Gorjul, prin ochii presei – vineri, 04 septembrie
Gorjul, prin ochii presei – vineri, 04 septembrie
Altele4 septembrie 2009

mischieÎntr-un interviu – flash acordat săptămânalului Viaţa în Gorj, Nicolae Mischie vorbeşte despre lipsa de seriozitate a liderilor PSD, care a generat, în opinia domniei sale, dezertarea fostului subprefect Vâlceanu şi a fiului său din partid, şi trecerea la PDL.
După ce a jucat un rol principal în controversatul episod al sacoşei cu bani, multiplul campion naţional de box, Petrişor Gănănău, şi-a pierdut locul de muncă de la Poliţia Comunitară Târgu Jiu. Probabil că a făcut-o fără aprobare. Ori o fi avut, din contră, prea multe aprobări, şi acum se dă la fund.  Surse: Radio Târgu Jiu şi Gorj Domino.
Din Gorjeanul aflăm că Primăria Târgu Jiu a ajuns la fundul sacului şi urmează să scoată acum şi sacul la mezat. Înţeleg acum de ce au fot atât de scumpe noile sensuri giratorii, mare parte din bani întorcându-se la Primărie. Amănunte, săptămâna viitoare, în GorjNEWS; până atunci, nerăbădătorii pot să arunce un ochi în Polemika.
Potrivit Gorj Domino oamenii legii care anchetează furtul de cărbune de la Exploatarea Minieră de Carieră Motru estimează un prejudiciu în valoare de 34 de milioane de euro.
Cine rămâne, cine pleacă şi cine vine la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, în Impact în Gorj.
Ce spitale din Gorj ar urma să fie închise, din lipsă de fonduri, în Ghimpele de Gorj.
Irinel Columbeanu nu şi-a plătit impozitele aferente activelor deţinute la Târgu Cărbuneşti.  Pandurul nu spune şi cine este de vină: criza sau Monica?

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.