I-am pus o vilă în plus lui Ţacu. Oare ne va ierta vreodată?
I-am pus o vilă în plus lui Ţacu. Oare ne va ierta vreodată?
Investigatii10 februarie 2011

Aici am publicat articolul cu titlul “Subcomisarul Ţacu nu îşi poate justifica averea”. În cuprinsul materialului am opinat că averea şefului Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor depăşeşte veniturile declarate de cel în cauză. În plus, am arătat că un imobil nu figurează în declaraţia de avere. În legătură cu acest din urmă aspect, GORJNEWS s-a edificat, între timp, că vila respectivă este situată pe un teren ce a aparţinut lui Ştefan Ţacu, dar care a fost vândut în 2009. Deci, vila din fotografie nu aparţine lui Ştefan Ţacu, sens în care ne cerem scuze cititorilor şi publicăm dreptul la replică de mai jos.

Sunt şi câţiva şpăgari

Revenind, ne menţinem părerea că, în momentul de faţă, averea lui Ştefan Ţacu depăşeşte veniturile declarate. De asemenea, întărim faptul că în Prefectura Gorj, la Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare, sunt încadraţi în momentul de faţă şi câţiva şpăgari. Majoritatea poliţiştilor – examinatori, care decid cine primeşte şi cine nu primeşte permis de conducere şi-au sporit în ultima perioadă considerabil averile, neputându-le justifica prin venituri, moşteniri ş.a.m.d. În acest punct, GORJNEWS cere oficial prefectului de Gorj să dispună ca declaraţiile de avere din ultimii ani, nu doar cele din 2010, ale angajaţilor de la Permise şi Înmatriculări să fie postate pe site-ul Prefecturii, pentru a putea fi văzută evoluţia acestora de la încadrarea în serviciu până în prezent. Este singurul Serviciu ai cărui angajaţi nu are postate declaraţiile de avere de dinainte de 2010!

A uitat să-şi plătească vila

O parte din poliţiştii – examinatori circulă în autoturisme de lux ce nu apar în declaraţiile de avere. Dacă nu sunt ale lor, poate le-au primit gaj în contul banilor daţi cu camătă. Domnule Ţacu, dacă nu cunoaşteţi că aveţi poliţişti – cămătari în subordine, sau care au uitat să plătească unor firme de construcţii casele în care locuiesc, o să vi-i spunem noi.

Frăţilescu a recunoscut

Directorul Şcolii de Şoferi SETIFRAM, Frăţilescu Gheorghe, ne-a recunoscut că, în dimineaţa zilei de 2 decembrie 2010, cu maşina de şcoală GJ – 63 – STF, l-a aşteptat pe poliţistul Cristi Stroe în faţa vilei de lângă Castelul de Apă şi l-a dus la serviciu. Totodată, a recunoscut că e un lucru anormal ca directorii şcolilor de şoferi să fie şoferi de taxi, cu maşinile de şcoală, pentru poliţiştii – examinatori.
Ştefan Ţacu pozează în Albă ca Zăpada, dar în orice instituţie publică, orice şef are obligaţia profesională de a-şi cunoaşte subordonaţii şi de a preveni săvârşirea de ilegalităţi. Ţacu reacţionează ca şi cum ar avea biroul său de şef al serviciului în altă clădire decât cea a Prefecturii Gorj, sau în altă ţară! E foarte curios cum pot ajunge nişte semianalfabeţi sau persoane cu deficienţe de vedere şoferi, fără ştirea şi participarea şefului serviciului. E curios că Ştefan Ţacu nu ştie nimic despre traficanţii de autoturisme şi reţelele în care sunt implicaţi o parte dintre subordonaţii săi. E curios că prefectul Liviu Andrei i-a interzis poliţistului Dinoiu Nicolae să concureze pentru postul de şef al Serviciului, cu consăteanul său din Ştejari, Ştefan Ţacu.

Vom cere controlul averilor

GORJNEWS va face demersurile necesare pentru declanşarea controlului averilor unor angajaţi ai Prefecturii Gorj, conform prevederilor Legii 176 din 2010.
În final, constatăm cu mâhnire că lui Ştefan Ţacu i-au plăcut mai mult vacanţele decât şcoala, din moment ce, în dreptul la replică pe care îl semnează, scrie “că corespunde într-u totul”. Mă rog, o fi bun la sport, ca domnul prefect.

Drept la replică

„In replica la articolul de mai sus referitor la averea detinuta de mine si de familia mea precizez ca corespunde intr-u totul declaratiei de avere aflata pe website-ul Institutiei Prefectului Gorj, iar in ceea ce priveste imobilul din poza nr. 2 precizez ca aceasta apartine numitului Trincuci Ionel, domiciliat in mun. Tg-Jiu, str. 1 Decembrie 1918, bl.70, sc.1, ap.9, jud. Gorj, imobil care a fost construit pe terenul achizionat de acesta de la mine si sotia mea la data de 04 noiembrie 2009 in baza contractului de vanzare cumparare pe care il anexam, precum si autorizatia de constructie a acestuia. In ceea ce priveste fraza ca “permisul scump face vila mare” consider ca aceasta este tendentioasa si fara nici un suport justificativ, intrucat la data casatoriei mele locuinta in care domiciliez precum si 2 din spatiile comerciale pe care le administreaza societatea sotiei mele se aflau construite. In ceea ce priveste activitatea pe care am desfasurat-o si pe care o desfasor in perioada celor 18 ani in activitatea de politie m-a caracterizat transparenta, corectitudinea, integritatea si exigenta cuvenita profesiei iar vis-a-vis de articolul aparut in acest ziar consider ca a fost facut numai pentru a-mi strica imaginea publica atat a mea cat si a serviciului pe care il coordonez.” Ştefan Ţacu, şeful Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor

3 COMENTARII
  • un om simpu 11.02.2011 la ora 23:46 pm
    Vad ca incep sa apara incet incet adevaratii spagari. Tacule afara cu ei ca iti strica imaginea subalternii, nu casa care de fapt nici nu este a ta . Ca profesionist fa-ti datoria si fa-ti curatenie cat mai repede pana nu te vei trezi cu DNA . Un sfat. un om simplu.
  • Proorocul 12.02.2011 la ora 1:51 am
    @vasile ion Domnule Vasile Ion Ma bucur ca in sfarsit sunteti unul dintre instructorii care spun adevarul. La momentul potrivit, o sa va invit sa dati si o declaratie si sa o spuneti puboic, direct si fara teama! Invit aici, in spatiul virtual dar public si pe alti candidati la examenul pentru permise sa isi spuna ”ofurile” . Va garantez ca nu veti pati nimic. Ba chiar veti vedea ca, in scurt timp, caracatita va pierde ”picioarele” si apoi, imediat, si ”capul”. Dar toate la timpul lor! Va rog sa nu va fie frica pentru ca…. pana la urma, TOT PICA! Va multumesc pentru informatii si sa auzim numai de BINE!
  • Marwan 14.07.2012 la ora 23:37 pm
    Ştefan Ţacu, şeful Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor , este o persoana corupta in judetul Gorj. Stefan Tacu is a corrupt person in the county of Gorj
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.