Gorjul, prin ochii presei – joi, 17 septembrie
Gorjul, prin ochii presei – joi, 17 septembrie
Altele17 septembrie 2009

pontaCiprian Florescu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, a confirmat, ieri, la Radio Infinit, că Victor Ponta va răspunde de campania pentru alegerile prezidenţiale în judeţul Prahova. Cu atâţia măreţi cârmaci, vâslind fiecare în ce direcţie îi taie capul şi grupul de interese care îi teleghidează, nu e de mirare că PSD Gorj pluteşte în derivă şi că a început să ia apă peste limitele legale admise. Cel mai inteligent deja a plecat, este în drum spre Prahova, în barca de salvare. Dureros este că începuse să se confunde perfect cu fauna locală. O apă şi-un pământ.
Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) a înaintat primului ministru Emil Boc un act de constatare prin care proclamă că Adrian Gorun a îndeplinit, concomitent, funcţii incompatibile, prilej pentru Dan Ilie Morega să ceară demiterea sa din funcţia de rector. Replica lui Adrian Gorun: „(…) întreb şi eu, Ecaterina Andronescu era în aceeaşi perioadă şi parlamentar şi rector, la ea cum era? Ea e şi acum rector suspendat din funcţie, şi ministru al educaţiei, şi parlamentar. Aştept şi eu ca ANI să se autosesizeze cu această ocazie”. Detalii în Impact în Gorj, Gorj Domino, Pandurul, Gorjeanul şi pe Radio Târgu Jiu.
Din editorialul Impact în Gorj aflăm că şeful Direcţiei Sanitar Veterinare, Ion Iliuţă, obstrucţionează reprezentanţii IPJ Gorj în adoptarea măsurilor legale faţă de unii agenţi economici. Am demonstrat-o şi eu de câteva ori, Ion Iliuţă n-are nicio treabă şi ar fi trebuit să vadă de mult cartonaşul roşu. Este destul de greu, însă, deoarece bate la uşă campania electorală, şi Ion Iliuţă poate pune serios umărul la constituirea bugetului. Agenţii economici îl ştiu de băiat bun.
Ce vrăji a mai făcut Ionel Manţog la Complexul Energetic Turceni, în Gorj Domino.
Compensarea datoriilor Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi ale Regiei Autonome de Activităţi Nucleare întârzie din cauza unei hibe a ordonanţei de urgenţă. Detalii în Pandurul.
Efectele managerierii politice a învăţământului gorjean se văd şi la Dănciuleşti: 40 de km au de parcurs zilnic zeci de elevi pe drumul de acasă la şcoală şi înapoi. Şcoala cu pricina e mai mult un grajd pentru vite. Orice comentariu în plus este de prisos. Amănunte în Impact în Gorj.
Recent, un ziar local anunţa că la Primăria Târgu Jiu s-a cheltuit şi fondul de rulment. Astăzi, Pandurul prezintă şi alte primării în prag de colaps.

1 COMENTARII
  • SS LAZZIO 17.09.2009 la ora 13:02 pm
    Asta cu Ponta la Prahova chiar e ciudat....Si la Gorj ' cine v-a conduce campania PSD-ULUI,Mantog?
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.