Handbaliştii, înfrânţi la Suceava
Handbaliştii, înfrânţi la Suceava
Sport31 ianuarie 2010

Plecaţi cu speranţe la Suceava pentru a demonstra că turul de campionat n-a fost o întâmplare, handbaliştii de la Energia au primit o lecţie de handbal din partea elevilor lui Ghervan şi Bibirig.
După ce au început cu dreptul, conducând în minutul 5 cu 3-2, elevii lui Stângă s-au lovit de evoluţia de excepţie a portarului sucevenilor, Bogdan Pralea făcând ca tabela să arate în minutul 12 un scor favorabil gazdelor, 6-3. Pe fondul unui joc echilibrat, paradele lui Pralea au făcut diferenţa, iar la pauză Bucovina conducea Energia cu 14-10.

Gazdele au început mai bine partea a doua şi s-au distanţat în minutul 36 la şase goluri, scor 18-12, însă din acel moment Energia a avut o răbufnire de orgoliu şi a reuşit ca vreme de 11 minute să nu primească gol, perioadă în care a marcat de cinci ori apropiându-se la un singur gol de Bucovina, scor 18-17. Sucevenii s-au trezit însă şi în minutul 50 erau din nou într-un avantaj de trei goluri, ultima speranţă a Energiei în obţinerea unui rezultat pozitiv fiind spulberată însă odată cu lovitura de la 7 metri executată de Filip şi parată de portarul Iulian Andrei. Din acel moment Energia n-a mai contat, iar gazdele au reuşit să învingă la un scor destul de concludent, 28-22, scor care le dă sucevenilor şi avantajul întâlnirilor directe în cazul în care cele două echipe vor încheia campionatul la egalitate de puncte, la Târgu Jiu Energia învingând doar cu 26-22.

Pentru Energia vremurile grele nu se încheie odată cu finalul meciului de la Suceava, la Târgu Jiu urmând a sosi UCM Reşiţa, iar pentru etapa a III-a a returului trupa lui Vasile Stângă se va deplasa din nou în Moldova pentru meciul cu Ştiinţa Dedeman Bacău.

    Adaugă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată.