Dacă până nu demult Pandurii era o obișnuită a așa-ziselor derby-uri ale retrogradării, acum a sosit vremea ca echipa gorjeană să guste din plin și sensul plin al termenului de derby, chiar dacă în România noțiunea de derby nu este folosită în accepțiunea de baștină, cea englezească, de întâlnire între două rivale din aceeași localitate.
Pandurii și Steaua se întâlnesc în cel mai interesant meci al rundei, cel care opune primele două clasate, partidă care poate semna fie o detașare a echipei bucureștene de restul plutonului urmăritor, fie o reechilibrare a luptei pentru titlu, o victorie a trupei lui Grigoraș plasând-o în mod evident într-o poziție avantajoasă măcar pentru obținerea unui loc de Europa League la finele sezonului.
Eugen Pîrvulescu, vede în confruntarea cu Steaua un bun prilej pentru jucătorii Pandurilor de a-și demonstra încă o dată valoarea, acum în fața unui adversar valoros, în formă foarte bună, lider și în Liga 1, dar și în grupa sa din Europa League. „Forța grupului, dorința de afirmare a jucătorilor noștri sunt atuurile noastre. Jucăm la o oră de maximă audiență și e important să ne facem treaba. E orice posibil. Un meci de 1, X, 2. Ar fi fantastic să câștigăm, dar nu e de neglijat nici un rezultat de egalitate. Noi ne pregătim să-l câștigăm, orice joc îl jucăm la victorie!”, a declarat președintele executiv al Pandurilor.
Meciul dintre Pandurii și Steaua se va juca cu casa închisă, sunt siguri organizatorii. Oficialii clubului gorjean au anunțat că vor scoate la vânzare, începând de vineri, de la ora 09:00, 3.000 de bilete pentru partida cu Steaua. Pe lângă aceste 3.000 de bilete,
conducerea Pandurilor așteaptă în tribune și pe cei circa 4.500 de abonați și face cunoscut faptul că 400 de bilete au fost cerute de oficialii Stelei pentru susținătorii echipei bucureștene care vor veni la Târgu Jiu din toate zonele țării. Interesul pentru bilete la meciul Pandurii -Steaua este unul imens, deja existând o cerere ce depășește cu mult capacitatea Stadionului Municipal „Tudor Vladimirescu”, oficialii Pandurilor declarând că pentru cele doar 3.000 de tichete disponibilă există deja o cerere de aproape trei ori mai mare.
Chiar dacă în primii ani de prezență a Pandurilor în Liga 1 meciurile cu Steaua au reprezentat ocazii excelente pentru steliștii din zonă de a vedea la lucru echipa bucureșteană, tribunele „Municipal”-ului fiind înțesate de suporteri ai oaspeților, pe parcurs situația s-a echilibrat, iar la ultimele partide suporterii gorjenilor au fost cei care au dominat duelul din tribună. Eugen Pîrvulescu este sigur că și de această dată suporterii vor fi de partea Pandurilor și vor crea o atmosferă care să conducă echipa gorjeană spre un rezultat pozitiv: „Va fi un meci deosebit de dificil, Steaua arată bine, dar noi jucăm acasă cu 12 jucători. Al 12-lea jucător e publicul din Târgu Jiu. Sunt sigur că o să fie o atmosferă deosebită”, a mai spus președintele executiv al Pandurilor, care are și un duel direct cu Steaua, acolo unde joacă fiul său, Paul Pîrvulescu, fiecare dintre cei doi membri ai familia Pîrvulescu dorindu-și victoria. Cei doi au găsit și un punct comun în dorințele lor, aceea ca titlul de campion să fie în acest an în familie, la Mediaș, fie că vine de la Steaua, fie de la Pandurii.
Chiar dacă s-a folosit de numele Stelei pentru a-și trezi jucătorii la realitate după usturătorul eșec de pe Național Arena în fața dinamoviștilor spunând că dacă vor evolua la fel în partida cu Steaua, aceasta va face pe seama echipei gorjene scorul campionatului, Grigoraș spune că nu se teme de echipa din Ghencea și experiența pe care o are îi dă suficiente motive să creadă că Pandurii are arme cu care să lupte în derby-ul clasamentului: „Nu mai sunt un novice. Am destule meciuri în Liga 1, am jucat de mai multe ori cu Steaua, Dinamo, Vaslui, chiar dacă nu din poziţia aceasta. Nu am emoţii, pentru noi trebuie să fie o satisfacţie că o echipă mică, de provincie, care a fost nevoită să renunţe la jucători valoroşi, se află la trei puncte în spatele Stelei şi jucăm cu ei un «derby al clasamentului»”, a declarat antrenorul Pandurilor.