Gorjul, prin ochii presei – joi, 08 octombrie
Gorjul, prin ochii presei – joi, 08 octombrie
Altele8 octombrie 2009

marius ionescuCa de foarte multe alte dăţi, Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu, dă ca sigură demararea lucrărilor la centură, “peste câteva zile”. Ca preşedinte al comisiei de licitaţie, a fost foarte ocupat în ultimul timp, nu s-a prea dus la biserică, de aceea, veţi vedea, la centură până la primăvară nu se va mişca un deget, întrucât procedura de atribuire tocmai a fost contestată la Curtea de Apel Craiova. Personal, mă ofer să mediez o întâlnire între “specialiştii” Primăriei şi reprezentanţii Guinness Book. Cei din urmă ar avea foarte multe de aflat şi de consemnat. Marius Ionescu lansează fumigene, Pandurul le ia de bune.
Eugen şi Dan Vâlceanu sunt doi bărbaţi de succes, cu fler şi în politică, şi în afaceri. Detalii, în Gorj Domino.
Din ce în ce mai mulţi primari pesedişti o roiesc, unul câte unul, spe PDL. Amănunte în Gorj Domino, Pandurul, pe Radio Infinit şi pe Radio Târgu Jiu.
Tot mai multe primării gorjene intră în colaps financiar. Detalii, în Impact în Gorj.
În drum spre Cotroceni, Ninel Potârcă a făcut o escală la DNA. Amănunte, în Impact în Gorj.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.