Interzis minorilor! Șantaje sexuale, șpăgi și furturi acoperite de ”justiție” și de conducerea IPJ Gorj. Autor: un polițist!
Interzis minorilor! Șantaje sexuale, șpăgi și furturi acoperite de ”justiție” și de conducerea IPJ Gorj. Autor: un polițist!
exportInvestigatii5 februarie 2018

De peste șase ani, mai mulți magistrați și conducerile succesive ale Inspectoratului Județean de Poliție Gorj au mușamalizat probele care demonstrau săvârșirea de către polițistului Stăiculescu Marius Iulian a unor furturi, fapte de corupție și șantaje sexuale. În ciuda dovezilor evidente, polițistul n-a pățit nimic, fiind chiar promovat la punctul de control acces din IPJ. În schimb, una din victimele sale, Marius Buduleanu, trăiește un adevărat calvar, fiind batjocorit la propriu, de peste șase ani, de tot felul de așa-ziși oameni ai legii, fie ei polițiști, fie ei magistrați, al căror unic țel a fost protejarea polițistului Stăiculescu și mușamalizarea faptelor lui.
Așa cum am relatat în ancheta de presă publicată aici, Marius Buduleanu, persoană cu handicap grav, i-a împrumutat în 2011 lui Stăiculescu 100 de milioane de lei vechi, pe care nu i-a recuperat nici până azi, chiar dacă Buduleanu a apelat la ”ajutorul” ”justiției”. Mai mult, Stăiculescu, un împătimit al jocurilor de noroc, a ajuns să-i execute și bruma de pensie de care beneficiază Buduleanu, în contul unor cheltuieli judecătorești. Acutizarea conflictului dintre cei doi l-a determinat pe Buduleanu să pună, cu ani în urmă, pe masa anchetatorilor mai multe dovezi privind implicarea polițistului în săvârșirea unor posibile fapte infracționale. Totul a fost mușamalizat. La 31 mai 2017, judecătoarea Liliana Cruceru restituie, însă, dosarul penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru continuarea cercetărilor. Cu câteva zile înainte de a se pensiona, la 26 octombrie 2017, procurorul Gheorghe Peștișanu clasează cauza. Buduleanu nu s-a dat bătut și a făcut o nouă plângere împotriva ordonanței de clasare, care se află acum pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu.
Ca să înțelegeți cât de adânc a intrat cancerul în poliția gorjeană, e suficient să ascultați materialele de mai jos. În paralel cu efortul de mușamalizare depus de procurori, polițistul Stăiculescu a fost cercetat încă din 2012 de Compartimentul de Control Intern din IPJ Gorj, care l-a găsit nevinovat. 
Materialele de mai jos sunt interzise minorilor.

”Veneau la mine la f***t, la post, și le furam toți banii”

”Veneau la mine la f***t la post, să nu mă mișc de aici, le trimiteam să scoată apă din fântână, și le furam banii toți din geantă. Bă, toți! (…) Aveam o curvă de la Mătăsari, o patroană, îi trimitea bărba-su bani din Italia și avea fișice. Să mor dacă te mint dacă nu i-am lăsat fișicurile jumate. (…) Pe prostu’ de Crivac l-am rugat să vină, un miliard jumate, l-am rugat să vină și n-a vrut să-i ia banii lu’ una din torpedou’. (…) Ăleia cum îi furai bă banii de-o trimisei după cafea? Lu’ curva aia de mă dusei cu ea-n hotel… Mi-a zis că n-are, și când i-am băgat mâna avea 10 milioane… (…) Ea e femeie măritată. Cum se poate duce la Gardă? Ea-n primu’ rând își salvează căsnicia, decât  10 milioane.”

”Vin să-mi dai 20, dacă nu te bag pe internet cu tot ce-ai făcut și pe unde te-ai f***t”

”Io ți-o spun io, io nu i-am făcut cârlig că io îmi iau bani acuma, zilele ăștea. (…) Îmi dă 10 și îmi mai dă și-ailaltă. De la ailaltă trebuie să iau 15. Aia își ia șomaju pe două luni, și-a mai pus și ea 3 milioane deoparte. (…) Păi și ce mă interesează pe mine că-i sărăcie? Pe mine mă interesează banii! (…) Auzi, păpușe? Într-o juma de oră vin să-mi dai 20, dacă nu te bag pe internet cu tot ce-ai făcut și pe unde te-ai f***t. (…) Mă, tu n-auzi? Tu știi ce frică-i de bărba-su?”

Lua copii în plasament, ajutat de Preoteasa: ”îi pui o sticlă de lapte, îl pui în p**a mea, îi dai o banană, e ușor”

”Am dat în ea, aia de banii care mi i-a dat, aia și i-a scos. (…) Aia am avut noroc că-i e frică de director, că Preoteasa de la Direcția Copilului e unchiu lu nevastă-mea. (…) Și io i-am spus: fată, tu dacă mă spui lu soru-ta, eu mă duc și te spun la director. (…) Preoteasa a angajat-o pe nevastă-mea și el o ajută să ia și copiii (n.r. – în plasament de tip familial).  (…) Nevastă-mea vrea numai de-ăștia de-ai mici. (…) Ăla-l mic îi pui o sticlă de lapte, îl pui în p**a mea, îi dai o banană, e ușor, că ăștia-i mici sunt ușor de crescut.”

”Mă duceam în control. Te vreau! Bă, n-auzi?”

”Prin natura serviciului mi-am făcut interacțiunea cu curvele. (…) Păi eu știu când am lucrat la economic. Mă duceam în control. Te duceam la patroană. Te vreau, pe la șase – șapte. Bă, n-auzi!? Mi-era frică de cârlige, că nu știi pe aia pe cine cunoaște… Dar dacă era să te pui la mintea lor … M-am uitat cât de jegoase sunt patroanele. Să scape de-un control s-ar f**e așa … Ce, mă, o spală-i ca nouă!”

”Fă, iau foc pe italian și tu vorbești să-mi dea cașcaval”

”Păi dacă i-am făcut noi cheie la italianul ei? Era un italian de 50 de ani. Știi cum am luat noi bani de pe ăla? Fă, fii atentă că vin în casă, iau foc că italianu stă la tine ilegal, le iau toate actele, pașapoartele și tu vorbești cu ei să-mi dea cașcaval. (…) M-am dus cu legitimația și ea l-a speriat pe babau.”

”Dacă le am filmate, mamă și fiică, atunci nu mai face gafe cu mine”

”Măcar să apuc să trag și în bijuteria aia a mică. (…) Să dai filmare cu mamă și cu fiică. Știi cum arată ălea? (…) Îți dai seama, să le am filmate? Atuncea nu mai face gafe, bă, cu mine. Atunci o sun pe aia a mică: Roxi, îmi trebuie și mie un milion. Tu, putoare, cinci. Vezi cum se ia banii? Și după aia îl sun și pe ăla: tu dai 50!”

”Dărâmai apartamentu cu aia a mică. Tremurau …”

”L-am sunat pe bărba-su, am amenințat-o și a-nceput să plângă două ore, noaptea. Trimit mesaje lu aia a mică s-o disper.  Dărâmai apartamentu cu aia a mică. Tremurau …”

Astfel de ”oameni ai legii” sunt uneltele perfecte și lipsite de orice scrupule cu care, la nevoie, statul mafiot își execută adversarii, fie ei din interior, fie din exterior.
Cu doi ani în urmă am dezvăluit un alt caz strigător la cer, referitor tot la activitatea infracțională a unor polițiști din IPJ Gorj.  Din păcate, nu s-a luat niciun fel de măsură.

1 COMENTARII
  • Vasile Grigoruta 08.02.2018 la ora 11:56 am
    cum ii posibil asa ceva??
Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.