Gorjul, prin ochii presei – vineri, 02 octombrie
Gorjul, prin ochii presei – vineri, 02 octombrie
Altele2 octombrie 2009

10.02 AndreiImpact în Gorj şi Pandurul dau ca certă instalarea, astăzi, în postul de prefect a lui Liviu Andrei.  Noul prefect are acum, în sfârşit, şansa de a trece la fapte, nu de puţine ori prezentându-se drept cel mai mare duşman al mafiei din judeţul Gorj. Văd că la câteva minute după ce a aflat că va fi învestit prefect, ştia deja că va începe curăţenia de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj. Uită că nu a lăsat tocmai curat în urma lui, când a părăsit postul de inspector general. Deja ştie şi numele succesorului lui Nicolaie Mergea – Iustin Paralescu. Atuul lui Liviu Andrei ţine de faptul că vine după un prefect care nu a făcut nimic pentru Gorj. Aşa cum am mai scris, cred că, în ultimele luni, prefectura a funcţionat pe pilot automat. Handicapul principal este reprezentat de dosarele care-l urmăresc din mandatul de inspector general, pe care presa le va reactiva în mod cert în zilele următoare. Acum, trebuie să aibă mână bună în alegerea staff-ului managerial, să nu accepte postura de simplu executant al unor ordine politice şi să nu se cramponeze de faptul că mandatul său de prefect va dura doar trei luni. Este imposibil ca Traian Băsescu să piardă alegerile dacă PSD-ul nu îl susţine pentru preşedinţia României pe Sorin Oprescu. Eu chiar nu înţeleg pentru ce se mai organizează această campanie electorală, din moment ce şi PSD-ul, şi PNL-ul  ies la atac cu doi papagali. O spun cu tristeţe, nu cu bucurie.

Cu câteva zile în urmă, un poliţist a lăsat doi morţi înveliţi în nişte pături, într-un papuc descoperit parcat în spatele Prefecturii, vis-a-vis de Hotel Brâncuşi, timp de o oră. Gorj TV a filmat, a difuzat înregistarea, dar ieri şeful direct al poliţistului cu pricina a spus public că, în realitate, nu s-a întâmplat nimic, morţii uitaţi în centrul Târgu Jiului sunt doar în imaginaţia angajaţilor televiziunii. Mai multe în Pandurul.
Avancronica înfruntării de duminică dintre Dinamo şi Pandurii, în Impact în Gorj. Dacă se joacă pe teren, Pandurii pot scoate măcar o remiză. Dinamoviştii nu leagă nimic şi mai sunt şi obosiţi, după meciul de joi seara cu Panathinaikos.
În rest, în presa locală este neobişnuit de multă linişte şi pace.

1 COMENTARII
  • NU VREAU SA TRAIES BINE! 04.10.2009 la ora 21:41 pm
    liviule, TREBUIA SA-L INFORMEZI SI PE COLEGUL tau CA tu ESTI alesu`. VEI PROCEDA TOT CA UN GENERAL? LA INCEPUT dur IAR APOI bolnavior....
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.