Incompetenţa juristei Lambu de la ISJ Gorj costă miliarde de lei
Incompetenţa juristei Lambu de la ISJ Gorj costă miliarde de lei
Investigatii3 aprilie 2011

Palatul Copiilor din Târgu Jiu este o instituţie conexă Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Pentru că Palatul Copiilor a folosit până în 2009 două încăperi dintr-o clădire dărăpănată, proprietatea unei persoane fizice, Inspectoratul Şcolar Judeţean a plătit circa 900 milioane lei chirie, cam cât s-ar fi plătit pentru două săli de conferinţe la un hotel de patru stele!


După stingerea datoriei, în 2009, directorul Palatului Copiilor, Pompiliu Ciolacu, nu a mai folosit cele două spaţii, informând, în scris, în acest sens, Inspectoratul Şcolar Judeţean. Aici, însă, s-a tăiat firul, pentru că „somităţile” din Inspectorat nu au întrerupt relaţia contractuală cu proprietarul spaţiilor, ascunzând cine ştie pe unde şi neluând în calcul adresa trimisă de Ciolacu. Astfel, s-au asigurat toate condiţiile ca proprietarul să acţioneze în instanţă Inspectoratul, solicitând alte câteva sute de milioane de lei vechi (!), deşi Palatul Copiilor nu a mai folosit spaţiile. Mai mult decât atât, jurista Inspectoratului, Carmen Lambu, plătită din bani publici să reprezinte în instanţă interesele instituţiei, nu s-a obosit nici măcar să depună o simplă întâmpinare la dosarul cauzei, drept pentru care, în momentul de faţă, ori Inspectoratul achită de-a moaca alte 400 de milioane, ori se trece la executare silită. Pe scurt, o neglijenţă în serviciu, deci infracţiune, vizibilă de pe Lună.

Directorul Pompiliu Ciolacu, de la Palatul Copiilor, e destul de reţinut în declaraţii. De teamă să nu-i derapeze scaunul de sub fund, probabil… „Am trimis o adresă Inspectoratului Şcolar Judeţean, prin care anunţam retragerea claselor, considerând că trebuie sistată plata chiriei. Nu era clădirea noastră. Noi eram doar gazdă, aşa că am înştiinţat Inspectoratul pentru a şti că noi nu mai suntem acolo”.
Nicolae Neicuţescu, simplu angajat al Palatului Copiilor nu prea are ce pierde şi o spune pe româneşte: „jurista nu s-a prezentat la proces. Aici a fost şmecheria! După aia l-am tras de limbă pe unul care face pe proprietarul. Atenţie mărită, face pe proprietarul (…) Acia a fost lucrătură. A fost aranjată. Jurista nu s-a dus să facă recurs în termen. Nu faci recurs, la revedere, rămâne de bază hotărârea”.
La Inspectorat, adjunctul Gheorghe Mitescu, cu o amabilitate simulată, se delimitează de orice responsabilitate şi ne şi arată direcţia corectă: „domnul Paralescu ştie mult mai bine decât mine, deoarece dumnealui s-a implicat”.
Din discuţia cu Iustin Paralescu, însă, a rezultat clar că adjunctul său l-a supraestimat, „generalul” învârtindu-se în jurul unor cuvinte goale, deşi situaţia cu care l-am chestionat e de interes public: „avem o problemă, dar e la juristă problema. Am auzit discuţia şi am cerut să fie strânse toate datele. Evident că nu-mi convine situaţia, dar e vorba de o sentinţă. Nu ne putem opune noi. Nu ştiu ce s-a întâmplat, nu ştiu cum s-a câştigat” declara, mai mult bâlbâindu-se, inspectorul general al IŞJ Gorj. O declaraţie de portar la ISJ Gorj, nu de inspector şcolar general.
Din păcate, jurista Inspectoratului nu a fost de găsit pentru a-şi exprima un punct de vedere. Probabil că e foarte ocupată. Se antrenează să piardă cu certitudine şi alte procese, şi alte miliarde de lei vechi, bani publici.
Încă o dovadă că echipa domnului Paralescu rămâne paralelă cu interesele învăţământului şi, în cele din urmă, cu interesul public.

2 COMENTARII
  • juscu 03.04.2011 la ora 16:54 pm
    nu jurista este de vina, ci Mitescu patroneaza toate matrapazlicurile din inspectoratul de invatamint gorj paralescu este paralel cu problema
  • eu 11.04.2011 la ora 19:38 pm
    Mitescu este un mare dobitoc la fel si Ciolacu oare cine ii tine in functie . Astazi o sa merg la DNA sa-i verifice pe acesti nenorociti care nu-si respecta nici macar familia . Ce aveti cu Iustin este un om de inalta clasa ,nici in vise nu o sa aiba acesti incompetenti acest nivel.
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.