GSP demască furtul mărcii "PANDURII"
GSP demască furtul mărcii "PANDURII"
InvestigatiiUltra - Scurte4 iulie 2014

Nicolae-Sarcina-Mihai-Prunariu-2Gazeta Sporturilor, cea mai prestigioasă publicație sportivă din România, confirmă investigația GORJNEWS referitoare la furtul mărcii „PANDURII” și aduce, în plus, elemente noi, demonstrând încă o dată că Mihai Prunariu, vicepreședintele PSD Gorj ajuns șef peste club, minte cum respiră. Deși a spus public că fotbaliștii au înțelegeri separate cu Sarcină pentru promovarea firmei „SUCCES”, fotbalistul Alin Buleică recunoaște că apare în bannere și spoturi publicitare fără a primi vreun ban, din dispoziția lui Prunariu. Mai mult, deși se laudă că Sarcină i-a cedat pe 49 de ani o feliuță din marca „PANDURII”, Gazeta Sporturilor demonstrează clar că Sarcină poate deține acea marcă pentru cel mult 10 ani. Și-atunci, cum ți-a cedat-o ție, Prunariule, pe 49 de ani?

Publicăm, în continuare, textul integral al investigației realizate de Justin Gafiuc pentru Gazeta Sporturilor.

 EXERCIȚIU DE NONMARKETING: CUM A AJUNS BRANDUL „PANDURII” LA MÂNA OMULUI DE AFACERI NICOLAE SARCINĂ

JONGLERII DE MARCĂ

Cel mai bogat gorjean, cu o avere estimată la 56-57 milioane de euro, a înregistrat la OSIM marca ”PANDURII” fără dureri de cap, în decembrie 2013 * Șefii de la fotbal au făcut opoziție tardivă, iar conducerea clubului sportiv n-a avut nici o reacție juridică „Sarcină a cesionat gratuit pe 49 de ani drepturile de publicitate și pentru activități sportive„, spune președintele Prunariu, dar omul de afaceri are marca doar pe 10 ani.

Ajuns în premieră în liga întîi abia în 2005, Pandurii a început să-și creeze un nume în ultimele trei sezoane, cînd a contat în lupta pentru vîrful clasamentului. A ieșit chiar vicecampioană în 2013, a urmat o participare în Europa League și un interes sporit în jurul trupei din Tg. Jiu. În termeni de marketing, Pandurii a devenit un brand în eșalonul de elită. Și în zona Olteniei, profitînd și de apele tulburi din preajma Craiovei. Cum își valorifică însă gorjenii capitalul de imagine construit pe teren și pe banca tehnică în mai puțin de un deceniu?

„1.000 de euro pentru adresa de net pierdută”

Subiectul e un amalgam de dezinteres și ignoranță pe un teritoriu care, peste hotare, aduce milioane de euro în bugetele cluburilor. Punctual, saga mărcii Pandurii pornește după promovare, cînd cvartetul Marin Condescu – Toni Greblă – Dumitru Popa – Lavinia Matei înregistrează la OSIM denumirea „CS LIGNITUL PANDURII TG.JIU 1963”. Primul era președinte, al doilea un fost senator, ajuns acum judecător la Curtea Constituțională. Au făcut demersul în nume propriu! „Pentru a proteja clubul„, explică azi Condescu și vine cu o completare: „A trebuit să plătim 1.000 de euro și unei persoane care s-a mișcat atunci mai repede decît noi și înregistrase adresa de net «www.pandurii-tg-jiu.ro»„. Beneficii pentru club? „Zero! N-am fructificat în nici un fel marca„, admite Condescu. E operabilă pînă în 2015, dar nimeni nu se folosește de ea.

Ce-ați zice de praful de copt „Pandurii”?

În decembrie 2013 însă, omul de afaceri Nicolae Sarcină, cel mai bogat gorjean, cu o avere estimată la 56-57 de milioane euro, locul 88 în Top 300 Capital, a făcut o mutare care-i va putea spori bugetul de pe urma clubului. A înregistrat la OSIM marca „PANDURII”, solicitînd șapte coduri tehnice pentru valorificarea ei pe diferite activități. O scurtă trecere în revistă pune pe tapet cîteva dintre produsele pe care Sarcină le-ar putea folosi sub sigla „PANDURII”, fără ca gruparea din Liga 1 să aibă posibilitatea de a mișca un deget: cafea, ceai, cacao, orez, făină, pîine, înghețată, praf de copt, mirodenii, cereale și produse agricole, semințe, bere, divertisment, crearea şi dezvoltarea calculatoarelor şi a programelor de calculator. Lista e mai lungă, dar nominalizarea indică modul vast în care inițiatorul și-ar putea dezvolta propria companie, „Succes”, și în raport cu notorietatea brandului „PANDURII”.

Vreau să deschid doar o școală de fotbal

Nu, domne’, n-am nici un plan pe zona asta. Nu prea mă pricep la fotbal și la mărci. Eu sînt cu agricultura. Am peste 100 de directori, unul dintre ei s-a ocupat probabil de povestea asta. Credeți că stau acum să vînd ceai «PANDURII»? Intenționez doar să deschid doar o școală de fotbal pentru copiii angajaților mei. Sport înseamnă sănătate!„, parează Sarcină. Bărbatul în vîrstă de 44 de ani are 26.000 de angajați în întreaga țară, deține sute de supermarketuri, iar afacerile sale se întind pe o zonă largă: producție de pîine și carne, benzinării, procesarea lemnului, construcții, școli de șoferi, media, agricultură.

N-am putut opri acțiunea

În toată această ofensivă de imagine, gruparea din L1 a reacționat cu timiditate. La începutul lui martie 2014, președinte devine Mihai Prunariu, om cu alte două calități grele în județ: șef AJF Gorj și vicepreședinte PSD Gorj: „Imediat cum am preluat clubul, am făcut opoziție la OSIM, dar a fost tardiv. N-am mai putut opri acțiunea lui Nicolae Sarcină. Am aflat întîmplător de demersul dînsului atunci cînd am încercat să înregistrăm o altă siglă pentru Pandurii„. Și, în contradicție cu lipsa de interes pe subiect declamată de Sarcină, punctează apoi că „am purtat negocieri îndelungi cu dînsul pentru recuperarea mărcii. Au fost momente în care am mai urcat tonul, m-am ridicat și de la masă, dar, pînă la urmă, am ajuns la un consens„.

Bine că am obținut gratuit drepturile importante!

Varianta finală, publică, sună așa: Nicolae Sarcină a cesionat gratuit clubului pe 49 de ani două dintre clasele securizate la OSIM. Una pentru publicitate, alta pentru divertisment, sport și cultură. În traducere, Pandurii își va putea păstra denumirea și va putea dezvolta acțiuni publicitare, plus semnarea de contracte aferente, fără a-i plăti nimic lui Sarcină. „Ori de cîte ori va avea însă nevoie, Sarcină se va putea folosi de facilitățile de pe cele două clase„, mai subliniază Prunariu. Numai că, în conformitate cu legislația în vigoare, marca rămîne în proprietate numai 10 ani după înregistrarea la OSIM, iar reînnoirea nu se face automat. Prunariu schimbă discursul: „Eei, a fost o eroare de comunicare chestiunea cu 49 de ani. Important e că, pe durata impusă de lege, am obținut gratuit de la Nicolae Sarcină drepturile care ne interesau„.

Sarcină avea nevoie de imagine de binefăcător

De fapt, Sarcină avea nevoie să-și construiască imaginea de binefăcător al echipei Pandurii pentru a o duce în plan secund pe aceea de descurcăreț care s-a pricopsit cu brandul «Pandurii» pe de-a moaca„, remarcă jurnalistul Narcis Daju pe portalul gorjnews.ro. Și mai scrie că „Prunariu face exact ce avea nevoie Sarcină să facă: îl prezintă ca pe un semi-erou care ajută clubul. În realitate, Sarcină cîștigă de la Pandurii, nu Pandurii de la Sarcină„.

Le dau cîte o masă băieților

Punctual, după acordul Sarcină – Prunariu, omul de afaceri apare ca sponsor principal, cu numele companiei „Succes” trecut pe tricourile jucătorilor, iar la mijloc ar fi un contract de 110.000 euro pe sezon. „Le dau băieților cîte o masă pe zi! Nimic altceva!„, explică însă Sarcină cu sinceritate implicarea sa financiară la club.

Jucătorii fac reclamă la „Succes”

În schimb, are cale deschisă către fotbaliști pentru a-i utiliza în reclame ale magazinelor „Succes”. Răzvan Stanca și Alin Buleică, de exemplu, zîmbesc de pe panouri sau vorbesc în clipuri de promovare. „Clubul ne-a trimis, n-am nici o înțelegere personală„, spune Buleică, dar apoi, întrebat de detalii, pretinde brusc că nu mai are semnal și întrerupe convorbirea. „Au acorduri separate pentru publicitate. Apariția lor nu e legată sub nici o formă de pachetul semnat între club și compania lui Nicolae Sarcină„, e varianta opusă prezentată de Mihai Prunariu. Evită însă de fiecare dată să pună la dispoziție orice documente legate de colaborarea cu firma omului de afaceri gorjean: „Scuze, dar sînt acte confidențiale!„.

„Luăm în calcul și varianta de a ne adresa instanțelor civile pe tema mărcii «PANDURII». Vom analiza și vom decide în perioada următoare procedura de urmat” Mihai Prunariu, președinte Pandurii Tg. Jiu

Ce bani oferă ceilalți finanțatori de la Pandurii

Complexul Energetic Oltenia – 2,66*
Artego – 0,222
Primăria Tg. Jiu – 0,111
Consiliul Județean Gorj – 0,044
Sindicatele Miniere Oltenia – 0,022
Total: 3,059
*sumele sînt în milioane euro

Încrengături politice

Rămas pe următorul deceniu la mîna lui Nicolae Sarcină cu tot ceea ce înseamnă marca „PANDURII”, clubul gorjean e sub controlul unor oameni cu greutate în PSD. Șeful grupării e Mihai Prunariu, vicepreședinte PSD Gorj. Avocatul acestuia și omul care a acordat asistență juridică la contractul cu Nicolae Sarcină și cu antrenorul Petre Grigoraș se numește Gheorghe Pecingină, vicepreședintele PSD Tg. Jiu. Iar două dintre instituțiile aflate printre asociații de la Pandurii sînt conduse de personaje grele și controversate în zona politică: Ion Călinoiu, șeful CJ Gorj și vicepreședinte PSD la nivel național, și primarul Florin Cîrciumaru, boss-ul PSD Gorj.

Șeful CS Pandurii: „Nu e normal ca numele să fie la o firmă!”

Nu doar fotbalul, ci și clubul sportiv, cu o secție prestigioasă de atletism, e lovit de demersul lui Sarcină. Președintele interimar, Ionuț Bură, punctează că „lucrurile erau deja avansate cînd am preluat conducerea. Nu știu de ce nu s-a făcut opoziție din partea CS. Nu mi se pare însă normal ca denumirea «PANDURII» să fie în proprietatea unei firme private„. Admite însă că n-a făcut pînă acum nici o informare pe această temă către MTS: „Ministerul va avea în zilele următoare un raport pe această temă. Rămîne să vedem cum ne-am putea implica și într-un demers în instanța civilă„.

„N-am vrut Rapidul”

La începutul anului, numele lui Nicolae Sarcină s-a vehiculat ca posibil cumpărător al Rapidului. Omul de afaceri spune însă că n-a avut niciodată această intenție: „N-am vrut în nici un moment să iau Rapidul. S-au spus numai minciuni. E suficient că am reușit acum să ajut Pandurii„.

Fără drepturi de imagine pentru Brâncuși

Exemplul negativ de marketing oferit de clubul de fotbal nu e singular în Tg. Jiu. La mijlocul anilor 2000, municipalitatea a pierdut un proces pentru drepturile de imagine asupra Ansamblului Brâncuși din oraș: Poarta Sărutului, Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor. În prezent, Primăria achită sume importante pentru suvenirurile vîndute, beneficiar fiind Theodor Nicole, cetățean canadian, legatarul testamentar al lui Brâncuși.

4 COMENTARII
  • gorjanul 04.07.2014 la ora 20:52 pm
    Nu Sarcina este vinovat de Jaful de la Pandurii ci Calinoiu , Carciumaru si Ciurel . Sarcina e negustor , moral nu i se poate imputa nimic el are un singur scop in activitatea sa , sa puna mana pe orice oportunitate i se iveste . Mora . Cu legalitatea este insa alta poveste de care sunt raspunzatori cei enumerati mai sus , fruntasii PSD care au distrus economia judetului in ultimii 20 de ani . Au vandut lui Sarcina si altora ca el pe nimica toata tot ce au construit parintii si buniciii nostrii in 45 de ani de comunism . Calinoiu si clica sa nu au fost in stare nici macar sa varuiasca cea ce au construit comunistii . Au preferat sa le falimenteze pentru ca mai apoi sa vanda totul lui Sarcina si altii ca el pe sume care de multe ori erau mai mici decat contravaloarea toaletelor sau gardului intreprinderilor .
  • costi praz 05.07.2014 la ora 11:16 am
    sunt un sustinator infocat al pandurilor. stau in principala de ani de zile la toate meciurile. asa ceva nu se face si sa dai numele sa aaibaa putere asupra lui un bisnitar si un om fara scrupule. rusinee mare rusine. ion ceel mare binefacatorul gorjenilor este implicat in magaria asta. operele lui brancusi cand le cedam lu nicu ospatarul. mihai prunariu ne dezamageste total pe zi ce trece
  • costi praz 05.07.2014 la ora 11:20 am
    nicu ospatarul in cardasie cu ciurel,calinoiu si carciumaru a acaparat tot gorjul. aici avind tot felul de complici mihai prunariu -pandurii,robert doicaru-dts impreuna cu gorun horratiu nu sau implicat sa puna stop la preluare nume cu toate ca si cs pandurii e purtatoare de nume si ee finantata de stat? sa mincat mult pe aceasta tema si se va minca in continuare. dna nu se sesizeaza? cu goe si vacaru si ciprian suntem in cap la nivel de judet ca fosilele ion si florin vand tot la pret de second
  • DDDD 06.07.2014 la ora 18:16 pm
    Haide sa ne mai miram de afacerile necurate facute de Sarcina, unde organele de ancheta inchid ochii sa se fac ca nu vad. Noi degeaba ne agitam pe aici si dumneavoastra cei din presa atat timp cand nu se misca nimic si SARCINA iti face in continuare de cap. Daca organele de ancheta ar intra in pic in activitatiile facute de SARCINA sigur nu s-ar plictisi.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.