna! Va inivit sa va uitati la declaratiile de avere ale lectorilor din UCB (exemplu Laura Trocan) si o sa observati ca au putin mai mult! Mai oamenilor dar cand sudentii aia au renuntat la bursa de performanta care era mai mare cu 200 ron nu a zis nimeni nimic? Acum ca Senatul a hotarat ca bursa de excelenta sa fie mai mare, toata lumea sare in sus! @alt student (primul comentariu): nu am marit eu bursa de excelenta ci votul senatorilor! De asemenea nu fac parte din senatul UCB! Din cate stiu eu studentii din senat au vrut la inceputul anului sa ofere mult mai multe burse in cuantum mai mic, iar senatorii au sarit in sus cand s-a propus acest lucru. De ei de ce nu ati zis nimic atunci si acum urlati? Sa va fie rusine domnule D!
  • Idiotes 04.03.2012 la ora 22:11 pm
    PS: domnule/doamna senator, alia alt student, de ce nu ne spui matale ce intereventii ai avut in senat pentru studenti si ce interventii au avut studentii in senat pentru binele studentilor din UCB? Dl Cuteanu, de ce nu discutati cu senatorii ca sa aflati cat mai multe lucruri despre interventiile pentru binele UCB, al studentilor, al colegilor lor? O sa fiti dezamagit atunci cand o sa aflati ca unii nu deschid gura nici macar cand trebuie sa o faca sau sunt intrebari. Pun capul in pamant si tac dar comentarii pe site-ul ziarelor pot sa faca! Ce tari suntem in gura si cat de drepti ne credem atunci cand nimeni nu ne cunoaste identitatea! Pacat ca s-a ajuns la asa ceva! Acum ca dl Gorun nu mai este rector o sa spuneti ca este presedinte de Senat si va e frica de dansul. Nu sunteti capabili sa va conduceti, sa luati o decizie. Macar mana sunteti capabili sa o ridicati atunci cand votati?
  • Prieten din UCB 05.03.2012 la ora 9:15 am
    Dle Rector nu-l propuneti pe bojinca, e prieten cu morega. O sa i dea acte despre UCB. se lauda ticalosul de morega ca ne baga pe toti in puscarie, nu va lasati! Nu aveti incredere in bojinca! ciocoiul de Caruntu se lauda ca o sa-l cumperecu 40000 de euro cat are nevoie pentru ratele de la banci. I a transmis printr un coleg ca plateste cat trebuie daca va candida impotriva lui D l decan Bojinca pentru a l determina sa se retraga din cursa. Aveti grija d l rector sunt multi nenorociti care vor sa ne distruga universitatea.
  • C. CUTEANU 05.03.2012 la ora 13:28 pm
    @ Prieten din UCB Pentru cei care au dileme in legatura cu oportunitatea alegerii lui M. Bojinca Rector, ii rog sa reciteasca decalogul imaginar scris de mine saptamana trecuta:). Cum UCB mi se pare tot mai amuzanta, intr-un sens ridicol, evident, incurajez upgradarea prof. univ. dr Bojinca Moise pana la nivelul de Rector. Ulterior, propun ca Domnul Rector sa -i ofere un celular de serviciu, cu internet mobil :). Pentru escapade rurale, cu impact asupra economiei adecvate capitalismului in declin:)). Dl. Bojinca este un om de mare caracter, nu ar face vreodata ceva care sa dauneze D-lui Rector, oligarhiei din jurul sau (platite lunar cu sute de milioane) sau lui insusi. Din nefericire, nu vad cum viitor si UCB pot aparea in aceeasti ecuatie... Asa ca Moise is the one:)). In paralel, sfatuiesc si un contract cu o firma de insolventa.... lichidarea nu e departe. Daca UNiversitatea nu poate, atunci sigur va reusi UCB developments, dar despre asta, mai pe larg cu alta ocazie. Inteleg, in acelasi timp, ca exista diverse aspecte interesante, manageriate de Moise B printr-o filiala de la Slatina, dar si pe la Jiul de Sus. Ii rog pe cei care au detalii sa ni le transmita si noua... Asa ca Domnu' Rector, nu-i credeti pe ticalosii care vor sa va manipuleze, sustineti-l pe Moise, prin el divinul este mai aproape de noi...:)))).
  • alt student 05.03.2012 la ora 13:50 pm
    Dar asta cu Idiotes....ce nu intelegi ca bursa de excelenta nu are treaba cu cele de la minister?:))))Esti de ras....La fel cum pe cea ocazionala care se da o singura data...pe semestru..., nu au marit o...asa puteau sa o lase si pe cea de excelenta care era 1000 lei / luna pt 5 studenti...tot...multeee miliarde:))) Dar asa este..cei cu bursa ocazionala de ce sa ia..ei ...ca nu au nevoie..o au pe cea sociala,...Dar voi care sunteti asa destepti...puteati lua si de merit care e de la stat si este 800 de lei..sau pe cea de performanta..care era 1130....sau macar ca sa nu va simtiti ofensati..ca cea de performanta e 1130 iar cea de excelenta 1000...puteati solicita marirea pana la 1200......Mai bine recunoasteti ca ati sarit calul.....si lasati o balta............Inca o data ca sa intelegi...Nu mai veni cu ideea ca ati asteptat dupa minister..Cuantumul bursei de excelenta se putea stabili de la inceputul anului universitar...atat timp cat se da din banii Universitatii..nu are nici cea mai mica legatura cu bursele de stat...........sper ca ai inteles...desi nu prea cred...ca stiu ca esti in anul II..mai ai pana sa inveti regulamentele...desi daca esti in Senat trebuia sa le fi stiut deja....Cand ceri ceva...mai intai informeaza te...consulta regulamentul...
  • alt student 05.03.2012 la ora 14:03 pm
    Ia auzi la el..Pai cand ati renuntat la cea de performanta..ati renuntat pt ca stiati ca se mareste cea de excelenta:)))Altfel cine ar fi renuntat.....:))))..si scuze....acolo cu ,,alte miliarde''..nu calculasem suma.....Dar e vb de 1,7 miliarde pt 180 de studenti..si 90000 mil pt 5 studenti....Eu as fi ales sa se dea 1,7 miliarde pt cei saraci...decat 90000 mil pt voi..care puteati lua fie de performanta.., fier de merit...pe cand ei ..doar sociala.....care e cuantumul de 566..nu de 800 sau 1130 lei....Mai bine o lasati balta...si nu mai veniti voi cu comentarii sa va aparati..pentru ca mai rau faceti....Stii expresia aia,, Sari din lac in put''...mai bine vedeti va de treaba voastra..
  • alt student 05.03.2012 la ora 14:29 pm
    Idiotes@ nu am facut si nici nu voi face parte vreodata parte din Senatul UCB...pt ca stiti sa va alegeti intre voi..si unul ca mine..probabil va v ar incomoda/
  • Marcau Flavius 05.03.2012 la ora 17:01 pm
    Domnul "alt student" din cate stiti dvs., singurul student din senat care este in anul II sunt eu. Vreau sa va spun de la inceput ca nu eu am postat sub pseudonimul "idiotes" pentru ca, spre deosebire de altii, am curajul sa postez cu numele meu real! In al doilea rand vreau sa va spun ca faceti parte din senat sau cineva de acolo va pune la curent cu discutiile (se pare ca mai omite cate ceva) ! Nu eu am ridicat cuantumul bursei la 1500 ron. Va rog sa va interesati. Da, am renuntat la bursa de performanta pentru ca din luna octombrie bursa de excelenta trebuie sa fie de 1500 ron dar am EU am cerut in senat ca acestea sa ramana la 1000 ron pana ordinul ministrului va fi dat, iar cunatumul burselor va fi fost reglementat. Se pare ca bursele au ramas exact ca in luna octombrie 2011, iar drept urmare senatorii au votat ca cea de excelenta sa fie de 1500 ron! Bursele ocazionale sunt date din fondulul universitatii care este format din banii alocati de fiecare facultate in parte. La inceputul anului, facutlatile, au alocat un procent prea mic, iar acum nu ajung banii pentru bursa ocazional in cazul in care se da 566 ron. Aiveti dreptate in privinta studentilor cu un venit mic dar nu este vina mea sau a vreunui student din consiliu sau senat pentru ca banii nu ajung! Bursa de excelenta este data din fondul universitatii Constantin Brancusi dupa cum ati zis si dvs. Daca noi nu renuntam la bursa de performanta, 8 studenti nu ar mai fi beneficiat acum de bursa sociala - de ce nu spuneti si acest lucru -, iar cei 1500 ron/luna din fondurile UCB nu ar fi fost investiti in mediocritate. Daca dvs. condierati ca eu sunt "nesimtit" sau "nu inteleg" sau "sunt favorizat de dl Gorun", va rog sa-mi consultati CV-ul (il gasiti la un simplu search pe Google) si sa-l comparati cu al dvs. (in cazul in care nu depasiti gradul de asistent). Daca aveti un grad mai mare nu mai este cazul sa faceti aceasta comparatie. De asemenea doresc sa va informez ca am beneficiat de bursa de excelenta si anul trebut, atunci cand nu eram consilier/senator si atunci bursele aveau urmatorul cuantum: 1. Excelenta - 1000 ron 2. performanta - 600 ron 3. merit - 450 ron 4 studiu - 300 ron 5 sociala - 195 ron 6 ocazionala - 195 ron Daca ar fi sa calculam diferentele dintre tipurile de burse, excelenta ar trebui sa fie putin mai mare! Dvs. nu credeti ca bursa de excelenta trebuie sa fie mai mare decat performanta avand in vedere criteriile? Eu consider ca da! In loc sa fiti suparat(a) pe cei care primesc bursa de excelenta ar trebui sa spuneti de cei care primesc bursa pe nedrept si care sunt doar niste mediocri si-si iau notele pe pile sau ocupa locurile bugetate, etc. Eu (vb despre mine pentru a nu-mi expune colegii) consider ca sunt deasupra unui student mediocru si am facut destul lucruri bune pentru studenti. Va rog sa nu-mi luati in nume de rau aceasta postare! Va doresc numai bine!
  • C. CUTEANU 07.03.2012 la ora 11:46 am
    Cum GorjNEWS a reusit sa smulga, in exclusivitate si pe forum, primul comunicat oficial al lui Moise Bojinca in legatura cu mult-dorita, unica, inegalabila, fireasca si mult-asteptata sa candidatura la functia de rector, mai dorim sa rugam grupul oligarhic, care tocmai si-a mai acordat niste mariri de salariu ilegale, sa faca un demers democratic, la care ma angajez sa contribui: respectarea legii educatiei nationale si organizarea macar a unei dezbateri intre contracandidati. Cum stiu ca fostul rector ilegal, numitul Gorun Adrian, era fan UBB Cluj (a se citi fan Marga), nu ar dauna a imita modelul de democratie din UBB. Daca veti accesa acest link: http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/ioan-aurel-pop-sper-sa-nu-fim-nevoiti-sa-fortam-eliberarea-biroului-rectorului-video--85774.html veti descoperi ca, inainte de turul 2 de maine, jurnalistul Mihnea Maruta (autorul celui mai bun editorial ce a celebrat mult-asteptata pensionare a D-lui Marga) a moderat ultima dezbatere intre Acad. I.A. Pop si rectorul de paie al familiei Marga, D-na Ciumas. In mod similar, il astept pe Dl. Gorun cu o oferta sa-i moderez dezbatere dintre omul lui si opozitia pucista, inainte de alegerile din 19 martie. Cum il stiu mai stramtorat cu banii (nu degeaba si-a dat indemnizatie de conducerea de curand, pentru o "functie" care nu este de conducere), promit sa nu cer sa fiu platit; de altfel, nu ar fi prima data cand fac lucruri din bunatate pentru cea mai disfunctionala institutie publica din Gorj.
  • C. CUTEANU 08.03.2012 la ora 10:54 am
    Sunt vremuri tulburi pentru marii barbati ai universitatilor... S-a ensionat Marga, Gorun si-a retras dosarul de la validare (ca sa taca din gura o data galagiosii ucisti si infractori), iar acum al treilea crai, cel de pe Cris, Dl. Antal (fost colaborator la Securitate), a fost invalidat de Ministrul Educatiei, prin ordinul 3455 din 6.03.2012. Nefericite vremuri! Acesti ctitori de institutii, mari reformatori, care puteau sa moara rectori, sa fie opriti ed niste descreierati cu o convingere nazista de a respecta legea... Nu e corect! Desigur, bastioanele terorii pot fi puse in conservare: la Babes-Bolyai, rectorul de paie al fam. Marga are azi prima sansa sa castige alegerile, la UCB, il astept la dezbatere publica pe biblicul Bojinca, in timp ce la Oradea, sigur Antal (care candidase pentru un al treiela mandat) isi va gasi un "urmas" care sa faca democratia sa para doar un concept de discurs. Toate astea, doar pentru ca in universitati e plin de impostori, de profesori de carton, si de personalitati santajabile. Urmatorul pas al guvernantilor ar trebui sa fie inchiderea a cat mai multora dintre ele, pentru a limita prejudiciul moral pe care acesti falsi educatori il produc societatii romanesti.
  • study 05.04.2012 la ora 10:56 am
    Sunt destule nereguli in aceasta universitate la fel ca si in altele si toate aceste relatii se fac deoarece este un oras mic in care fiecare se cunoaste cu celalalt iar de grad de rudenie nu se mai pune problema. Domnul Gorun a incercat sa aiba toata puterea in propriile maini, iar pentru a obtine ceva de la dansul trebuia sa faci anumite lucruri de ce-a mai josnica speta. Ca profesoara ca sa treci de la nivelul de asistenta la altul trebuia sa ajungi in patul respectivului, iar ca studenta nici ca se discuta daca nu erai ruda cu "domnul" sau nu aveai relatii sau nu arati bine si sa-i accepti propunerile idecente. Cred ca o parte din studentele din primii ani stiu cel mai bine, acest lucru il dovedesc prin tupeul fara limita, dar si prin vorbele spuse pe langa persoane care habar au cine sunt si cui pot spune mai departe. Cat despre Domnul Bojinca tot respectul. Nu am avut prea multe momente de interactionare cu dansul dar este un om deosebit. Ca a ravnit la aceasta functie este cu totul altceva, Nu cred ca este cadru universitar care sa nu-si doreasca vreodata sa aiba o functie de conducere in institutia respectiva. Bursele...DOMNILOR/DOMNISOARELOR studenti/studente din senat nu va mai umflati in pene ca toata lumea stie cum stau treburile cu bursele acordate. Daca un student cu media 9.90 nu poate obtine nicio bursa si obtine altul cu 9.70 ca sta toata ziua pe la spatele vostru asta nu mi se pare ca este numai corectitudine. Activitatile cu plecatul in alte localitati sau cateodata tari, ca sa iei parte la asa ceva trebuie sa va zambeasca ceilalti studenti tot timul si sa va ajute chiar si la dusul gunoiului ca sa ia parte la ceva pe banii statului ca doar nu sunt banii vostrii din buzunar. daca un student din anul I sau II se poarta cu aroganta de fata de studentii din anii mai mari sau master asta chiar da dovada de nesimtire foarte mare. Nu cred ca sunteti mai deosebiti doar ca aveti acces mai des la usa secretarelor, profesorilor, decanilor sau rectorului. RUSINE ANUMITOR PERSOANE DIN ACEASTA UNIVERSITATE CARE STRICA IMAGINE ALTORA CARE NU MERITA....RUSINE
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *