Luni, 11 aprilie, mineri și energeticieni din Complexul Energetic Oltenia pleacă în marș spre București. Autoritățile știu de acest protest de câteva săptămâni, dar n-au încercat niciun fel de dialog, cu angajații disperați de spectrul falimentării deliberate a CEO.

Uneori, România pare paralizată complet.
Nimeni din Guvernul Cioloș, nici măcar noul prefect de Gorj, Gheorghe Paraschivu, n-a încercat niciun fel de dialog cu minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia, care pleacă luni, 11 aprilie, în marș spre București.
Treaba asta este fără precedent.
Dacă luăm în calcul faptul că Serviciul Român de Informații și-a impus cel puțin un fost ofițer în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, lucrurile devin și mai greu de explicat. Fostul ofițer a fost foarte ocupat nu cu problemele CEO, ci să-și aducă fina (care nu-i este doar fină) director de departament, și cu diverse alte mizerii.
Dacă autoritățile acestui pretins stat de drept știu, de atâtea săptămâni, că mineri și energeticieni pleacă luni, 11 aprilie, în marș spre București, de ce n-au inițiat niciun fel de dialog?
La Complexul Energetic Oltenia lucrurile sunt cât se poate de grave, iar autoritățile fac tot posibilul să nu se amestece, ca nu cumva să-i prindă cineva în poză cu mortul. Pe de altă parte, există riscul ca aceia care doresc falimentul CEO să acuze autoritățile că le tulbură apele, și că amână sfârșitul.
În momentul de față, CEO are multiplă comandă, dar, de fapt, nimeni nu conduce. Cea mai mare companie de stat din România este lăsată în derivă, pentru că se dorește să se aleagă praful de ea. Managerul interimar Laurențiu Ciobotărică este pur decorativ, nu are putere de decizie și nici caracter, din moment ce acceptă să fie marioneta boșilor din Consiliul de Supraveghere, cu grade și scheleți extrem de scârboși în dulap.
La treaba asta și guvernul Cioloș, și SRI-ul – două structuri în care, personal, continui să cred – sunt și spectatoare, și complice.
De ce? De ce? De ce?