Grigoraș își consiliază jucătorii după eșecul de la Ploiești pentru partida cu CFR
Grigoraș își consiliază jucătorii după eșecul de la Ploiești pentru partida cu CFR
FotbalSport20 septembrie 2012

„Încerc să-i remontez psihologic”

Pandurii a pierdut la scor deplasarea de la Ploiești, însă eșecul în fața Petrolului trebuie uitat rapid pentru că la Târgu Jiu vine campioana, CFR Cluj.
O zi slabă a echipei, un adversar puternic, o atmosferă infernală în tribune și o eliminare nedreaptă, la 0-0, a lui Voiculeț au fost factorii care au condus spre prima înfrângere a Pandurilor în acest sezon, una care a picat greu gorjenilor, atât prin proporțiile scorului, cât și prin prestațiile jucătorilor lui Grigoraș, mult sub posibilitățile lor reale.
Tehnicianul echipei gorjene și-a propus ca în zilele premergătoare întâlnirii cu campioana en-titre să lucreze mai mult la moralul jucătorilor săi, destul de zdruncinat după înfrângerea suferită în ultima etapă: „Este bine că am pierdut la Ploieşti doar trei puncte şi nu mai multe… Sper. Evident că ne-a afectat acea umilinţă, aşa că principala noastră preocupare acum este să trecem peste acest eşec. Fiecare jucător îşi doreşte mai mult, fiecare îşi face o analiză şi e normal să mai existe şi o anumită stare de tensiune printre jucători. Rolul meu imediat va fi să discut cu fiecare jucător în parte, să încerc să-i remontez psihologic. Sper să le readuc aminte cine sunt şi unde sunt… Dacă formăm o familie, dacă vom juca doar colectiv, dacă avem şi o atitudine de învingător, atunci cu siguranţă vom putea să câştigăm din nou. Vreau să încerc să nu fac mare caz şi vreau să cred că a fost o doar simplă întâmplare, ceea ce s-a întâmplat la Ploieşti”, spune Grigoraș.

Grigoraș își face mea culpa

Fără a-și acuza jucătorii pentru dezastrul de la Ploiești, Grigoraș face o analiză a celor întâmplate și spune că vina îi aparține. Tehnicianul Pandurilor aduce aminte și de perioada de pauză, dar și de primul unsprezece trimis pe teren în fața Petrolului atunci când își asumă greșelile: „Bine, eu sunt cel mai vinovat de acest moment deoarece nu am ştiut să gestionez acea pauză de două săptămâni, că nu am ales echipa cea mai bună la Ploieşti, astfel încât să facă faţă atmosferei aceleia de la Ploieşti”, a mai declarat Grigoraș în încercarea sa de a-și descărca jucătorii de presiunea dată de această înfrângere surprinzătoare mai mult prin proporțiile scorului înregistrat, cel mai categoric de la sosirea sa la Târgu Jiu.

Fără Voiculeț cu CFR-ul

Înfrângerea cu 4-0 de la Ploiești l-a supărat pe Grigoraș mai puțin decât eliminarea lui Voiculeț, jucător pe care nu-l va avea în formație la partida cu CFR Cluj. Mijlocașul Pandurilor a primit o singură etapă de suspendare, însă și așa este mult, ținând cont de faptul că ea a fost acordată injust: „Cazul lui Voiculeţ cred că s-a judecat în normalitate şi cu normalitate. Dacă toată lumea spune că nu a fost de roşu, era clar că nu se putea dicta o suspendare de cartonaş roşu. Oricum, suspendarea de o etapă e un fâs! Pentru că oricum stătea o etapă de campionat și, eventual, una în cupă… Ce doare este că Jean se află la a treia eliminare gratuită. Cred că a fost găsit ţap ispăşitor. Acum e bine că i-au dat doar o etapă, dar să ne aducem aminte că în alte dăţi nu s-a întâmplat la fel. Păi ce vină are el acum? Sau eu, ce să-i zic? Să nu mai intre la minge? Sper să nu fie afectat şi să joace cu aceeaşi determinare pe care o cunosc. Probabil primul meci în care va reveni, va fi partida din cupă”, spune Grigoraș despre situația lui Voiculeț.

Au mai luat un nigerian

Lângă John Ibeh, Pandurii au mai adus un jucător nigerian. Konyeha Godwin Onyeka a trecut cu bine peste probele la care a fost supus de Pandurii în ultimele săptămâni, iar conducerea clubului gorjean a luat decizia de a-i oferi un contract.
Konyeha a semnat un contract valabil pentru acest sezon cu Pandurii, la finele acestuia conducerea gorjenilor având opțiunea de a-i prelungi înțelegerea pentru încă doi ani. „O să încercăm să vedem ce poate pentru că am înţeles că a venit liber de contract şi asta contează foarte mult. Este destul de tânăr, a demonstrat că posedă anumite calităţi. Are ceva tehnică, e bătăios, face bine şi faza defensivă, pare un jucător de echipă. Dar nu stau în el acum, nu reprezintă încă o soluţie pentru prima echipă a Pandurilor. Să vedem cum se va şi acomoda aici, dacă va confirma, pentru că nu avem chiar nimic de pierdut dacă încercăm şi această pistă. Cred că are şanse mari să debuteze în meciul din cupă. Aşa îl vom vedea direct la joc”, spune Grigoraș despre noua achiziție a Pandurilor. Nigerianul evoluează pe postul de mijlocaș și a mai evoluat în România pentru Astra II Giurgiu și Luceafărul Oradea.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.