În Târgu Jiu, niște cadavre conduc și omoară tot
În Târgu Jiu, niște cadavre conduc și omoară tot
OpiniiUltra - Scurte12 iunie 2014

Mihnea Costoiu este mai jos și mai josnic decât îmi imaginam înaintea campaniei electorale.
Atunci știam că, în calitate de ministru pentru învățământ superior, este protectorul pușcăriabililor din UCB și tăinuitorul infracțiunilor și abuzurilor incalificabile comise de Adrian Gorun și alți deraiați de la lege și normalitate. Că n-a avut reacție când a fost umilit public și chiar denunțat penal de Gorun, deci că e mai putred decât pare. Că falimentase trei întreprinderi din Gorj, că lăsase pe drumuri câteva sute de familii și prejudiciase bugetul de stat cu sute de miliarde de lei. Că e exact ce nu ne lipsește  și exact ce nu aveam nevoie, ca gorjeni, în echipa de parlamentari.
L-am auzit chiar eu spunând pe scena electorală, la Rovinari, pe 3 mai, că “va fi susținut în campanie de câteva sute de gorjeni de la Universitatea Politehnică București”, veniți special pentru el, acasă, să-l ajute, să-l scoatã senator. O gafă impardonabilă, ca rector fiind inadmisibil, în orice țară civilizată, să-ți târăști studenții din propria universitate în campanii electorale, la lipit de afișe. Nu doar pentru că politicul nu intră niciodată pe porțile universităților, ci pentru că acolo rectorii își respectă studenții și nici prin gând nu le trece să-i angreneze în astfel de activități retarde, la care până și Adrian Tudor sau Mihai Gherghe sunt destul de pricepuți.  Intuiam de pe atunci o desfășurare covârșitoare de resurse, apte să scoatã senator până și un mort. Deci și pe Costoiu.
Nu mă așteptam, însă, ca Gorun să-și cumpere imunitatea și libertatea  înrolându-și proprii studenți ca sclavi în echipa de campanie a lui Costoiu. Sunt tineri care studiază, de pildă, tot felul de materii din specia Științelor Politice și care au fost, e limpede, electrocutați, de astfel de șarlatani cu ștaif ca Gorun și Costoiu, scoși de la cursuri și îmbrânciți, sub amenințări voalate de tipul “dacă nu te miști s-ar putea să nu se știe”, la lipit de afișe. E ca și cum ai îmbrânci la prășit de porumbi un pacient gonit din spital cu perfuzia după el. Acesta e mesajul lui Costoiu și Gorun pentru studenții de la UCB și de la Politehnica București: politica, democrația, statul de drept, devenirea în viață, siguranța personală țin, toate, de o activitate esențială – lipitul de afișe. Și nu oricum, ci în genunchi. PSD-ului îi plac tinerii, dar să fie cât mai proști, cât mai neinformați și cât mai spornici la lipit de afișe. Modele de succes se oferă la tot pasul: Văcaru,Teodorescu, Vână, Gherghe, Tudor ș.a.
Nu mă așteptam nici ca șeful Ligii Studenților UCB să discute în clar cu colegii lui despre traficul de influență pe care-l săvârșește în raport cu profesori ai UCB și despre ce li se poate întâmpla celor cu opțiuni separate. E ca în cartelele columbiene. Din moment ce se închină lui Gorun și șed smeriți în genunchi înaintea Lui, legea devine o chestie pentru alții, nu pentru ei.
Nucleul dur al studenților UCB care au fost târâți de Costoiu prin campanie este format din membri ai Senatului. Niște tineri la fel de tăbăciți ca cinefilii care au vizionat colecția integrală de filme despre Fenomenul Pitești. Din moment ce ei au văzut, în Senatul smintit al UCB, profesor adus în stare de Gorun să se jure pe copiii lui că nu el dă informații presei, e limpede că sunt pregătiți pentru orice. Sau pe Gorun înjurându-l în clar, oficial, în plină ședință de Senat, chiar pe ministrul pentru învățământ superior, Mihnea Costoiu.
Mi-e o silă fără margini. Din facere, Târgu Jiul a fost așezat pe o baltă stătută, plină de cai și oameni morți. Jiul curge și el, prin oraș, dar doar așa, de fantezie. Aceste cadavre conduc și omoară tot.
De citit, în context:

Un student UCB dezvăluie culise penale și extrem de jegoase din campania electorală a lui Mihnea Costoiu

 

Exclusiv: fotografii cu studenți de la UCB, ASE și Politehnica București, implicați în campania lui Costoiu

 

De la Gorun, studenții UCB învață pragmatismul de tip politruc – mafiot…

3 COMENTARII
  • MMP 12.06.2014 la ora 12:37 pm
    Sunteti deprimat. Exagerati.
  • paganel 12.06.2014 la ora 13:29 pm
    comunismul nu a murit la gorj.... din 89 doar pana acum sau schimbat cadrele cu tovarasi
  • gorjanul 12.06.2014 la ora 19:24 pm
    Mai intai omoara si apoi conduc . In scurt timp in Judetul Sarcinia (de la Sicilia ) nu vor ramane decat Calinoiu , Carciumaru , Ciurel , Sarcina si Lemnaru . Si o sa si ceara spaga unul la altul .
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.