Incredibil: pişoare pentru câini, pe Axa Brâncuşi!
Incredibil: pişoare pentru câini, pe Axa Brâncuşi!
InvestigatiiPovara Brâncuşi20 ianuarie 2012

GORJNEWS dovedeşte că centrul Târgu Jiului a fost “modernizat” după ureche, nu conform proiectului aprobat.

Până astăzi, despre centrul municipiului Târgu Jiu ştiaţi că e urât cu spume şi cu clăbuci, că n-are absolut nimic consonant cu Ansamblul Sculptural “Calea Eroilor” şi cu spiritul brâncuşian, că nu e recepţionat pentru că cine semnează recepţia merge la puşcărie şi – curios – nimeni nu vrea să se ducă la puşcărie, că pe el s-a plătit mult mai mult decât face, din credite angajate de Primărie inclusiv în contul nepoţilor dumneavoastră, şi că Ministerul Culturii a aprobat să se paveze cu granit dar, fiindcă gaşca lui Cârciumaru face ce vrea muşchii ei, s-a folosit beton amprentat, să se poată fura mai mult.
Astăzi veţi afla, de aici, lucruri noi şi înspăimântătoare. M-am împiedicat deunăzi, pe Calea Eroilor, chiar în buza sediului Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Gorj, de nişte oribilităţi de beton, fireşte, puse la baza unor arbori de nu ştiu câte feluri, plantaţi ala-n-dala. Calea Eroilor leagă elementele Ansamblului Brâncuşi, de aceea a fost declarată zonă protejată. Nimic nu se poate construi în această zonă fără aprobări speciale de la Ministerul Culturii.

Acum, uitaţi-vă şi dumneavoastră, oameni buni, şi închinaţi-vă: ce era în proiectul aprobat şi ce s-a construit. În ce hal, fără nicio noimă au fost plantaţi arborii, de câte feluri sunt, cum au fost îmbrăcaţi în acele butoaie ca nişte victorii ale betonului asupra naturii, ale urâtului asupra frumosului. Colegul Alex Gregora bănuie că-s locuri în care câinii devin mai uşori, după ce se uşurează, fireşte.

Eu cred că o asemenea porcărie, dacă ar fi realizată de un student la Arhitectură, nu numai că n-ar promova examenul de Amenajare peisagistică, dar ar putea atrage exmatricularea lui.
Având în vedere că, deşi are atribuţii exprese pe linia protejării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural naţional, Direcţia de Cultură, Culte şi Patrimoniu Gorj se bălăceşte într-o apatie vecină cu depresia, cred că ar fi bine să închidem de tot această instituţie şi să deschidem acolo o covrigărie, ceva, de interes public.
În final, n-are niciun rost să mai întreb dacă Primăria a decontat lucrările ce ar fi trebuit efectuate, legal, conform proiectului, mult mai complexe şi mai costisitoare decât fleacurile vizibile în fotografiile alăturate, sau dacă a făcut economii de materiale şi manoperă.
În numărul viitor, vă vom arăta cum „modernizează” Cârciumaru şi acoliţii săi, pe bani publici, Calea Eroilor plantând stâlpi în mijlocul parcărilor!

2 COMENTARII
  • cultura 20.01.2012 la ora 22:37 pm
    Felicitari! Ziaristi cu adevarat profesionisti si curajosi!! Salutare domnului Alex Gragora (BI) si la mai mare!
  • Elena Popescu 23.01.2012 la ora 19:12 pm
    Buna ziua, chiar azi am trecut prin zona cu pricina nu stiam ca veti scrie acest articol insa mi-a atras atentia acele ronduri facute din cel mai prost material existent pe piata. Vin alegerile fratilor RUSINE
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.